Când a iubi e prea puţin · Poveştile mele

Când a iubi e prea puţin VII

(după 15 minute de plâns una în braţele alteia)

– Nu știu… nu mai merge, pur și simplu nu mai…. nu mai e ca la început… Căsătoria a stricat iubirea, a… transformat-o în…. rutină. Era asa de bine înainte, și acum… acum… e atât de rău… trist, nu?
– Da… gata, nu mai plânge! Gata! Nu mai merge… nu mai merge… divorțezi! Însă mai e ceva, nu-i asa? Ceva ce nu vrei să-mi spui… te cunosc!

Carmen începu din nou să plângă. Ar vi vrut sa-i spună, dar numai gândul la ce se întâmplase o rănea…

– Dacă nu vrei să-mi spui, nu-mi spune! Dar ţi-ar face bine sa te descarci! Uite, și eu am ceva pe suflet și o să zic eu prima, poate o sa prinzi și tu curaj… Nici relația mea cu George „nu mai merge”, de fapt când a mers? La început, după ce ne-am revăzut a fost ca o nebunie… ceva frumos, intens! Dar în ultima vreme el e aşa de… rece… și-mi dă impresia că nu o să renunțe la familia lui… iar eu, o să rămân iar singura… cred că şi Jean-Pierre bănuiește ceva, de aceea plecat și nici nu mă mai cauta, dintr-o clipa în alta o sa fiu anunțată că vrea să divorțăm… Sigur!

Carmen o privea, în timp ce Maria îi spunea toate astea începuse să plângă din nou, o durea să realizeze că nici de data asta nu va fi cu George și, de data aceasta pierduse chiar mai mult: soțul ideal și, mai ales, demnitatea…

– O să-ți spun… Mihai o sa aibă un… (izbucni din nou în plâns)… (după câteva minute) un copil, cu alta … nu știu… cum o cheamă… nu știu de ce a făcut asta… îmi vine să… să mă arunc pe geam!
– Cred că te simți groaznic! Nici nu știu ce să zic… n-am de ce să mă simt prost… am început să realizez și eu anumite lucruri… Nu mai plânge, hai, fă-ți bagaju’ și hai la mine… nu mai sta nici o clipă aici… gata! Şi cum să te arunci tu pe geam? Tu, fată frumoasă, deșteaptă, scriitoare și… care stă la parter, cel mult ajungi la spital cu ceva rupt?

Pe chipul lui Carmen răsări un zâmbet, inocent, cald… precum al unei copile. Faţa de culoarea caramelului i se mai luminase puțin, dar tot se observa o umbră, ochii negrii erau umezi, înroșiți… însă poate era timpul să meargă mai departe, să lase totul în urma, dar parca nu voia să se rupă de ceea ce însemnase realitatea ei…

Se duse în camera ei, Mihai era acolo, însă ieși, de cum soția sa intră..

Maria rămăsese în bucătărie. Mihai intra. Ea îl privi cu dispreț.

– N-ai rusine deloc!
– Eu? Tu vorbești? Tu care ești măritată cu cel mai bun bărbat din lume și-l înșeli… cu un bărbat însurat? Să fim serioși… tu ești aia fără rușine… tu ești aia imorală… nu eu! Eu pur și simplu n-o mai iubesc, am încercat de mii de ori să mă reîndrăgostesc de ea, însă în ultima vreme e preocupata doar de scris… scrie tot timpul… nu mai suport… sunt bărbat!
– Ești bărbat, halal motiv: toți ziceți asta…

Maria  se îndreptă spre camera prietenei sale.

Carmen plângea, Maria o liniști și îi spuse încă o data ca ea o va ajuta, ca nu o va lăsa singură.

*

Dimineața următoare Maria deschise calculatorul… și observă că avea un mail de la Jean-Pierre, probabil scris în română , cum făcea el de fiecare dată, deoarece îi plăcea mult limba.

De: JeanPierreM@yahoo.fr
A: mariaMarie@yahoo.ro
Date: samedi 28 novembre 2009
Objet: Bonjour ma chérie

Eu vede que tu nu mai vii acasă. Crezi că eu seama nu mi-am dat? Tu îl iubești tot pe ce garçon, mais tu nu vrei me dire. Ok… cum vrei. Știi că eu respect à toi, et si tu veux divorcer… dis-moi.
Atât am avut de zis, scuză-mi greșelile… și chiar dis-moi unde am greșit. Nu urăsc à toi!

Avec amour,
JP

Maria începu să plângă… poate Mihai oricât de rău s-ar fi dovedit a fi, tot avea dreptate… ea era mai imorală decât el… și era pe punctul de a pierde cel mai bun bărbat din lume. Dacă ar fi putut să aleagă pe cine sa iubească, cu siguranță Jean-Pierre ar fi fost acela, însă ea îl iubea pe George… sau cel puţin aşa credea… Era singurul care putea să o facă să tremure doar când îl vedea, să îi înmoaie tot corpul, să îi facă inima să bată mai tare… și mai tare… și mai tare… Lângă el se simțea femeie, și în același timp se simțea un copil răsfățat. Însă el oare o iubea? Începea să se îndoiască de asta, începuse să fie tot mai rece…
Nu știa ce sa-i răspundă lui Jean-Pierre și hotărî să facă asta mai târziu, după ce își limpezea mintea, îi scrise un bilețel lui Carmen, puse pe ea un palton gri închis, se încalță cu niște ghetuțe negre din piele întoarsă și ieși.

Oraşul se trezise la viaţă de ceva vreme, era noiembrie, însă erau aproximativ 10 grade afară… Maria privea fiecare copac, fiecare mașină ce trecea pe lângă ea, gropile din asfalt… parca totul îi amintea de George, avea din nou senzația că nu e bine ceea ce face… că trebuie să-l lase și să-și vadă de viata ei, în Franța… poate putea să o convingă și pe Carmen să rămână cu ea… asta trebuia să facă: să plece…

Telefonul îi sună, primise un mesaj, era de la  George, însă  nu vru să-l cite asca. Îl lăsă pe mai târziu. Se întoarse acasă, Carmen inca dormea. Se apuca sa-i scrie mailul pentru Jean-Pierre.

De: mariaMarie@yahoo.ro
A: JeanPierreM@yahoo.fr
Objet: RE Bonjour ma chérie

Dragul meu, în primul rând te felicit, româna ta, e din ce in ce mai buna, peste puţin timp o s-o ştii perfect.
Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat în ultima vreme, însă mi-am dat seama că locul meu nu-i aici, în România. O să mă întorc, însă mai stau puțin să o ajut pe Carmen… o să divorțeze de Mihai. Dacaăvrei, mai vino și tu, să discutam tête-a-tête… nu pot s-o las singură. Ştiu că e mult de vorbit, şi vom vorbi, te asigur!

Iartă-mă,
Marie”

Nu știa dacă Jean-Pierre o va ierta… însă și-a dat seama ca locul ei nu era colo. Își aminti de SMS-ul trimis de George, și îl deschise:

„Trebuie să vorbim”

Atât, nimic mai mult. Carmen se trezise, intră în cameră.

– Te-ai trezit? Puteai să mai dormi!
– Cât să mai dorm… lasă!
– Cum te mai simți?
– Cum sa ma simt? Încerc să mă obișnuiesc cu ideea, însă nu pot… mi-e greu!
– Îmi imaginez! De-asta m-am gândit sa mergem în Franța, amândouă… eu una mi-am dat seama că locul meu nu e aici și că relația asta cu George numai are niciun rost! Ce zici?
– Nu știu ce să zic… dacă tu vrei să ma iei, eu vin, poate acolo o să uit…
– Da! Şi eu sper să mă ierte Jean-Pierre…
– Chiar vrei?
– Da… mi-am dat seama ca el e cel mai bun…

Anunțuri

2 gânduri despre „Când a iubi e prea puţin VII

    1. Oarecum, i-am împrumutat unele trăsături ale mele: iubirea pentru scris, faptul că stă la parter, în alt capitol am menţionat că ea a scris o poveste pe baza poveştii Mariei şi iubirea pentru un tip pe nume Mihai, dar la mine s-a terminat din alte motive relaţia, nu atât de drastice 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s