Când a iubi e prea puţin · Poveştile mele

Când a iubi e prea puţin VIII

O cafenea oarecare din București, destul de discretă, dar frumos aranjată. Cu pereți de nuanța nisipului și tablouri reprezentând marea, măsuțe mici rotunde, de o culoare ciudata, ce păreau a fi făcute din mici scoci lipite (de fapt erau de plastic). Maria era acolo, într-o rochie verde din tricot, ce se potrivea de minune cu ochii ei ce priveau pierduți un tablou… i se părea cunoscut orașul, însă nu-și amintea cum se numea. George întârzia pentru prima dată, însă ea nu băga de seamă, era absorbită de tabloul acela cu nişte stânci de culoarea smaraldului atinse de o apaâă albastră-albastră îi aminteau de un oraş, dar nu știa care….

Granville zise ea… da, Granville zâmbi şi toata fata i se lumină, își amintea cum a uitat de tristețe, cum i-a cunoscut pe frații Jean-Pierre și Alain de Montfort, cum și-a dat seama ca numai Jean-Pierre o putea face fericită… atâta fericire îi adusese orașul acela situat la 85 de kilometri de Paris, și ea aproape că renunțase la ea în ultimele luni… pentru ce?

George sosi. Niciun sărut. Răceala era evidentă, dar nu îi apăsa pe nici unul din ei. Maria îl privi fix in ochi şi-i spuse hotărâtă:

– S-a sfârșit!

George zâmbi, i se ușurase munca….

– Adevărul e ca nu eram dispus să renunț la familia mea… nu știu dacă te-am iubit, sau doar am vrut să termin ce am început acum câțiva ani…
– Nici nu contează, eu o să mă întorc în Franța! Să fii fericit! îi spuse Maria în timp ce își îmbrăca sacoul. Plecă fără să privească în urma.

*

Maria ajunse acasă. Carmen o aştepta, puțin tristă, însa mai veselă decât zilele trecute.

– Ai rezolvat cu avocatul? o întrebă Maria
– Da, a zis că se poate și în lipsa mea…
– O s-o luăm de la capăt în Franța!
– În Paris?
– Sau în Granville.
– Granville?
– Da e un oraș situat în Normandia de Jos, acolo l-am cunoscut pe Jean-Pierre, nu-ţi aminteşti, ţi-am povestit, doar!
– Ba da!
– E un oraş superb, arată ca un oraș vechi, totodată e port și stațiune balneara, e supranumit Monaco-ul Nordului… însa mai bine vezi cu ochii tai!
– Dar, ar fi o problema! Avocatul a spus că ar fi bine, din moment ce îl acuz de adulter să fiu prezentă la proces.
– Dar vei fi! Uite cum facem, când vor fi programate audierile, sau cum se numesc, luăm avionul și venim!
– Dar o să coste!
– Şi ce dacă! Nu contează cât costă, stai liniștită, pentru mine ești sora care n-am avut-o niciodată. Acu’ du-te și fă bagajele, vin și eu acum, numai să sun în Franța!

Bonjour la maison de la famille de Montfort!
Bonjour Sylvie! Je suis Marie!
Ah! Madame! Pensez-vous revenir?
Oui! Sylvie! Je reviendrai… Mais monsieur Jean-Pierre est à la maison?
Quel bonheur! Excusez-moi, madame! Mais je suis vraiment heureuse… Monsieur Jean-Pierre est au bureau… est seulement monsieur Alain!
Alain?
Oui! El est en visite. Voulez-vous de parler avec lui?
Bien sur!
Un moment!

Salut ma belle!
Salut chéri!
Comment-vas tu?
Bien! Et toi?
Moi, de visite! Je veux faire quelques peintures avec la ville, mais surréalistes.. Tu sais comme…
Ah.. oui! Mais comment est Jean-Pierre?
Ah, mon frère, bien, il tient beaucoup à te voir . Il t’aime ma belle!
Merci chéri! C’était que je voulais entendre! Je dois aller!
Mon plaisir!*

Maria închise fericită după ce vorbi cu cumnatul ei și se duse să îi spună lui Carmen.

– Știi, Alain e chiar draguț. Mi-l amintesc de la nuntă… Păcat că e cam tinerel! Îi spuse Carmen răzând.
–  Tinerel? e mai mic decât cu 2 ani ca noi! Nu e mult! Pare el puțin cam excentric, dar e foarte matur. Ce, te bate gândul să ne înrudim?
– A, nu, întrebam doar.

*

Cele doua erau în taxiul spre aeroport. Pe Carmen o aștepta un nou început. Vroia să lase totul în urma și să o ia de la capăt. Maria, spera să îl facă în cele din urmă pe Jean-Pierre să o ierte, deși ceea ce a făcut i se părea incalificabil. În inima ei, simțea că încolțește ceva, ce de fapt fusese întotdeauna acolo, dar nu observase. George, într-un scurt timp devenise o obsesie… una care a bântuit-o ani de zile și de care acum se elibera.

– Uite! Ii spuse Carmen!
– Ce?
– Acolo!

Era George cu o alta, care în mod evident nu era Margareta. Se vedea de la o poşta că acea fată nu avea mai mult de 18 ani.

– Cum am putut crede în el?
–  L-ai iubit prea mult!
–  Iubire? Cred că mai mult a fost o obsesie!
– Ce a fost a fost, dar important e că nu mai e!
– Nu mai e!

……………………………………………………..
* – Bună ziua casa familiei de Montfort!/Bună ziua Silvye, eu sunt d-na Maria!/Ah, Madame! Aveţi de gând să vă întparceţi?/Da! Silvye, o să mă întorc … Dar, domnul Jean-Pierre este? /Ce fericire! Scuzați-mă, doamnă Dar sunt foarte fericită …Domnul Jean-Piere este la birou … este doar domnul Alain!/Alain?/Da! El este în vizita. Doriţi să vorbiți cu el?/Sigur/Un moment!

Frumoasa mea/Buna dragul meu/Ce mai faci?/Bine! Dar tu?/Eu,în vizită, vreau să fac nişte picturi cu orașul noaptea, dar suprarealiste .. Ştii tu cum/Oh, da ..! Dar ce face Jean-Pierre?/Ah, fratele meu, l este dornic să te vadă. El te iubeşte draga mea!/Mersi, dragul meu! A fost ce am vrut să aud, trebuie sa plec!/Plăcerea de partea mea!

Anunțuri

5 gânduri despre „Când a iubi e prea puţin VIII

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s