Gânduri scrise · poveşti scurte/momente imaginare · Poveştile mele · Tonomatul uriaş cu muzică şi poveşti de pe străduţă · Vise Şi Oglinzi

Pe Argeş în jos, pe-un mal frumos

Am coborât scările. Mi-am dat jos pantofii cu toc (aveam picioarele obosite) și m-am așezat pe ponton cu sticla de Redd’s Cranberry lângă mine. Cimentul era rece şi mai erau şi multe pietricele care mă zgâriau prin materialul subțire al rochiei. Dar nu mă deranja.

Era liniște. Nicio  mașină nu circula pe A1. Mall-ul era închis. Argeșul susura melodios. Stelele erau sus pe cer, și mă priveau împreună cu luna. Am deschis sticla și am ridicat-o spre ele – am închinat un toast, caci doar ele mă înțeleg. Am luat o înghițitură zdravănă – de ce naiba nu mi-am luat ceva mai tare?

Priveam Argeșul cum se mișca lin. Nu, nu doream să mă arunc – voiam să vorbesc cu el și-atât.

Am m-ai luat o gură de bere şi apoi mi-am început discursul:

De ce nu mi-a spus nimeni că iubirea uneori e dulce precum siropul de muguri de brad (ah… gustul dulce al copilăriei…) și alteori e ca votca – îți arde tot interiorul?

De ce nimeni nu mi-a spus că nu e bine să fii visător, sau, cel puțin, că nu e bine să le arăți celorlalți asta? Nu știu de ce a fi visător = a fi slab pentru ei. Nu e aşa. Sunt puternică, sunt mai puternică decât ei toți la un loc!

De ce nimeni nu m-a avertizat că doare al naibii să ai încredere într-un zâmbet mincinos şi frumos?

De ce e atât de greu de dus maturitatea? De ce nu poate fi totul ușor, ca-n copilărie?

De ce nu se sfârșește o dată așteptarea asta? Dar ce aștept? E bine să aștepți sau să cauți?  Dacă alegi varianta căutării nu riști să te deziluzionezi când nu găsești? Dar dacă aștepți nu riști să faci asta la infinit?…Oricare din ele două ar fi răspunsul câștigător: de ce e aşa şi nu aşa?

De ce îmi tot creez întrebări noi, chiar și atunci când viaţa îmi dă răspunsuri?

De ce nu ma pot mulțumi cu ce am cum fac alții?

 De ce…

 De ce naiba nu îmi poate răspunde nimeni la de ce-urile astea?

[…]

Se terminase sticla… M-am încălțat. Nici măcar nu mă clătinam și sunt eram tocuri de 12 (câta girafa, cum ar zice cineva…)…. Speram să nu mă prindă comunitarii că umblând ca bezmetica prin ștrand la ora aceea (dar aveam nevoie, aveam nevoie de liniștea lui… chiar dacă nu-mi răspunsese la nicio întrebare, m-a ascultat doar….) …

L-am mai privit o dată.

Mulţumesc! Mulţumesc că mi-ai înecat de ce-urile şi fantomele care mă bântuiau! Acum e timpul să văd ce vrea să încolţească în locul lor… fără teamă, doar cu zâmbete… Îţi mulţumesc! Acum e linişte… Acum sunt iarăşi eu.

 

Anunțuri

50 de gânduri despre „Pe Argeş în jos, pe-un mal frumos

  1. Cred ca De ce-urile sunt radacini ce au crescut prin locuri unde Argesul nu trecea. Sufletul „tau” de cautatoare stie ca noaptea stelelor si-a lunii aduce alinarea. Argesule, ti-as fi dat tie sa bei in locul meu, dar ma tem ca ai fi iubit Luna mai apoi, iar eu am nevoie de tine sa ma asculti. Pot reveni maine? Sigur voi fi iar singura…

    1. Aş fi vrut să-l întreb şi asta, dar mi-a fost teamă de acel cuvânt… singură… şi poate nu sunt aşa singură şi nu vreau eu să văd, nu ştiu… sunt o confuzie totală!

      1. Confuzie totala, dar nu singura. Stiu ca singuratatea are mai multe forme. O defineam odata ca fiind absenta unui singur OM, indiferent cati altii ar flutura fiinta prin fata noastra. Dar, OMul vine si pleaca, in timp ce unora dintre noi ne este sortit sa ramanem. Eu raman. Imi plac confuziile totale. Sunt mai complexe si valoroase decat claritatea partiala!

              1. Pentru domnisoara din articol, presupun. Dar, cum nu ii vei da continuitate, presupun ca va citi singura discutia noastra. Sper sa nu bea pruna fiarta de doua ori!

                    1. Da e foarte linişte pe acel ponton 🙂 în spatele lui sunt nişte scări ce duc înapoi în ştrandul din Pieşti, iar în faţă, pe malul celălalt) e A1 (uneori se mai aude un vuiet din cauza maşinilor ce trec pe acolo) şi mall-ul (de acolo mai se aude muzică uneori – au o terasă cu vedere la râu) dar noaptea e sublim de linişte 🙂

                    2. Imi dai impresia ca o stii foarte bine pe Fictiva! In acest caz, te rog sa ii spui ca in seara asta vreau sa vorbesc cu ea. Nu se necesita sticla inaltata catre stele.

                    3. Păi ca o primăriţă bună ce sunt (deşi primăresc doar o străduţă), trebuie să cunosc foarte bine locuitorii ei şi pe ea mai ales o cunosc 🙂 Sticla a aruncat-o în apă cu un bileţel pe care a scris toate de ce-urile ei…

                    4. „De ce” a aruncat-o a scris? Nu m-am gandit pana acum, dar ai dreptate. Pe Strada unde Soarele mai rasare din cand in cand esti primarita. Imi parea usor deprimanta denumirea strazii, dar astazi am inteles. O zi completa nu e compusa numai din Soare, ci si din Luna cu surorile ei mai mici, stelele. Pe Fictiva nu o intalnesti ziua, atunci isi traieste delirul. Seara isi canta amarul, inspre vindecare. Am vorbit cu cativa pescari sa caute sticla. Cine stie, de ajunge pe Dunare, se complica tot de ce-ul!

    2. Hei, nu ştiu ce a căutat comentariul tău la spam şi eu am păţit-o pe 8 martie (sper să nu se mai repete, că la mine a durat ceva până şi-a revenit, te anunţ eu dacă se mai petrece)…
      Acum să revenim la Ficti, cum e numele ei de alint, a aruncat sticla pentru că a vrut să uite de de ce-uri… cred că a ajuns pe Dunăre deja (e o sticlă rozalie aşa – aşa sunt sticlele de Redd’s Cranberry – cred că a ales fără să realizeze asta, chiar dacă ar fi vrut o sticlă de tărie…). Nu e pesimist, sau deprimat titlul străzii (mă bucur că ai înţeles): pur şi simplu aşa e viaţa 🙂

      1. Cred ca a cautat sticla. Spamul e si el de folos. Eu nu ma uit acolo, dar cand am timp si nu ma vede cineva, hop si eu pe acolo. Ramane valabila prezenta mea din aceasta noapte.

        1. 🙂 Mi-a sărit în ochi că aveam un mesaj acolo, dar văr că s-a rezolvat (la mine a durat jumătate de zi situaţia, tot ce comentam câştiga o şedinţă cadou de 8 martie la spa…m cum mi-a spus adelina 😆 ). Păi Ficti, cred că e pe poziţii… pe pontonul râului Argeş din spatele ştrandului din Piteşti 🙂

          1. Am sunat-o pe Ficti si a insistat sa aduc ai o bluza. Pare relaxata, interesul meu ia incalzit inima, insa recunosc faptul ca Ficti pare foarte pe gustul meu. Ah, ca am spus-o!

                  1. Teama mea e ca iti va spune tot. Stiu ca iti e deschisa… dar, poate ca e mai bine pentru Ficti sa iti povesteasca, dupa cate a auzit Argesul.
                    Ma simt bine pe bancuta mea din lumea ta.

                    1. Nu îmi va spune niciodată tot, sunt primăriţă, nu preoteasă 🙂 mereu mă uimeşte cu ceea ce face (şi, uneori, chiar aflu prea târziu – îi e frică de sancţiuni, deşi e conştientă de indulgenţa mea).
                      Mă bucur că te simţi bine pe băncuţa pe care ţi-ai rezervat-o 🙂

                    2. Pe Ficți o cunosc de cateva luni, dupa ce am acceptat un nou job in cladirea de birouri din apropierea Mallului. O vedeam aproape zilnic iesid in pauza de cafea, la aceeasi masa, singura, comandand cafea mare cu frisca fara zahar. Biscuitele il lua tot timpul cu ea. Ne-am zambit de cateva ori, insa nu am indraznit la mai mult. O femeie ce iese singura la cafea e fie intr-o relatie pe care o respecta foarte mult (sau el e posesiv), fie e pe punctul de a termina o relatie care o nefericeste. Voi ocoli detaliile vietii ei. Nu vreau sa ii fiu confident lui Ficți.

                    3. Cred ca are nevoie doar de liniste. De ce-urile sunt reactia la neliniste. Nu totul are eticheta, dupa cum raspunsul la de-ce-uri (putem sa scriem legat, deceuri?) nu aduce liniste.

                    4. Te rog sa te asiguri ca poarta incaltari lejere, cu talpa joasa si pantalon, da, pantalon. Oricum nu o las sa mai stea pe piatra rece a noptii. Nici nu o voi tine in recele noptii. Linistea vine de la un piept cald. Deceurile sunt adesea absorbite de priviri calde.

                    5. Poti avea incredere ca o voi aduce vesela acasa. Zilele cautarii ei nu s-au sfarsit, eu nu sunt raspunsul la deceurile ei. Dar, poti spune ca serilor reci le vine bine o bluza verde cu nasturi mari, cu maneci lungi, alungite de emotia ce le aduna in podul palmei.

                    6. Daca le-as avea, as lasa-o goala, dezgolita de orizontul devenirii. Deceurile sunt un orizont pe care il urmam pentru a progresa.

    1. Am început să învăţ să am răbdare 🙂 dar aşa sunt eu, mai nerăbdătoare din fire şi mai pretenţioasă 😆 dar cred că e bine să ai şi pretenţii uneori.

  2. Da’ chiar așa! Te duci pe malul apei tot cu „apă”? Nici vodca nu arde pe dinăuntru cum o face pălinca de prună fiartă de două ori! Să vezi atunci cum găseai răspuns la toate! 😉

    1. Eah, a fost o invenţie ce am postat azi, deşi de multe ori îmi vine să mă duc acolo… nu ştiu ce mi-a venit cu „apa aia” dar nu-mi trecea nimic altceva prin cap… Cred că pălinca era mai bună, ce-i drept şi mai… pe sufletul meu de româncă 😆

  3. HL=huge like, Illusion… 🙂 titlu’-i nostalgic, continua cu „de ce”-urile, fii curioasa – pozitiv vorbind… 😉 cu drag… ❤ Mélanie – fosta argeseanca… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s