poveşti scurte/momente imaginare · Tonomatul uriaş cu muzică şi poveşti de pe străduţă

Zburătorul, din nou…

f6d245c1a9e74b5dbdaec4a8c2bce182În fiecare noapte se strecura afară din casa pe geam. Purta mereu o rochie lungă, albă, diafană și sandale simple, model gladiator. Fără machiaj. Fără bijuterii. Părul lung, negru și des îi cădea în cascade până la brâu, iar când alerga zbura prin aer cu o graţie sălbatică de nedrescris. Cine ar fi vazut-o ar fi zis că era o nălucă, dar ea fugea prin pădure… singură şi fără frică – doar o cunoştea pe dinafară. Ajungea la marginea ei, la acea vilă părăsită şi dărăpănată.Vila, pe vremuri era o frumusețe, acum era o ruină tristă ce părea să nu povestească nimic special – doar un declin. Mulţi spuneau că ar fi bântuită. Dar nu era, ea o ştia bine… sau mai bine spus era bântuită de către ea.

Pășea foarte încrezătoare. Nu-i era frica de o eventuală prăbușire. Urca pe scara fragilă și tremurândă din lemn ce trosnea înspăimântător sub tălpile ei delicate. Se așeza pentru o clipă în faţa ferestrei și privea munții – ziua erau atât de frumoși, verzi, sălbatici dar în același timp calmi, acum, în toiul nopții erau înspăimântători. Apoi, privea pentru o clipa stelele și se întorcea cu spatele. Se ducea spre un raft ce prin minune supraviețuise. De pe el lua o frumoasă cutiuță de lemn de culoare închisă pe al cărei capac erau gravate cu aur iniţialele C.H. O deschidea.

Camera se umplea de o un joc minunat de culori și forme și de o muzică bizară, dar sublimă. Începea să danseze. Un glob de lumină apărea. O lumină caldă și lăptoasă. Îmbrățișa acel glob, iar acesta se preschimba într-un el palid, cu ochii de o culoare foarte deschisa, nedefinită, părul aproape alb – dar un alb plăcut, proaspăt (nu ca albul de bătrânețe). Purta haine de prinţ, din brocart de culoarea untului, decorate cu fir aurit.

Valsau pana când soarele dădea să răsară. Ea îl ruga să rămână. El, rece îi răspundea: „Am mai făcut greșeala asta odată, nu o mai repet. Tu ești o copila muritoare, doar o alta Cătălină… eu, sunt Hyperion…”

Știa că nu avea cum să-l convingă. Şi totuși, în fiecare noapte se strecura, repeta aceeași rutina și-l invoca chiar și pentru un dans… Simțea că aparține doar acelui moment, acelui dans… că era și ea ruptă din altă lume, deși pentru el era „doar o altă Cătălină” și nici măcar n-o chema aşa…

Anunțuri

6 gânduri despre „Zburătorul, din nou…

    1. O daa.. Ideea mi-a venit când eram în maxi-taxi şi încercam să mă feresc cumva de mirosul urât emanat de cel care stătea lângă mine, iar privirea mi-a căzut spre casa părăsită de la marginea oraşului 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s