poveşti scurte/momente imaginare

Tempest Inside

E noapte. În cameră, doar lampa de pe birou luminează. Andra lucrează la romanul vieții ei, într-un stil mai mult decât clasic: scrie de mână într-un caiet gros, cu coperți pluşate și pagini gălbui cu floricele de mai multe culori (roz, bleu, lila) pe margini…

*

Plouă violent. Furtună în toată regula. Fulgerele desenează gheare pe cer. Gheare albe și luminoase… enervant de luminoase, ca blitz-ul aparatului foto ce îmi deranja ochii când m-am dus să schimb buletinul. Tunetele dau impresia unui bombardament nocturn. Vântul poartă crengile copacilor într-un dans frenetic, aritmic şi violent în timp ce se joacă şi cu fusta mea udă. Sunt singura nebună pe străzi. Nu caut să mă adăpostesc. Nici umbrelă nu am. Furtuna asta e mic copil pe lângă ce e în sufletul meu.

I-as distruge pe toți în acest moment. Fără milă… Că nici ei nu au avut faţă de mine. Aşa se întâmplă mereu când eşti prea bună. Dacă eram fată deşteaptă și-mi vedeam interesul puteam avea întreaga lume la picioarele mele frumoase. O puteam înţepa cu tocurile pantofilor în inimă fără a-mi păsa… şi ar fi fost mai bine aşa. Însă eu am ales să fiu bună, dar a fost pentru ultima oară.

Câtă vreme au nevoie de tine toți sunt acolo. Apoi nu le mai pasă. Oricum, problemele lor sunt mai mari decât ale tale… viaţa ta e perfectă. Dacă mă arătam de gheaţă acum era mai bine. Însă nu mă voi mai arăta făcută din căldură niciodată.

Nimeni nu merita. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni….

De-acum încolo voi purta mereu o furtună în mine. Nu mă voi mai arată bună nimănui, căci pentru ei bunătatea e o slăbiciune. Pentru ei nu există prietenie decât în momentul în care au nevoie de tine. Când am nevoie de susținere, când sunt jos… câți oare sunt lângă mine cu-adevărat nu știu…

*

Oare de ce am scris toate astea? Își spuse Andra închizând caietul. Oare chiar simt eu toate astea? Chiar atât de supărată să fiu? Chiar atât de singură să mă simt? Singură și neagră ca o furtună. Nu știu dacă e bine sau dacă mă înșel.

Eul ei interior năștea o furtună. Era sătulă de tot ce se întâmpla în viaţa ei.

 

Anunțuri

10 gânduri despre „Tempest Inside

    1. Eh… dacă îţi spun că asta am scris aseară când vorbeam noi de ştii-tu-cine 😀 😀 😀 😀 şi eu mă regăsesc puţin în ea, şi cred că multe persoane… trebuie să învăţăm o dată pentru totdeauna să ne punem pe primul plan pe noi şi s nu mai fim bune cu toată lumea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s