poveşti scurte/momente imaginare · Poveştile mele

O plimbare în viitor

….Loboutin. Chloé. Marc Jacobs. Alexander McQueen. Chanel. Dior. Alexander Wang. Alice&Olivia. Missoni. Burberry. Balenciaga. Prada… Pff m-am plictisit, parca toate sunt la fel dar cu altfel de etichete. – îşi zicea Sarah în timp ce răsfoia o revistă şi identifica din zbor creatorii diverselor piese vestimentare purtate de vedetele ale căror poze însoţeau diverse articole sau de modele din pictoriale. Da, Sarah era o fashionistă. Una înrăită. Cu toate astea nu era genul de femeie de la care te-ai aştepta să fie tot timpul la curent cu ultimele tendinţe, tot timpul aranjată şi în trend… Ca profesie, Sarah, nu îşi alesese tocmai una la care ne-am aştepta: era cercetător la un institut de fizică.

Chiar o fi atât de greu să creeze ceva nou. Ceva inovator… Nu ştiu, m-am plictisit… Dacă cineva ar inventa maşina timpului, mi-ar face un serviciu: aş putea alege rochia extravagantă pe care o doresc pentru recepţia plictisitoare ce se apropie… Doamne, mă fac să râd, parcă aş fi un copil… am aşa o imaginaţie! Maşina timpului, auzi tu, mai e muuuult până atunci. Sau? Profesorul Peterson lucra la aşa ceva când eram încă studenta lui. Dar a abandonat proiectul, oare de ce? Chiar era interesant… Poate ar trebui să-i fac i vizită…

Sarah se urcă în maşină – un Dodge Charger SRT8 din 2012 roşu ca focul – şi conduse spre casa fostului ei profesor care locuia la periferia oraşului într-o căsuţă mică şi cochetă. Sarah fu întâmpinată de Janette, soţia profesorului. Aceasta o pofti în camera de zi şi îţi chemă soţul, care veni, zâmbind (mereu îl bucurau vizitele foştilor săi elevi). Se ţinea bine la cei aproape 80 de ani ai săi (de fapt, nimeni nu-i dădea mai mult de 60). Când auzi motivul vizitei, profesorul Peterson tresări puţin. Încercă să o convingă pe Sarah că nu are rost, însă ea insista că e un proiect măreţ, că el avusese nişte rezultate care puteau duce la inventarea unei maşinării la care omenirea a visat dintotdeauna… Până la urmă, profesorul acceptă să îi dea notiţele păstrase ani de zile. Sarah îi promise că le va studia.

*

De la întâlnirea dintre Sarah şi profesorul ei trecuseră 5 luni. Trecuse şi recepţia plictisitoare la care ea trebuia să asiste. Dar nu a abandonat cercetarea şi studiul – maşina timpului devenise o obsesie… Şi acum, cu ajutorul profesorului (care se dăduse între timp pe brazdă) şi a unui coleg, Billy, al ei, Sarah făcea primele teste prototipului realizat.
Billy apăsă un buton şi maşinăria începu să emane lumini de diverse culori. În scurt timp, se formă un perete de lumini.
– Asta e, asta căutam! Eu intru!
– Sarah, aşteaptă… poate fi….
Prea târziu, Sarah deja păşise lăsându-l pe Billy cu fraza neterminată.

*

Nebuna de mine! Am păşit!am simţit o uşoară pişcătură. Billy şi proful nu au avut curaj, dar oare în ce an sunt? Pe aici, totul e ciudat, dar logic, sunt în viitor. Nu aveam nicio îndoială că va funcţiona. A funcţionat!!!! Îmi vine să sar în sus… şi, de ce să n-o fac? Se pare că am ajuns la destinaţie noaptea…
Clădirile sunt foarte înalte. Dar nu seamănă cu zgârie norii, nu au formă de paralelipiped… sunt niște sfere ovale de sticla în care lumina felinarelor (plutitoare… n-am mai văzut ceva mai frumos: nişte globuri de lumină plutitoare, dar nu se confundă cu stelele, nu, ele sunt aproape, par nişte licurici spuradimensionaţi).

Se pare că sunt pe un bulevard sau ceva de genul. Merg de-a-lungul lui. Nici urmă de om. Ajung la o intersecţie… citesc numele străzii… incredibil… Sarah Jameson… Incredibil! Dacă m-aş mărita cu Billy ăsta ar fi numele meu de familie… dar, Billy (în ciuda eforturilor mele) nu vede în mine decât o colegă… păcat, am fi un cuplu frumos.
În stânga, e un parc, cred… Mă bucur că nu au renunţat încă la copaci, la natură… aici pare mai acasă… mai 2014. Uite, asta pare o bancă, mai futuristă. Wow, se încălzeşte când te aşezi pe ea. Oare în ce an sunt?

*

Razele soarelui s-au izbit violent de faţa mea. Am deschis ochii. Mi-e o foame teribilă şi nu ştiu unde sunt temporal şi spaţial, nu ştiu nimic… Ştiu doar că l-am visat pe Billy, dar asta nu e ceva nou, îl visez din ziua în care ne-am cunoscut. El, spre deosebire de mine, pare la locul lui acolo, cu ochelarii ăia de nerd după care se află cei mai verzi ochi pe care i-am văzut vreodată. Părul negru… cum spunea în Albă-ca-zăpada… a da, ca abanosul! Pielea albă. Fizicul totuşi atletic pentru un şoarece de laborator (eu vorbesc, eu, “extraterestra” cum îmi spun colegii). Soarele mă mângâie, îi zâmbesc, el şi copacii sunt sigurii ce îmi amintesc de timpul meu…

Părăsesc parcul. Pe străzi mişună deja oameni. Se uită ciudat la mine. Ei poartă nişte haine ciudăţele. Din nişte materiale total necunoscute ce par plastice . Mulate. Colorate. Femeile poartă rochii, mai scurte, mai lungi. Bărbaţii pantaloni şi un fel de tricouri. Pantofii sunt şi ei puţin diferiţi, dar forma în mare e aceiaşi.

Pe străzi, nu e nimic, însă privesc cerul. O mare de bule plutitoare e deasupra mea – sunt “maşinile” lor. Cu toate astea, nu ştiu cum, lumina soarelui nu e blocată. E frumos, dar ciudat, curios. Un puştan se apropie de mine. Râde.

– Din ce mileniu sunt hainele ăstea mamaie?

Până să apuc să spun ceva (evident profund jignită; oare copilul ăla o fi auzit de Marc Jacobs, căci tot ce purtam era de la acel brand) un domn drăguţ îmi ia apărarea.

– Mulţumesc!
– Era datoria mea… Ştiu că veţi fi uimită dar sunteţi stră-stră-stră…(au urmat vreo 10 stră) bunica mea. Din generaţie în generaţie am fost avertizaţi să venim să vă ajutăm, azi la ora asta..

Deja m-am cam speriat.

– Să mă ajutaţi?
– Da, aţi păşit pentru a testa portalul creat de dumneavoastră şi de stră-stră-stră…străbunicul şi apoi acesta s-a stricat şi a durat ceva reparaţia…
– Stră…străbunicul, adică…
– Billy Jameson.
– Dar să nu stăm aici, lumea se uită ciudat. Sunteţi îmbrăcată cam… vintage, deşi, sigur, în vremea dumneavoastră e ceva foarte la modă… bunico… ai fost una din cele mai elegante femei-savant din istorie…
– Da? Te rog, mai spune-mi, dar, vorbeşte-mi la persoana a 2-a! Suntem familie…
– La naiba, uită că ţi-am spus aia, presupun că ai văzut destule filme ca să ştii că nu am voie să-ţi spun nimic despre viitor… Ei bine, nu ştiu de ce aţi stabilit regula asta voi, cei care aţi înfiinţat TTC (*n.s Time Travel Committee) . Uită şi de asta, bunico!
– Bine… nu te întreb ce e TTC… şi o să uit. Dar, îmi poţi spune măcar în ce an suntem?
– 3014. Oraşul e acelaşi.
– 3014???
– Da! Hai, locuiesc aproape şi am o maşină de călătorit în timp acasă.

Stră…strănepotul meu (pe care am aflat că îl chema Irvin) locuia într-una din acele sfere. La un etaj superior. Casa era foarte mare. Cu mobilă albă. Pe un perete avea un ecran LED imens… ăsta e televizorul mi-a spus el. A apăsat pe o telecomandă şi un o cafetieră imensă a plutit spre noi, însoţită de 2 ceşti şi 2 farfurioare. S-au aşezat simgure pe masă. Nici nu a fost nevoie să torn cafeaua (care avea un gust aparte, mai intens) în ceaşcă. În acelaşi mod au apărut şi nişte biscuiţi ciudaţi, dar minunaţi la gust… o combinaţie de ciocolată şi trandafiri. Eram lihnită.

Irvin nu mi-a povestit multe. Nici nu am văzut mai mult din casa sa decât acel living ce mi-e greu să îl descriu. M-a dus apoi în camera cu maşina. Peretele de lumină a apărut din nou. Mi-am luat la revedere de la Irvin, care mi-a zâmbit şi mi-a spus: “Să un mă uiţi bunico, să nu mă uiţi, dar să un spui nimănui de ce ai văzut. Spune-le doar că ai fost şi că totul e minunat în viitor!”. Am păşit în lumină. Am simţit din nou acea pişcătură.

*

M-am întors. Uite-i pe Billy şi pe profesor sunt îngrijoraţi.
– Hei, voi doi, sunt aici!
– Sarah!
Billy alergă sprea ea. O îmbrăţişă şi apoi o sărută lung.
– Să nu mai faci niciodată ceva atât de nesăbuit!

Sarah nu mai putea spune nimic. Sărutul o amuţise complet. Îi zâmbi lui Billy şi îl sărută.

Cu această poveste am participat la un concurs organizat de Literatura pe tocuri unde am obţinut premiul 2.

 

Anunțuri

9 gânduri despre „O plimbare în viitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s