poveşti scurte/momente imaginare · Poveştile mele

Beat ?

drinkEra o seară a naibii de plictisitoare. Mai toți erau plecați (oare de ce nu oi fi plecat și eu la mare?). Mă simțeam captivă. Simțeam nevoia să vorbesc cu cineva, dar cu cine? Cu mama? Să-mi pună o mie de întrebări care mai rău să înfigă cuțitul în rană… ştiu, nu-mi vrea răul, dar uneori e prea curioasă și uneori curiozitatea ei mă rănește.

M-am dus într-un bar, nu contează care, nu vreau să fac reclamă…un bar oarecare, la fel ca toate. M-am așezat la o masă. În spatele meu mai era un tip singur. Își îneca și el amarul. I-am cerut chelneriței un whisky cu gheață și un energizant (nu mai ştiu de care mi-a adus, dar nu cred că e important). În fine. Am băut primul pahar în două secunde. Mă amețisem un pic (dar asta era și ideea mea genială, nu ştiu de ce, de felul meu nu beau decât bere cu lămâie și asta foarte rar – să zicem că era forma mea de revoltă împotriva a tot ce mi se întâmpla… împotriva mea până la urmă). Am mai cerut încă un pahar de whisky (energizant mai aveam).

Tipul de la masa din spate s-a apropiat clătinându-se vizibilă. Era frumușel. Brunet cu niște ochi verzui imenși, cu o constituție atletică, avea undeva la vreo 30 de ani…

– Pot să mă așez? Era incredibil de coerent pentru modul în care se clătina. Mi-era puțin teamă, dar am acceptat.

– Știu că sunt beat… Adică nu sunt beat! Sunt puțin amețit… și puțin … nu puțin … foarte trist! Dar tu, domnișoară frumoasă de ce bei? Ai pierdut și tu tot ca mine? Ai rămas fără familie?

Apoi a început să-mi spună povestea sa. Era una foarte tristă soția (sau mai bine spus cea care urma să fie) lui fugise cu altul chiar în ziua nunții… și, de parcă nu era de ajuns, în aceeași zi, părinții lui au murit într-un accident rutier produs din vina unui adolescent de bani gata care furase „mașina lu’ tac-so”…

Brusc probleme mele păreau mici, insignifiante. Nu-mi venea să cred cât de superficială puteam fi. Urma să mai cunosc zeci de băieți… nu era sfârșitul lumii, familia mea era alături de mine, la fel și prietenii… Omul ăsta pierduse tot…

Am început să mă întreb care din noi era de fapt în stare de ebrietate? El avea clar multe pahare la bord, eu eram abia la al 2-lea pahar… dar el era mult mai lucid… Sau, să o punem altfel: până în acel moment eu am fost o bețivancă până în acel moment când el m-a trezit la realitate … precum zeama de murături.

După ce și-a terminat povestirea s-a ridicat:

– E păcat de o fată ca tine să bea în halul ăsta, nu ştiu pentru ce vrei să te distrugi, dar nu e bine… Și ți-o spune unul care e mai afumat decât tine! Mulțumesc că m-ai ascultat!

Aș fi vrut să îi spun să mai stea, dar a plecat prea repede…

Uneori ni se pare că problemele noastre sunt cele mai mari și uneori poate chiar așa e… dar mai sunt și situații în care refuzăm să înțelegem că noi încă mai avem o perspectivă, iar alții nu prea… Trebuie să privim și linia orizontului din când în când, poate viitorul nu e mic și negru ci mare și multicolor!


Notă:

Această poveste este o ficțiune. Nu mă duc să beau singură… de nebună prin baruri, nu vorbesc cu străini, etc. Ultimul paragraf e însă de reținut!

Anunțuri

8 gânduri despre „Beat ?

  1. Am citit pe o fotografie ceva : ” Las-o sa doarma , cand va avea sa se trezeasca , o sa mute muntii . ” Si cu superficialitatea problemelelor tale , in comparatie cu cele ale lui John Doe , sunt doar putin de acord . Cand avem probleme , care ne apasa , care ne storc ochii de lacrimi , cum stoarce mama buretele de bucatarie , devenim suferinzi si tristi , si vedem problemele noastre , ca fiind imense , aproape imposibil de rezolvat , si asta deoarece sunt ale noastre , noi le traim , noi le avem , nu ceilalti .
    Uite dupa ce tata a murit , o mare de oameni , mi-au spus ca sunt alti copii fara parinti , care au ramas orfani de mici , nu ca mine la 23 , dar din pacate durerea mea nu a fost interesata de asemenea comparatii, pentru ca eu avea un om care-mi mangaia sufletul si care acum nu mai e , comparatiile alea nu m-au miscat deloc , n-au cum , e prea mare durerea cauzata de trecerea in nefiinta a tatalui meu .
    Eu cred ca avem dreptul sa ne plangem suferintele , oricat de mici ar fi ele . Ce-i drept eu sufar si de egoism , poate de asta sunt asa rece .
    In final toate trec , mai devreme sau mai tarziu , mai usor sau mai greu , pentru acele suferinte neinsemnate , pentru care am plans in hohote , pentru ele vom rade , tot in hohote .

    1. Ai mare dreptate, sunt de acord cu tine… un singur amendament am: postarea asta e o ficţiune (am şi menţionat la sfârşit, am pornit to de la o poză cu scrierea ei).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s