Obsesie · Poveştile mele

Obsesie – 2. La mare

în mare…Și am pornit spre mare, era deja ora 20. Dar nu conta. Nici nu știu cum de am spus da. Dar am spus-o… poate îmi era prea dor de el, poate era doar o răzbunare personala sau poate ambele… combinat.

Am ajuns. Cerul era negru. Mici stele îl străpungeau timid. Luna trimitea raze blânde ce mângâiau apa neagră a mării. Nisipul nu mai era fierbinte. Valurile se izbeau de țărm, iar fâșâitul lor caracteristic umplea totul în jur – marea infinită de șezlonguri albe acum abandonate, restaurantele și barurile închise de pe faleză.

– Parcă niciodată nu a fost așa frumoasă!
– Vezi, și tu nu voiai să vii!

M-a strâns în brate. Știe că așa devin neputincioasă. Cred că de la început a învățat cum să mă șantajeze emoțional.

Am întins cearceaful (pe care el, parcă prevăzând deja îl luase de acasă). Ne-am așezat pe el. Eu purtam o rochiță albă, scurtă, vaporoasă, eram desculță renunțasem la sandalele gladiator pentru a simți nisipul, la mâna stângă aveam multe brațări de culoare albă. El purta niște bermude gri și un tricou albastru. Îi stă tare bine în albastru… Mi-am pus capul pe umărul lui. Luna ne zâmbea…

Stăteam acolo în bratele lui. Nu ne spuneam nimic. Nici nu știu ce puteam sa ne mai spunem.

– Hai să intram în mare?
– Cum, așa îmbrăcați…
– Asa… haide!

Valurile se izbeau ușor de corpul meu. Era o senzație plăcută. Mă simțeam mângâiată… El mă ținea de mână, strâns. M-a privit în ochi.

– Știi, mi-a fost dor de tine…

Nu i-am răspuns. M-a luat în brate. M-a sărutat. În acea clipă nu mai era nimic doar noi doi și marea care ne legăna ușor… Parfumul pielii lui, se împletea cu mirosul sărat… Bratele lui mă strângeau parca din ce în ce mai tare de parca nu voia să îmi mai dea drumul… de parcă voia să rămânem lipiți pe vecie. Orice gând de răzbunare pierise.

Am ieșit din apa în cele din urma. Eram uzi. Rădeam ca doi copii.

– Și acum?
– Acum ce?
– Suntem uzi, e frig…
– Chiar trebuie să te gândești mereu la tot? Chiar trebuie mereu totul plănuit? Bucură-te și tu de moment!

M-a luat iar în brate. Și m-a sărutat.

– Nu știu dacă ți-am mai zis, dar mi-a fost dor de tine…

L-am sărutat. Bratele sale au inceput sa se plimbe pe corpul meu… dezlipind rochia udă  de corpul meu… În cele din urmă nu mai simțeam nimic altceva decât pielea lui, mângâierile lui… Auzeam gemetele mele… gâfâielile lui împletindu-se cu fâșâitul mării… Frigul dispăruse. Eram doar noi pe lume. Eram primii oamenii, care tocmai se născuseră din spuma valurilor și care, văzându-se au inceput să se iubească frenetic, nebunește, sălbatic…

Zorii ne-au găsit goi, pe plajă. Soarele începea să tragă timid cu ochiul la ceea ce făceam… Stăteam cu capul pe pieptul lui și îi scriam (imaginar) pe piept ceva cu degetul arătător… nici nu mai știu ce, nici nu cred că mai contează, poate erau doar inițialele noastre într-o inimioară străpunsă de o săgeată (și ea tot imaginară)…

– Cât de rău îmi pare că trebuie să plecăm…
– Plecam? L-am întrebat eu cu voce de copil trist.

M-a luat în brate și m-a sărutat pe frunte.

≈ Va urma ≈

Anunțuri

10 gânduri despre „Obsesie – 2. La mare

    1. Nici eu nu stiu care va fi finalul, am ajuns pe la capitollul 9 cu scrisul, dar cred ca vor mai urma multe, in jur de 20 😀 Episoadele 3 si 4 vor aparea maine si poimaine 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s