Obsesie · Poveştile mele

Obsesie – 11.Astăzi

promisiune

Astăzi vine! Astăzi vine! Sunt atât de nerăbdătoare. M-am și aranjat. Acum, aștept să mi se usuce părul – urăsc foehn-urile, îmi lasă părul ca naiba. Mă gândesc totuși ce rost au toate aceste pregătiri, când el de la o vreme parcă nu mă mai vede, parcă nu sunt decât o materie transparentă.

Astăzi, mai mult ca oricând parcă mi-e dor de noi, cei dinainte. Cei care acum aproape fix cinci ani (mai sunt 2 săptămâni doar) se căsătoreau în secret, fără să anunțe pe nimeni. Unde e nebunia acelor zile? Unde s-a dus acea iubire? Mi-e greu să cred că pe apa sâmbetei.

Nu-mi vine să cred că am ajuns noi aici. Credeam că asta e ceva care li se întâmplă doar altora. Dar se pare că m-am înșelat amarnic!

Și cu toate astea, eu astăzi îl aștept ca o adolescentă îndrăgostită. Mai sunt 2 ore și va trebui să plec la aeroport să îl iau.

*

Mai sunt 15 minute și avionul va ateriza. Nerăbdarea a crescut. Minutele se scurg chinuitor de lent…

Și a sosit. E la fel de frumos ca întotdeauna. Nici nu pare că are 35 de ani, pentru el anii parcă au încetat să mai curgă la 25 ani… atunci când am fugit la mare, eu crezând că nimic nu ne va mai despărți, el căutând o gură de aer… Nu-mi vine să cred că au trecut 10 ani de atunci… 10! O, Doamne cât e de frumos… cu părul lui negru, ochii căprui, parcă i-a crescut puțin barba dar îi stă bine. Poartă un tricou polo turcoaz, blugi deschiși la culoare și niște teniși.

Se apropie de mine și mă sărută. Cât de dor mi-era de un așa sărut, și se pare că și lui. Mă strânge tare în brate, simt că mă strivesc de corpul lui puternic… S-a schimbat ceva, oare?

– Ce faci? Cum a fost zborul?
– Binișor, zborul a fost destul de obositor…

*

Conduc, el a devenit iar tăcut. O fi de la oboseală. M-a surprins sărutul și îmbrățișarea din aeroport. Și lui i-a fost dor. O, nu! Acea privire! Nu! Nu! Nu! Ceva se întâmplă… Nu privirea aia tristă!

≈ Va urma≈

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s