Gânduri scrise · Jurnal

Cu sufletul suspendat

  cu sufletul suspendat

Nu mai simt nimic… Nici măcar sufletul… Dar, oricum el e de mult suspendat între mine și tine. Adesea-l chem înapoi dar el își înfige dinții în direcția ce duce spre tine. Îmi vine să țip, dar cine să m-audă?

Mulți spun  că aș putea găsi pe cineva care chiar să mă iubească, care să mă inspire – căci de la o vreme scriu numai prostii (serios, am scris și acum câteva zile despre asta)… Şi conștientizez și eu asta, dar e ceva mai presus de mine… E-o dependență prostească ce va duce, cu siguranță la declinul meu. Nu e ciudat: îmi pun speranțe-n tine, dar tu preferi să mă vezi cât mai jos – să mă poți controla mai ușor?

Bălării… numai bălării scriu de la o vreme. Dar sunt sleită și-am sufletul suspendat între mine şi tine! Cum să mai scriu? Cum să dezmierd cuvintele cu sloiul ăsta de trup?

Anunțuri

10 gânduri despre „Cu sufletul suspendat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s