Astrid

Astrid – I. Triunghi clasic. 2. Paul (partea 8)

În timp ce beam cafeua îi admiram frumuseţea. Aşa cu ochii obosiţi, fără puţina cantitate de machiaj pe care o purta era şi mai frumoasă. S-a aranjat puţin şi am condus-o acasă, pe drum am văzut-o pe Laura…

  • Uite-o pe doamna profesoară…
  • Cine?
  • Da, uite tipa aia creaţă de colo, dar nu ne vede.

Ei nu ne vedea, poate când se uita Astrid nu ne vedea. Dar e mai bine, când m-am întors spre ea, am citit ura în ochii ei. Nu-mi venea să cred ce coincidenţă nefericită! Din toate străzile din oraş trebuia să se plimbe pe strada mea! Incredibil… Acum mai sună şi telefonul! E Astrid…

  • Ceeee faaaaaaaaaaci? Mă întreabă ea pe tonul ei copilăresc.
  • Bine tu? Cum te mai simţi? Îţi mai e rău?
  • Nu sunt bine acum. Am dormit puţin.
  • I-auzi, bravo!
  • ..
  • Da!
  • Voiam să te întreb ceva.
  • Spune micuţa mea, întreabă-mă orice!
  • Dar nu te superi?
  • Cum să mă supăr pe tine?
  • Sigur nu te superi…
  • Sigur!
  • De ce nu mi-ai spus că ai fost cu domnişoara profesoară Marinescu?
  • În primul rând pentru că nici nu ştiam că e profa ta. Adică ştiam că e şi ea la facultate acolo, dar nu ştiam dacă îţi predă şi ţie. Şi-apoi nu mai contează ea e de domeniul trecutului, tu eşti viitorul…
  • Sigur?
  • Sigur! Dar de unde ai aflat?
  • Mi-a spus Ionuţ.
  • Ionuţ… era de aşteptat, e vărul tău, dar şi el ştie că s-a terminat.
  • Da, mi-a spus şi asta…
  • Dar voiam să aud de la tine.
  • Şi ce ţi-a mai spus?
  • Să am grijă cu tine că eşti un nenorocit! A început să râdă.
  • Deci aşa mă laudă el! Lasă că vorbesc eu cu el.
  • Nu nu, el te-a lăudat asta am zis eu. De acum încolo promiţi să îmi spui mereu adevărul.
  • Da, iubita mea mică. Auzi ieşi la o plimbare?
  • Da, când?
  • Acum în 10 minute. Crezi că eşti gata?
  • Da
  • Bine, vin să te iau. Te pup.
  • Şi eeeeeuuuu.

Trebuia să-mi scot cumva din cap privirea urâcioasă a Laurei. Aerul era rece şi tăios. Dintr-un bloc se auzea un „La mulţi aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaani” lălăit, pesemne era ziua vreunui Vasile. Urăsc perioada asta de iarnă. Totul e gri şi pe jos numai mocirlă. Şi beculeţele astea îmi deranjează ochii. Astrid mă aştepta deja în faţa scării ei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s