Gânduri scrise · Jurnal

Joaca de-a… oamenii mari

Girl-Fashion11

Copilăria mea din Mioveni-ul anilor ′90 a fost marcată de multe lucruri. Uzina care suna la finalul unui schimb, săritul de pe balcon afară (stau la parter, nu vă alarmați), jocuri ce copiilor de azi le sunt străine: pititea; baba oarbă; împărate luminate; mațele încurcate; alergatea pe culori/țări/etc.; flori, fete, filme sau băieți; venim din și suntem; țară, țară vrem ostași… și câte și mai câte!

Dar știți care era joaca mea preferată? Joaca de-a oamenii mari! Îmi plăcea să probez hainele mamei toată ziua, iar de pantofi nu mai zic! Moda mă atrăgea și abia așteptam să am și eu vârsta pentru anumite obiecte vestimentare…

Și pe-afară mereu îmi plăcea să joc rolul mamei, învățătoarei sau doctoriței (deși niciodată nu am vrut să mă fac învățătoare sau doctoriță)… Însă cel mai mult îmi plăcea să gătesc cu… noroi, buruieni, pietre – orice găseam la-ndemână. Odată am făcut un „salam de biscuiți” atât de realist încât una din prietenele mele de-atunci l-a oferit bunicii ei, iar aceasta era să-l mănânce!

Ce vremuri! Stăteam cu păturile-ntinse pe iarbă toată ziua și uneori lungeam jocurile până târziu în noapte…

Copiii din ziua de azi se joacă și ei de-a oamenii mari, oarecum. Dar nu în stilul nostru. Ei sunt mult prea prinși de tehnologie. La fel ca noi, oamenii mari de-acum, petrec ore-ntregi în fața laptop-ului/tabletei/telefonului inteligent.

Jocurile lor sunt sofisticate – cel puțin în aparență! Lumile virtuale îi atrag mai mult decât cea reală. Abuzează de bietele aparate, fără să știe că și tehnologia are limita ei.

Eeeeh, jocurile copilăriei de-acum sunt parcă prea complicate! Nici nu știu dacă le-aș mai putea numi jocuri!

Eu mă joc și-acum, deși fac asta în mod diferit – mă joc cu cuvinte. Le-nlănțui, le-nvârt, le prefac în ce vreau eu aici sau în alte locuri…

Anunțuri

30 de gânduri despre „Joaca de-a… oamenii mari

  1. Mã regãsesc! Şi spre deosebire de copiii de acum, pe mine încã mã fascineazã jucãriile. Ei, în schimb, mã întrec la jocuri. Virtuale, evident, cã cele de afarã nu se mai poartã.
    Chiar mã gândeam în urmã cu câteva zile cã asta e perioada în care începeam sã ies afarã cu vecinii şi sã-mi cumpãr minge. Întotdeauna cãutam ca mingea sã fie roz, culoarea lui Barbie! :))
    P.S: Mult succes la concurs!

  2. Habar n-aveam că în anii 90 copiii se jucau exact ca în anii 60-70! Faza cu gătitul din fire de iarbă și noroi m-a pus jos. O uitasem cu totul! Cred că aveam 5-6 ani când mă jucam cu un băiețel care venea în vizită la ai mei cu ai lui, de-a mama și de-a tata. Absolut nevinovat joc. Ne trânteam pe spate în pat și stăteam înțepeniți câteva minute, cu ochii închiși, prefăcându-ne că dormim. Era bucata cea mai plicticoasă a jocului, dar trebuia să bifăm și partea aia a scenariului, când e noapte, copilul doarme (o păpușă sau un ursuleț), părinții dorm…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s