Gânduri scrise · Jurnal · La plimbare pe străduţă

Monaliza trebuie să zâmbească mereu

Aseară am fost mai… păcătoasă, știu, doar a fost miercuri seara. De dimineață am coborât cu picioarele pe pământ. Mi-am făcut o cafea așa cum îmi place mie, cu o linguriță și jumătate de zahăr. M-am așezat pe scaunul meu de pe balcon, fereastra era larg deschisă un aer plăcut intra de afară. Cafeaua era încă fierbinte… ca de obicei am deschis Facebook-ul să văd ce mai e nou și am văzut că un OM are nevoie de ajutor.

Este vorba de cineva din orașul meu. Nu o cunosc personal, dar e cineva care și pe mine și pe mulți alții i-a încântat. Un artist cu un suflet mare care își transmite cunoștințele mai departe elevilor săi (un adevărat dascăl). Monaliza Zegheru este un OM frumos și la interior și la exterior și are un zâmbet pe măsura numelui, iar de talent nici nu mai încape vorba.

Până acum atât ea cât și colegii ei au păstrat discreția cu privire la diagnostic. Însă, cel puțin eu, nu pot rămâne indiferentă. Oamenii cu har trebuie promovați și susținuți pentru că ei ne fac viața mai frumoasă! Timp de câteva zile articolul acesta va fi pe primul pe blog – vreau să ajungă la cât mai multă lume!

Mai multe detalii găsiți pe pagina de știri muscel-arges.ro

sursa: Facebook Monaliza Zegheru
sursa: Facebook Monaliza Zegheru
Anunțuri

8 gânduri despre „Monaliza trebuie să zâmbească mereu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s