Cafeneaua Soarelui · Jurnal · La plimbare pe străduţă

Mereu la prima întâlnire

Primele întâlniri sunt mereu încărcate de emoție. Dacă nu mă va plăcea? Cum să mă îmbrac? Cum îmi ascund emoțiile? Freza asta a naibii nu îmi stă bine… Am atâtea emoții că nu-mi pot ține echilibrul, cine naiba ma pus să port tocuri? Am întârziat???

 Iar despre prima întâlnire cu ea ce să mai zic… m-am fâstâcit ca naiba… mă fâstâcesc și-acum de parcă suntem mereu la prima întâlnire! Mereu mă surprinde cu câte ceva, iar eu sunt ca un bebeluș curios (și puțin neîndemânatic…)

prima intalnire cu tehnologia

Dar cine e ea? Mi-am ascuns până acum adevărata orientare sexuală sau mi-am schimbat-o brusc? În niciun caz, ea este Tehnologia! Nu-i de mirare că o privesc și-acum cu ochi de copil mic – copil din generația mea, nu din generația asta (ăștia știu prea multe). Eu și Tehni, că așa o alint, cică suntem prietene… dar ea mă depășește constant! Noroc că am la cine apela pentru a-i explica faptul că nu pot alerga așa repede, mereu am fost proastă la sport! Și Tehni mă înțelege, mai încetinește pasul… dar cum o prind din urmă iar fuge (cred că jocul ei preferat e alergatea…)

Cu toate acestea mi-e tare drag de ea. O știu de mult. Eram mică și-aveam un televizor alb-negru, nici nu mai știu marca. Dar mi se părea fascinant cum oamenii ăia încăpeau în televizor și apăreau doar la simpla apăsare a unui buton… în rest era liniște în televizor. Și mai era un aparat ciudat – telefonul fix… Cum puteau oamenii cică să vorbească prin el?

Apoi au apărut niște cărămizi negre cu un băț într-un capăt. Cică erau telefoane mobile, dar erau atât de mari că nu le puteai ține în buzunar. Primul meu telefon mobil a fost… unul de jucărie. Era negru și avea butoane albe, și parcă sunau într-un fel ciudat când apăsam pe ele… Ah, și mai era și jocul acela Tetris – curată tehnologie!!!

Cam pe clasa a 7-a sau a 8-a… cred că sfârșitul clasei a 7-a mai degrabă am primit și primul meu telefon mobil – Sagem myx1. De fapt nici măcar nu era al meu că-l împărțeam cu sor’mea. Era tare trendy pe vremea aia. Dar ce era să facem noi cu el? Mai mult dădeam beep-uri… ba colegilor, ba unei prietene din vecini… A, da, și avea un joc tare interesant cu un puzzle…

Însă tot prim perioada adolescenței mele calculatoarele au devenit tot mai importante. Prima întâlnire cu ele: clasa a V-a, oara de informatică. Proful nu prea le avea cu explicatul (acum are firmă de amenajări interioare… nu mai predă, slavă Domnului)… eu eram cam confuză… și nu doar eu. Dar până la urmă i-am dat noi de cap.

Erau, pe atunci, și internet café-uri (cel puțin la mine în oraș nu mai sunt, deci o să adaug o mică explicație pentru cei care habar nu au ce sunt: pe vremea aia nu toată lumea avea internet, te duceai într-un astfel de local și pentru 1 leu stăteai o jumătate de oră, o oră, …). Mamă ce populare erau! Stăteam pe miRC, mă jucam jocuri pe care acum mulți le-ar cataloga drept tâmpițele, slabe, etc.

Pe clasa a 8-a am avut primul meu calculator personal (PC). Atunci deja eram expertă… Nu aveam net. Umblau CD-urile cu muzică, filme, jocuri piratate de norocoșii care aveau acces la internet mai ceva ca… practic orice! Mă jucam Tarzan și Bedrock Bowling… Ce vremuri frumoase!

Și de-atunci Tehni a mea a tot evoluat. Telefoanele de-acum sunt smart, internetul e peste tot (în unele orașe, printre care și al meu, avem Wi Fi pe stradă!!!), calculatoarele mari au devenit laptopuri… Eu am renunțat cu greu la bătrânul meu PC, chiar și acum mai merge – ceva mai greu că-i bătrânel, dar merge! Nu-l forțez, că d-aia am laptop tinerel și duce. Îmi fac treaba cu el, îmi scriu articolele mele de zi cu zi, mă uit la filme, ascult muzică… nu prea mă mai joc… dar abuzez de el mai mereu! Mă gândesc serios să caut niște experți în reparații laptopuri – nu se știe când ai nevoie, mai ales la cât de mult scriu eu nu aș vrea să-mi crape când mi-e lumea mai dragă!!! Pentru orice eventualitate cred că voi căuta și un service calculatoare, să am și un plan B!

Dar cum Tehni mereu se reinventează poate nu ar trebui să-mi fac atâtea griji! Cine știe la ce first date o să mai particip, așa, sfioasă… Poate ceva pentru scris?

eu si scrisul

P.S. Cum a fost prima voastră întâlnire cu tehnologia? Mai bine nu-mi spuneți mie, ci lui Mihai că are un concurs tare fain!

Anunțuri

18 gânduri despre „Mereu la prima întâlnire

  1. Haaa, ce fain! Cărămidă a fost şi primul meu mobil, logic. Era un Nokia nu mai ştiu de care. Oricum, bateria ţinea o săptămână şi asta pentru că mă jucam „şarpe” pe el. Dar nu vorbeam că nu aveam…. nu erau minute atunci, nu mai ştiu cum se numeau alea. Mă rog. Tetris daaaaa. Dar mi l-a confiscat mama care practic dobora record după record, a pus ea stăpânire pe jocul meu. 😀
    Cu netul târziu de tot m-am întâlnit. Şi tot în netcaffe, tot pe mirc 😀 Pfuai, ce vremuri….

  2. Tehnologia a început cu pași mărunți pentru mine, când aveam doar opt ani și părinții au cumpărat primul radio. Puteam să-l ascultăm vreo două ore pe zi, iar accesul la butoanele lui magice ne era interzis nouă, copiilor. Vezi ce departe m-ai trimis?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s