poveşti scurte/momente imaginare · Poveştile mele

Trebuia?

L-am așteptat toată noaptea nerăbdătoare. El mă aburea la telefon că vine curând. Prima greșeală: trebuia să încui ușa. Era trei dimineața și eu încă purtam doar lenjeria aceea albă de dantelă pe care o cumpărasem special pentru el. A doua greșeală: trebuia să îmi pun pijamalele mele roz și pufoase și să mă culc, de la 12 îl tot așteptam… Nu se mai întâmplase asta până atunci, mi se părea ciudat… dar eu tot îmi alinam neliniștea cu gânduri pozitive.

Am auzit ușa de la intrare. M-am ridicat din pat. Oare de ce am făcut asta? Parchetul din cameră era, probabil, rece… dar nerăbdarea mă făcea să nu-mi pese, nici măcar gresia din hol nu m-a deranjat? Cum să mai simți senzația de rece când sufletul îți arde. Am alergat la el și i-am sărit în brațe…

De cât timp eram împreună? Două… Trei luni? Cam așa… Devenisem, totuși, într-un timp atât de scurt, ceea ce mulți ar numi un cuplu stabil. Deși începusem să nu mai cred asta. Bun, cred că am ajuns la greșeala numărul… nu, asta a fost, pur și simplu GREȘEALA PRIMORDIALĂ (din care au derivat celelalte): nu mi-am ascultat instinctul.

Stăteam încolăcită în jurul lui. El și-a plimbat mâinile pe spatele meu și le-a oprit pe fese.

– Pisicuțo, dacă știam că mă aștepți așaaaa… nu mai stăteam atâta cu băieții! Dar, nu am chef de sex… Hai să facem bagajele repede și după băgăm un somn vreo 2 ore – plecăm la bulgari!

Așa era el. Plin de surprize! Surprize scumpe… Niciodată nu mi-au plăcut. Dar cum să nu fii flatată? Ar fi o ipocrizie să spui că nu ți-ar plăcea să fii copleșită cu tot felul de atenții… Dar, când nu e și suflet pus într-un cadou, totul e în zadar! Oricât de scump ar fi, nu asta îl face special, ci gândurile și sentimentele celui/celei care ți le oferă.

Aceasta nu e povestea Cenușăresei. E povestea unei fete care a căutat iubirea. Și credea că a găsit-o. Dar ce a găsit ea era doar… o iluzie! O iluzie ce aparținea unei lumi sclipicioase… O lume care a aproape a înghițit-o, până într-o seară (nu cea povestită aici) când și-a dat seama că luxul vine cu un preț!

Niciodată să nu-ți vinzi sufletul pentru o iubire! La-nceput totul pare atât de frumos, apoi… începi să îți dai seama că nu e decât o chestie cosmetizată. După acea excursie surpriză la bulgari, au urmat altele, dar și bijuterii, cadouri și… o promisiune pentru un viitor ce n-a mai venit. De multe ori toate acestea au un preț mult prea mare pe care nu întotdeauna vei fi dispus(ă) să îl plătești!

Tot ce-mi doresc e să-mi fi ascultat rațiunea în acea seară de vară. Să-mi fi pus pijamalele roz și pufoase, să fi încuiat ușa și să mă fi dus la culcare! Eram atât de flămândă după iubire și, pe deasupra, începusem să fiu orbită de lumea lui. Am devenit alta, una care nu-mi plăcea. Nici nu știu, nici azi cum de mi-am revenit. Nu are rost cum, important e că mi-am revenit și că scriu… Deși, recunosc, am momente când privesc pe fereastra sufletului meu și mă-ntreb cum ar fi arătat fără unele cicatrici pe care nu le-aș fi avut dacă aș fi făcut ceea ce trebuia.

Dar… e târziu totuși pentru regrete, nu am mai fi noi fără poveștile noastre bune și rele! Însă nu poți să înceta să te-ntrebi: Cum ar fi fost dacă?

trebuia

Anunțuri

20 de gânduri despre „Trebuia?

  1. Foarte, foarte, foarte frumos acest articol! Foarte emotionant, profund, adevarat si… trist, in care ma regasesc… ma regasesc in fiecare cuvant, in fiecare virgula, in fiecare propozitie…

  2. De ce ajungem să regretăm momentele în care am fost fericiţi? Doar fiindcă nu s-au finalizat aşa cum am vrut? E aiurea. Am avea o viaţă tristă şi monotonă. Liniară şi plină de sirop, de ni s-ar apleca la un moment dat. Şi n-am mai învăţa nimic. N-am mai experimenta nicio altă trăire.
    Cît despre pijamalele roz, stai liniştită. Un bărbat care ştie ce vrea, ştie şi cum să te scape de ele. În două secunde.

    1. Povestea asta e mai lungă… mai are o parte pe care nu știu dacă să o postez sau nu :p atunci ai înțelege… Nu regret momentele de fericire, deși în acea relație le pot număra pe degetele de la o mână… Bună remarca referitoare la pijamale.

  3. Nu cred ca trebuie sa te invinovatesti… Pur si simplu nu a fost sa fie… Gandeste-te ca ai avut sansa sa traiesti o poveste de iubire… Altii poate nu au fost la fel de norocosi… chiar daca povestea are un sfarsit trist. II dau dreptate lui krantz… un barbat care stie ce vrea, ar fi scapat de pijamalele roz in doua secunde. Nu consider ca a fost un semn de slabiciune din partea ta ca ai ramas in acel neglijeu alb din dantela… problema era la el si nu la tine …

    1. Cum i-am spus și lui krantz, povestea asta are și o a doua parte pe care nu am postat-o încă (dacă o voi posta vreodată, anumite lucruri vor fi lămurite!). Plus că e și o mică doză de ficțiune aici (nu spun unde!!!). De regulă, pe blog postez DOAR FICȚIUNE (am trecut de etapa în care mă plâng pentru astfel de chestii), textul acesta e cam 50% fictiv – 50% real…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s