Cafeneaua Soarelui · La plimbare pe străduţă

Când copilul ia locul lui tati

copilul

Naşterea unui copil e un moment de maximă fericire în cuplu. Însă, cu timpul, un copil poate duce la distrugerea unei familii. Grija de a-i asigura un viitor mai bun, teama că nu este încă pregătit – sunt doar câteva din lucrurile care preocupă un proaspăt tătic… Însă sunt şi lucruri mult mai grave decât acesta.

Cu siguranţă aţi auzit de mamele hiper-protectoare. Cu toţii ne dorim cel mai bun pentru copilul nostru! Cu toţii suntem conştineţi că un copil are nevoie de mai multă atenţie, mai ales în primii ani de viaţă! Însă, aceste mame îşi sufocă odraslele cu „dragostea” lor exacerbată. Sunt femei care au o dorinţă inexplicabilă de a părea în faţa tuturor „mama perfectă” – şi fac din asta unicul scop al vieţii lor.

Aceste mame pot ajunge să îşi expulzeze soţii din familie. Primul pas? Îl neglijează: încep să îşi canilizeze toată afecţiunea doar asupra copilului. Tatăl devine doar un accesoriu, un ajutor ocazional (asta dacă i se permite)… în cele din urmă este alungat şi din pat. Unele mame continuă să doarmă cu copii chiar şi după ce aceştia ajung la o vârstă la care ar putea dormi singur. Cunosc cazuri în care nici dormid lângă copil, mamele nu pot fi liniştite – îl visează în diverse ipostaze, se trezesc din cinci în cinci minute pentru a îl verifica.

Este evident că tatăl este exclus din familie încet şi sigur. Unele mame nu îi lasă pe taţi să se apropie de copii pentru că îi consideră neîndemânatici, neatenţi. Pur şi simplu consideră că o femeie are acel instinct matern şi ea ştie mai bine ce e de făcut – şi astfel creează o barieră.

Cu timpul, pot chiar să le şi reproşeze că nu se implică suficient (culmea!) sau că nu câştigă suficient pentru a-i asigura micuţei/micuţului toate necesităţile – care, uneori nu sunt chiar necesităţi. Scandalurile încep să fie tot mai frecvente. Bărbaţii încep să fie tot mai frustraţi, încep să nu mai aibă încredere în propria masculinitate.

Majoritatea aleg să plece – copilul e doar un străin care i-a furat soţia.

Ce ar trebui să facă un bărbat ajuns într-o astfel de situaţie? Iată o întrebare dificilă, e greu să pătrunzi în mintea acestui gen de mame. Comunicarea este, de obicei, un leac universal. Dar oare pot ele înţelege că şi tatăl are rolul său în creşterea şi educarea unui copil? Oare nu se gândesc că un copil crescut în astfel de condiţii poate dezvolta tot felul de complexe? O discuţie serioasă despre viitorul copilului (sau nişte cărţi de parenting – că tot e o modă, iar mamele hiper-protectoare mai mereu citesc genul ăsta de cărţi) îi poate deschide ochii…

Anunțuri

12 gânduri despre „Când copilul ia locul lui tati

  1. Desigur că depinde de la caz la caz. Vorbind la modul general cum ai scris și tu, această problemă nu poate fi rezolvată prin simpla deschidere de linii de comunicații între soț și soție. În acest caz mama poate să citească mii de cărți despre parenting, că în fond, și dacă rațional vorbind, știe ce face, ea tot o va face. Frieda Fromm-Reichmann spunea despre oamenii care sunt clienți la psihoterapie că „au nevoie de o experiență, nu de o explicație”. Repet, depinde de la caz la caz, dar în general, dacă o astfel de mamă este hiperprotectoare, nu trebuie reglementată relația din prezent cu soțul sau copilul ci trebuie văzut ce anume din trecutul ei o determină la acest comportament și atitudine obsesivă față de copil. Poate ea a dus lipsă de afecțiune și vrea să compenseze ceva ce a pierdut ea, poate tatăl ei a abuzat-o fizic sau psihic sau ambele și nu vrea la fel și copilul ei să pățească, poate că se identifică cu copilul și crede că este extensia ei- o anexă la corp care este de fapt al ei, poate are o tulburare de personalitate, cauzele sunt multiple.
    Ce ar trebui să facă un bărbat în această situație…bună întrebare. Probabil i-aș recomanda să se consulte cu specialiști terapeuți să vadă că nu la el este problema sau cel puțin că soția are o problemă care o determină pe al lui iar copilul nu are nici o vină.
    Pentru orice problemă care există, cineva, undeva a scris despre ea și cum a trecut peste. L-aș sfătui să se informeze. Aș încerca să-l îndemn să vorbească cu soția despre terapie deși sunt foarte conștient că dacă clientul nu dorește să facă schimbarea, este foarte greu pt orice terapeut să o realizeze. Cred că doar o experiență care să o trezească la realitate poate să o îndrepte spre un specialist. Poate nu va merge niciodată, poate că soția sa niciodată nu va realiza ce face. În acest caz, repet, soțul trebuie să înțeleagă că nu este el de vină și să păstreze legătura cu copilul. Are totuși și el drepturi la el chiar și după divorț, mai ales dacă acesta se realizează fără probleme și restricții. Cu timpul și copilul va crește și poate va avea puterea să rupă lanțul. Din perspectiva soțului care nu reușește să o convingă pe soție că există o problemă, cel mai bine este să își continue el viața sa și să-și iubească copilul, nu să-l vadă un inamic. Prin terapie sau apelarea la un specialist pentru informații eu cred că nu este o problemă.
    Din păcat cel mai mult din toată povestea are copilul de suferit. Riscul să se dezvolte psihic nesănătos este mai mare. Pot apărea devieri în comportament. Dar poate va realiza că lucrurile nu stau cum ar trebui. Poate că influența constantă, chiar dacă nu continuă a tatălui își va spune cuvântul. Când ajunge la perioada adolescenței când este specifică acea revoltă împotriva autorității va rupe lanțul care-l sufocă. Dacă acest lucru se va întâmpla, mama hiperprotectoare va fi cea care va primi o lovitură. Mai devreme sau mai târziu va avea acea experiență de trezire și atunci va fi momentul când va realiza ce a făcut cu viața ei. Și va căuta ea răspunsuri și ajutor. Doar că din perspectiva fostului soț, probabil și sigur va fi prea târziu.
    Este o situație foarte dificilă pe care ai dat-o Diana, depinde de la fiecare situație în parte. Per general vorbind este foarte greu de rezolvat o astfel de problemă.

    1. Mulțumesc pentru opinia ta avizată, Sergiu 🙂 Situația e într-adevăr dificilă și e greu să oferi o rezolvare universal-valabilă… Aveam acest articol scris de mult, pentru o colaborare care nu s-a mai materializat…

  2. Pe mine ma revolta f tare treaba asta. Un copil are nevoie de 2 parinti. Trebuie sa vada ce inseamna o relatie de cuplu. Ce inseamna sa fii barbat ce inseamna sa fii femeie. Ooof 😦

  3. O astfel de problema am avut si eu, citeam si retraiam perioada respectiva. Cu toata bunavointa, cu toata „comunicarea”, din pacate… s-a terminat asa cun nu trebuia.

    1. Îmi pare rău… 😦 nu căutam să dau soluții, nici nu cred că le au… cred că Sergiu a explicat mai bine situația în comentariul său, el e mai avizat 😀

  4. Da, este un fenomen cu adevarat des intalnit. Fiind acum la a doua casatorie, si avand doi copii din prima, pot spune ca s-au intamplat schimbari majore in comportamentul meu si al sotului, dupa nasterea primului copil. Schimbari pe care poate le-am generat eu, cu hiperprotectia despre care este scris mai sus. Deci, asa este fetelor, dorind sa fim mame bune, uitam sa ramanem sotii. Totusi, nu imi pot reprosa nimic. La acel moment eram ghidata de instinctul de mama, un instinct proaspat si atat de coplesitor. Nu vedeam nimic in jur. Daca as avea in fata acum toti tatii, care au fost sau sunt neglijati, le-as sugera sa fie doar un pic rabdatori. Sa le ,,fure,, copilul de sub nas macar pentru cateva minute, sa o faca pe ea sa umble dupa ei. In felul acesta, va simti si proaspata mamica cum e sa fii data mai la o parte. Si se va rezolva. Asta in cazul cand ambii parinti au mitea deschisa macar un pic. Na, ca aproape l-am intrecut pe Sergiu :))))))

    1. Eu încă nu sunt mamă, dar cunosc un caz… la el m-am raportat când am scris aici… e trist, un copil are nevoie de multă atenție, dar unele deja exagerează. Eh, Sergiu chiar e în domeniu și se pricepe mai bine :))

  5. Eu sunt in postura asta, dar nu in rolul de sotie. Tatal copilului nu locuieste cu noi, desi nu suntem despartiti si atunci imi e destul de greu sa-l implic in cresterea lui, mai ales ca financiar dar si practic e mai mult absent si a pierdut mare parte din perioada de inceput a copilului. Stiu ca ma concentrez mai mult asupra copilului dar asa simt ca e bine, ca sa-i ofer siguranta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s