interviuri cu mine · Jurnal

… și alte întrebări … (2)

Plouă cu nominalizări la Liebster pentru mine. Și nu știu de ce… Nouă prin blogosferă nu-s. Nu urmăresc să am urmăritori, eu vreau să am cititori – și, slavă Domnului, am! De asta voi răspunde la întrebările puse de Valive  și de Yuki.

Valive mă întreabă:

Care a fost ideea după care ți-ai făcut blog?

Oh, nu vreau să vă plictisesc cu asta din nou… 🙄 Cine nu știe găsește detalii în articolul Eu și blogging-ul.

Ce gândești atunci când îți faci un nou post?

Nu prea gândesc, doar scriu…

Dacă n-ar fi blog ce ar fi?

Nu-mi mai pot imagina viața fără blog – pot spune pas?

Cât de important e netul pentru tine?

Pot sta fără Facebook și alte bălării, dar fără blog NU. În plus, am nevoie să găsesc informații pertinente și actualizate pentru articolele pe care le scriu pentru alte site-uri. Deci – e destul de important.

Carte sau e-book? Și de ce?

Nu fac diferențe. O carte e o carte, indiferent de format. Desigur, când e vorba de versiunea tipărită cititul devine o chestiune mai fizică: simți mirosul, textura, … Dar când vreau să citesc ceva nu mă interesează cum îl citesc.

Dacă ar fi să poți conduce lumea, care ar fi cel mai important lucru de făcut pentru tine și ceilalți?

Știi cum era pe vremea comunismului, când te săltau de pe stradă și-ți dădeau de muncă. Eu aș sălta oamenii de pe stradă și i-aș băga în școli. Asta după ce aș face o reformă drastică în învățământ.

Cine ești tu? Descrie-te folosind esențialul.

Am tot scris despre mine… Pe scurt, sunt un OM.

Care sunt credințele tale cele mai importante în viață?

Nimic nu rămâne nerăsplătit / nepedepsit. Să trec prin toate zâmbind. Să nu mă dau bătută. Să nu îmi pierd speranța.

Ce îți dorești să lași lumii ca amintire?

Scrisul.

Ce faci când te afli într-un moment de răscruce?

Meditez. Și așa îmi place singurătatea.

Adevăr sau minciună? Când preferi să auzi/spui una și când cealaltă?

Adevărul… prefer mereu adevărul. Urăsc să fiu mințită sau să mint (deși sunt și unele situații în care este imperios necesar să mai machiez adevărul de dragul unei persoane).

Yuki mă întreabă:

Ce părere ai de piaţa de carte din România?

Sincer – e loc de și mai bine… mult mai bine!

Ai avut vreodată gânduri sinucigaşe legate de o carte? Să o arzi, să o arunci undeva?

DA! DA! DA! Și nu e vorba de o carte citită, e vorba de reacția pe care o am când văd vreo carte a unei „autoare!” ce are inițialele I.B.!

Cât timp petreci citind?

De când m-am angajat, de luni până vineri – o oră și în weekend două sau trei ore.

Preferi ediţia paperback sau hardcover a unei cărţi?

Nu am preferințe de genul… cu toate acestea hardcover arată mult mai mișto (zic eu!).

Te-ai gândit vreodată să scrii o carte?

Lucrez la una. Știți asta deja 😀

Ce planuri de viitor ai?

Să public cartea, v-am mai spus.

Ce gen de muzică asculţi?

Aproape orice – fără manele…

Ne poţi povesti ultimul vis avut?

Pfff… eram rătăcită pe undeva. Mereu visez asta. Am și scris despre asta.

Ce părere ai de autorii din România?

La fel ca peste tot, există scriitori buni și mai puțin buni. Cei buni ar trebui apreciați la justa lor valoare, promovați, susținuți, CITIȚI! Editurile ar trebui și ele să se mai uite și la calitatea unor scrieri ce le publică – prea multe cărți deplorabile pe piață și nu neapărat ale unor autori români.

Gataaa! That’s all, folks!

niste raspunsuri

Anunțuri

18 gânduri despre „… și alte întrebări … (2)

  1. Este un plus pe lângă interviul pe care l-ai dat pentru Goodread.ro 🙂 Poate au citit şi ele şi s-au gândit că ar mai fi avut nişte întrebări de pus. Sper să reuşeşti să publici cât mai curând cartea. Şi pentru mine o carte rămâne o carte indiferent de format. Se întâmplă să-mi placă cartea pe hârtie mai mult, dar în fapt citesc mai mult în variantă e-book pentru că mi-e mai uşor să măresc fontul. Aşa-i la bătrâneţe! Ai cel puţin două perechi de ochelari şi nici aşa nu vezi foarte bine. Pe de altă parte frunzăresc cărţile ce intră în bibliotecă şi aşa că am parte şi de cărţile tradiţionale 🙂 Subscriu ceea ce zici despre autorii publicaţi fără discernământ de către edituri. Dar cred că ei merg pe principiul că atâta vreme cât autorii îşi plătesc singuri (sau îşi găsesc sponsori) lucrările, este ok pentru că ei câştigă. Din păcate s-a ajuns la acest non-sens tocmai pentru că nu se prea cumpără cărţi. Apar multe titluri, la multe edituri. Unele foarte bune ies în condiţii umile, dar pentru că lumea se uită la coperţi când cumpără sau împrumută cărţi, acestea se vând sau se împrumută destul de greu. Unii dintre autorii români, ca să epateze, ca să atragă sau … nu ştiu din ce motiv, scriu extrem de vulgar. Cred că Arghezi s-ar ascunde dacă ar ştii unde s-a ajuns de la bube, mucegaiuri şi noroi. Azi mă uitam la o carte de poezie care numai poezie nu era. Dar în apărarea noatră, era o carte donată bibliotecii. Dar ştiu şi poeţi care scriu frumos. Aş putea să-ţi recomand ChGabriela’s Blog (dacă nu cumva ştii de ea). Scuză lungul comentariu, care deşi a plecat de la tine, tot la cărţi am ajuns. O săptămână cât mai faină, îţi doresc!

    1. Publică atât de inconștient încât uneori mă tem că nu voi fi publicată 😆 dar o să găsesc eu o cale! Mulțumesc pentru apreciere și încurajare, înseamnă tare mult! O citesc pe Gabriela 😀 scrie tare fain 🙂

      1. Mereu mi-a plăcut cum scrii, aşa că aprecierea şi încurajarea mi s-au părut absolut fireşti, nu-i nevoie de mulţumiri. Îţi ţin pumnii să reuşeşti! De fapt, sunt sigură că vei reuşi! Trebuia să ştiu că o citeşti pe Gabriela!

      2. Am să fiu extrem de rău, extrem de dur, dar am să o spun totuși cu riscul de a fi înjurat și respins: suntem țara în care vulgarul, înjurătura și tăvăleala prin noroi a început să fie ridicată la rang de artă. Se caută scrierea care promovează golănia, joasa speță și priza la public obținută prin înjurături, cuvinte care descriu împreunarea specifică filmelor pornografice și consumul facil pus la dispoziția cititorilor prin intermediul publicațiilor și literaturii de mare anvergură, texte care trag și călăresc bunul simț și ambele sexe prin intermediul oricăror mijloace, ustensile și poziții posibile. Poziții de citit, firește!

        Suntem țara în care dimensiunea sutienului (scuze pentru utilizarea articolului vestimentar, este necesar pentru evidențierea ambelor sexe) și a chiloților dictează succesul. Cupa ce susține sînii sau materialul textil ce acoperă fesele reprezintă etalon în notarea succesului obținut prin expunerea aglomerării de cuvinte ce sunt arătate opiniei publice cititoare.

        Am să te rog să mă ierți pentru felul direct de a mă exprima, simt că pot să o fac și să găsesc în tine o nișă în care revărsarea cuvintelor ascuțite pot găsi un corespondent. Intenția mea era de a publica un articol pe blogul personal, un articol pe această temă, tema calității cuvintelor care văd tiparul și culoarea cernelii scuipate pe hîrtie. Dar după ce am văzut că vulgaritatea, comunul și gîndirea redusă la împreunare fizică goală de sentimente primează, ei bine, după ce am văzut asta am constatat că înfierarea publică a acestor manifestări este inutilă. Căutarea unei supape corespunzătoare refulării trăirilor interioare și a părerilor este de dorit, deși dificilă de aflat și cultivat.

        Și eu scriu, barbar, concret, ancorat în realitate, nu mă ascund, analizez omul în momentele lui cele mai intime, cele mai ascunse. Îi spintec materia cenușie în momentul în care ia cele mai importante decizii. Scriu indigest, pentru că, probabil nu dau prin scris ceea ce alții vor să citească. Eu nu caut să fiu pe placul cititorului, mă rog, a cititorului care citește ceea ce pun eu pe hîrtie (știu că sunt extrem de puțini cei care lecturează ceea ce scriu eu), eu vreau să fiu sincer cu mine însumi și cu cei puțini care citesc cuvintele mele. Eu vreau să surprind oamenii atunci cînd sunt dezbrăcați (oricît de vulgar ar părea acest lucru), vreau să îi văd și să îi pun pe hîrtie așa cum sunt. Poate că aici greșesc, nimeni nu vrea să știe așa cum este de fapt, chiar și doar prin prisma unui personaj într-o carte, un articol sau un text simplu.

        Mă opresc aici, am multe de spus dar nu…! Înainte de a pune punct o să spun totuși că indiferent de ceea ce o să scriu, la edituri nu cred că o să merg vreodată. Prefer să arunc liber în spațiul virtual, fără a cere vreo plată, tot ceea ce gîndesc și aștern pe hîrtie. Nu vreau plată, nu vreau remunerație. Știu că nu o să fiu, practic, citit de nimeni dar nu contează. Un singur cititor dacă am, este suficient!

        1. Nu ai de ce să îți ceri scuze, e modul tău de a gândi și ai dreptate în ceea ce ai spus 🙂 Cât despre decizia de a scrie o carte, asta ține de fiecare 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s