În trecere pe străduţă · La plimbare pe străduţă

Cristina Mureșan-Toth între ilustrații și cuvinte

Cristina Muresan TothDacă tot plouă cu întrebări pe străduță, m-am gândit că ar fi bine să mai pun și eu întrebări altora. Așa că m-am pus pe gânduri: „ce oameni frumoși să vă mai prezint?”. Ba chiar mi-am făcut și o listă, dar e surpriză! M-am decis să încep cu Cristina Mureșan-Toth – o ilustratoare extrem de talentată care are mereu cuvintele la ea!

Avertisment! Urmează un interviu „bogat” atât în ilustrații cât și în cuvinte – veți vedea de ce! Sunt foarte mari șanse ca voi să o îndrăgiți!

Bună! Mulțumesc tare mult pentru că ai acceptat să îți rupi din timpul tău pentru a-mi răspunde la întrebări! Prima este (în mod previzibil): cum ar descrie-o Cristina Mureșan-Toth pe… Cristina Mureșan-Toth?

Mulțumesc și eu. Cristina ar descrie-o pe Cristina cu multă gentilețe și protecție ca doar n-o să dea tot din casă. Dar dacă vii c-o prăjitură sau o tartă sau o budincă, s-ar putea să-ți spună mai mult decât era dispusă inițial. Cristina este, așadar, o mâncăcioasă și o pofticioasă. Este obsedată de ordine, nu suportă să dispară lucrurile de la locul lor. Este morocănoasă dacă nu doarme destul și nu suportă gălăgia și critica. Dar se educă în această ultimă direcție. Acu’ o să se supere că am divulgat atâtea detalii personale, așa că haideți să vă spun și niscaiva chestii profesionale pe care ar vrea să le știți despre ea. E foarte conștiincioasă, exigentă, haioasă, creativă, autoironică, veselă și ambițioasă. Gata. Să nu-i spuneți că le știți de la mine! O să-mi reproșeze că, pe alocuri, am spus prea multe, sau, cine știe, că n-am spus destul.

Dacă ai fi o culoare ai fi…?

Acum îmi plac toate culorile. Am avut o perioadă, în adolescență, când îmi plăceau culorile foarte închise. Mama îmi cumpăra, săraca, tot felul de rochițe colorate și îmbulinate, dar eu nu ieșeam din hanoracul meu negru. Și-ar fi dorit și ea să fiu mai feminină, mai delicată, mai pastelată, pe când eu arătam ca un birjar de dric. Într-o zi, am mers într-o excursie și una dintre fete avea o eșarfă galbenă ca un canar. Era superbă, mă gândesc cu mintea de acum, plisată, cu niște franjuri lungi delicați. Dar la vremea aceea mă usturau ochii uitându-mă la ea, mă gândeam că nu mi-aș fi atârnat așa ceva la gât nici dacă mă spânzurau cu ea. Privind-o atunci, mi-am adus aminte de un citat din Emil Cioran care zicea ceva de genul: Kandinski susținea că galbenul este culoarea vieții. Înțeleg acum de ce este atât de supărătoare pentru ochi. Dar mi-a trecut și asta, ținea de teribilismul vârstei. Singurele culori pentru mine erau alea de pe tricoul cu Metallica. Acum le iubesc pe toate, îmi place albul pentru mobilier (shabby chic), îmi place culoarea nucului, ca lemn, albastrul deschis sau culori pastel pentru decorațiuni interioare, cremul, bordo, roșu sau negru pentru îmbrăcăminte. Și pentru desenat, că despre asta vorbim aici, nu există limite. Am preferințe temporare, versatile de culori, fascinații combinații, suprapuneri, întrepătrunderi. Tot ce ne înconjoară poate fi o lecție despre Culoare. Natura, obiectele din încăperi și interacțiunea lor, strada, imaginile de la televizor. Cu condiția să nu fie știrile de la ora 5, ci mai degrabă un film de Tim Burton, Wes Anderson, ceva.

Colaj realizat din ilustrații create de Cristina
Colaj realizat din ilustrații create de Cristina

Când ai desenat prima dată a fost…?

Când eram mică îmi plăcea foarte mult să desenez și am primit de la bunici o cutie roșie, mare, de tablă plină cu creioane colorate. O căram peste tot cu mine și desenam tot felul de nerozii. Bunicii îmi citeau mult la vremea aceea și tatăl meu îmi cumpăra discuri cu povești: 1001 de nopți, Schițe de Caragiale, Teatru. Multe nu erau pentru vârsta mea, încă nu mergeam la școală, dar le ascultam cu fascinație neobosită. Am ajuns să am capul plin de povești, dialoguri, situații care voaiu să capete o formă. Mă străduiam să desenez personajele Fraților Grimm, sau măcar un Bubico, dar ieșeau toți strâmbi, schilozi, neputincioși. Atunci am apelat la bunica. Ea avea un talent deosebit nu numai în a povesti, dar știa să și deseneze. Și aveam un caiet al nostru de povești. După ce o puneam să îmi deseneze secvențial întâmplările, mai divagam și asta era parte mea preferată. De exemplu, odată, Crăiasa Zăpezii a căzut grav bolnavă la pat. Și a apărut un doctor cu perfuzii, stetoscop, supozitoare! Cam pe atunci a capitulat bunica și m-a lăsat singură cu creioanele colorate și caietul meu de schițe.

Știu că tu ești printre acei norocoși care au reușit să își transforme pasiunea într-un mod de viață. Poate trece o zi fără să faci o ilustrație?

Poate trece pentru că în weekend, de obicei, soțul meu și cu mine plecăm pe diverse coclauri. Și atunci îmi las ustensilele în urmă. Am nevoie de acele două zile să mă energizez, să mă relaxez, să mă romanțez și să mă detașez. Pentru ca mai apoi să mă întorc inspirată și motivată la masa de lucru. Detașarea este necesară în orice tip de antrepriză. Țin minte, la atelierele de pictură, profa ne spunea: Gata, pauză! /Nu, doamna profesoară, încă o juma de oră, că încă nu-mi place cum arată lucrarea. /Tocmai! Pentru că ați stat prea mult cu nasu-n ea.

colaj realizat din ilustrații create de Cristina
colaj realizat din ilustrații create de Cristina

Cum arată o zi din viața unei ilustratoare?

Mă trezesc dimineața și îmi fac un suc mare de fructe sau shake de lapte cu banane. Un litru, așa. Uneori cafea, dar nu îmi iese așa de bună ca și soțului meu care face o cafea cu spumă și scorțișoară ce creează dependență. Pun muzică, câteodată radio sau youtube, best of-uri (Ray Charles, Johnny Cash, Eric Clapton sau ce-mi vine) și trec la treabă. Până seara. Sunt foarte greu sau imposibil de întrerupt după ce mi-am găsit ritmul, astfel că deseori uit să-mi iau pauzele necesare și mă apucă câte o durere zdravănă de scăfârlie. Investighez rapid, una sub alta:
Una bucată ilustrator deshidradat? -Nu.
Flămând? -Nu.
Obosit? -Nu.
Scăzut glicemia, mâncat o ciocolată? -Ai vrea tu.
Ieșit la aer, aerisit creștet? -DA, dom’le! Da’ greu te mai prinzi. Era cât pe-aci să-mi închizi gura cu o ciocolată.

Și cuvintele? Cum se leagă ele cu ilustrațiile?

Foarte bine. Merg mână-n mână. Știți actorii ăia care au o voce extraordinară și fac performanță în music hall-uri? Sau învățători care știu să cânte la vioară și abia așteaptă orele de muzică? Sunt niște dasăli virtuoși. Dar întrebarea vine: Bine, bine, dar care e meseria de bază? Îmi amintesc că în facultate am făcut parte dintr-o trupă de teatru de amatori în cadrul casei de cultură a studenților. Eu eram studentă la Litere, dar știu că aveam un coleg de la Politehnică, și taică-su ne lua mereu peste picior: „Mă, voi iți fi cei mai buni actori dintre ingineri și cei mai buni ingineri dintre actori!” Cu alte cuvinte, mai bine faci o singură treabă da’ bine, decât șepte și prost.

Eu nu aș putea să aleg, simt că atât scrisul, cât și ilustrația mă împlinesc ca modalități de exprimare, așa că le practic pe amândouă cu bucurie, devotament, asumare și umor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Când ți-a venit ideea de a face o carte a ta?

Din liceu am strâns tot felul de scrisuri. Că e mult să le ridic la rangul de eseuri, nuvele sau articole. Scriam din considerente pur personale: ca să-mi vărs năduful că nu mă place X, infaturări adolescentine, sau ca să fac haz de Y situație. Dar nu m-am gândit să public nimic la vreamea aceea, mă înspăimânta ideea de celebritate. Singurele feedback-uri de validare acceptate erau cele din partea prietenilor: Vai ce fain scrii, fată! Am pedalat în direcția asta și în facultate, aveam un fișier în calculator care se numea BLOG UNPLUGGED și acolo vâram toate inepțiile. Dar încă nu mă gândeam să scriu o carte pentru că mă temeam în primul rând că nu are să placă. Apoi am mai crescut și am zis: Bă, eu mă distrez la maxim în timp ce scriu, mă simt între cuvinte ca peștele în apă, vreau să împart cu lumea treaba asta!

Cum ai descrie „Din lumea celor care Ne cuvântă”?

„Din Lumea Celor care Ne Cuvântă” este o carte ilustrată de spiritualitate umoristică pe care am scris-o acum un an jumătate. Prima parte este proză, a doua poezie. Prezintă întâmplări haioase cu îngeri, demoni și oameni de rând în situații cotidiene.

Prin intermediul ei, mesajul meu pentru public este: Dumnezeu e un tip mișto, ați vrea să-i dați ADD pe Facebook, să-l aveți în lista de prieteni!

De ce? Nu vă umple newsfeed-ul cu rahaturi, răspunde întotdeauna la mesaje, nu e lăudăros, ranchiunos, nu face trolling, spamming și nu vă scoate din sărite. Totuși, dacă se întâmplă asta, poate fi dintr-un singur motiv. El este Oglinda voastră. Dacă aveți ceva să-i reproșați, s-ar putea să fie aceleași lucruri pe care vi le reproșați vouă. Dacă vă vine să-i răcniți: Băăăi, nu faci nimic toată ziua! De când te tot rog să mă ajuți și pe mine cu problema aia, m-am rugat și culcat, și-în cap, și-n lotus. Nu catadicsești să miști un deget! Exact. Dar tu miști vreun deget oare, sau aștepți să pice pară mălăiață? Dacă ar fi să definesc viziunea mea într-o frază, aș spune că DUMNEZEU ESTE ÎN ACȚIUNE. Te ajută, dacă pui osu’, umărul la contribuție. Nu conteză că trăiești ca un pustic smerit și evlavios într-o profundă stare de meditație. N-o să ieși din peșteră după zece ani un om de succes, poate nici măcar iluminat. Spiritualitatea este un instrument valoros dacă te ajuți de ea să trăiești mai bine în lume. Dumnezeu înseamnă decizie, acțiune, perseverență. Ai o boală și vrei să te vindeci? Ești sărac, dar vrei să prosperi? Îți merge prost în dragoste? Îți lipsește stima de sine? Te macină ceva de orice natură, cât de rușinos, de mărunt, de iremediabil? Ia o decizie pentru schimbare, acționează și fii perseverent! Fă tot ce poți pe aceste trei paliere și Dumnezeu va face restul. Îți poate fi partener, camarad, sabie, vehicul, gluma zilei SAU călău, zeu nemilos, intolerant și indiferent. Orice ai alege să crezi, ai dreptate. Nu există adevăr obiectiv. Ce, dom’le?! Dumnezeu e ceea ce e, așa cum e, independent de ce cred eu. Îl doare la degetul mic de cum mă raportez eu la el. Atunci, să zicem că există două bărci: una în care te bucuri de succes și călătorești la clasa I și alta, în care ești victimă și călătorești cu rozătoarele la clasa a III-a. O să zici: Păi da! Dacă n-am avut bani pentru bilet la clasa I! O să-ți răspund că e o chestiune de decizie. Călătoria e gratuită. Te situezi, te înhami și te îmbarci unde hotărăști. Și chiar dacă numai din considerente ergonomice și tot ți-ar fi mai prielnic să alegi clasa I! Să zicem că nu-ți place de Dumnezeu, te enervează fața lui. Un fel, cum e cu Drew Barrymore, biata. Nu ajungi să-ți pui problema dacă e actriță bună că te oprește fața. Te enervează și schimbi canalul. Ok. Să zicem că alegi să călătorești la subsol în semn de revoltă. Ce, bă? Mai bine dorm cu șoarecii decât să am de-a face cu ăla. Beau un vin, jucăm niște table și ajung la destinație! Dar nu e revoltă, e victimizare. Ne place să ne meargă rău și s-avem pe cine să dăm vina. A, și știți ceva?Ați fi surprinși să aflați că și cu Dumnezeu poți bea un vin și se poate juca table. Și încă ceva. La destinație vă așteaptă tot un sejur de mâna a III-a. La întoarcere, un voiaj de clasa a III-a, o viața de clasa a III-a, și așa mai departe.

Să mai zicem că te strecori la clasa I, dar gândul ți-e la subsol. Fă-te frate cu Domnul până treci puntea!, îți zici. Sorbi din ceai, dar ai bea un vin, pui capu-n pernă, dar ai dormi-n hamac, aculți Tchaikovsky, dar ai băga un Maiden… Și n-o știi încă, dar nu poți păcăli viața. Crezi că parteneriatul cu Dumnezeu este o corvoadă, o pacoste, o bătaie de cap, o dureroasă abstinență, un plictis și un sacrificiu. Și tocmai pe când sorbi întristat din ceașca de porțelan, Dumnezeu îți pune o mână pe umăr și-ți zice: Ce zici de o poveste la un vin fiert? Te-ntorci uimit și fericit… și bonus: peste umăr are aruncat un hamac și poartă un tricou cu Iron Maiden.

din lumea celor care ne cuvanta

Faci atâtea desene frumoase. Ai atâtea idei… ce te inspiră?

Oamenii din jur, situațiile de zi de zi, călătoriile, mentorii mei, sora mea, prietenii. Fiecare zi este o lecție, un motiv de învățare și desfătare, fiecare moment poate fi muls, exploatat, secătuit de înțelesuri.

Proiecte… știu că ai multe. Ne poți dezvălui câteva?

Vreau să cunosc și mai mulți oameni faini, pe lângă cei pentru care sunt recunoscătoare că îi cunosc și cu care colaborez deja. Practic, pe lângă modelul clasic de activitate de ilustrație de carte de care mă ocup în prezent, mă interesează orice promovare artistică a valorilor care țin de dezvoltare personală și spirituală. Dintre proiecte pot menționa: un set de carduri motivaționale, o expoziție de ilustrații inspiraționale și altele.

Planuri de viitor?

Îmi doresc să îmi deschid un studio de ilustrație+printhouse în centrul Clujului într-o casă cu trei camere mari și grădină interioară pentru ateliere de lucru de vară.

Această prezentare necesită JavaScript.

Un vis neîmplinit (încă)?

Da, vreau să fac un curs+workshop specializat pe Ilustrație în străinătate, vreau un aparat foto super performant, un monitor mare, un birou luminos și mai vreau să țin minte că și fără toate astea, am deja tot ce îmi trebuie.

Un gând de încheiere!

Mulțumesc pentru ocazia de a mă întinde la vorbă. Se spune că dacă știi să pui întrebarea care trebuie, nici nu mai ai nevoie de răspuns. E aplicabil în cazul dilemelor sau al problemelor existențiale, mai puțin la interviuri. Diana, îți doresc cât mai multe întrebări cu răspunsuri și articole frumoase pe blog.

Cititorilor și devoratorilor mei le transmit că abia aștept să ne vedem în următoarea călătorie, la clasa I!


P.S.

Mulțumesc din suflet, Cristina! Mulțumesc pentru răspunsuri, pentru ilustrațiile superbe oferite, pentru implicarea în proiectul Scriitorescu. Mă bucur că am ocazia de a cunoaște un om atât de fain!

Anunțuri

8 gânduri despre „Cristina Mureșan-Toth între ilustrații și cuvinte

  1. Imi place mult interviul tău, îmi plac ilustraţiile pe care le-am văzut. Nu avem nici o carte în bibliotecă care să se bucure de munca acestei ilustratoare. Mă gândeam că biblioteca noastră când organizează Trofeul Micului Cititor premiază cel mai bun autor de carte pentru copii şi cea mai bună ilustraţie de carte care au apărut în anul precedent. O să ţin cont de această nouă apariţie ca să o recomand colegilor mei care se ocupă cu achiziţia de carte. Oricum, presupun că vei scrie câteva cuvinte şi la lansarea cărţii ca să ştim că a apărut.

    1. Mă bucur că ți-a plăcut interviul 🙂 Cristina este foarte talentată 🙂 Încă nu știu data lansării, dar fii sigură că o să scriu despre aceasta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s