La plimbare pe străduţă · poveşti scurte/momente imaginare · Poveştile mele · vitrine

Despre fericire, căni, ceai și… covrigi

Plouă cu stropi mari și reci. Vântul tăios mă răvășește de parcă-am fi doi îndrăgostiți ce-și trăiesc ultima noapte de dragoste. Da, ați ghicit: iar mi-am uitat umbrela (tipic). E o toamnă din aceea violentă și crudă cu oamenii. Noroc că mai am puțin și ajung la noul meu apartament!

Îmi place aici: e poziționat fix în zona în care voiam, e spațios… doar că îmi mai trebuie câteva lucrușoare… Ahhh, ce-ar merge un ceai acum – m-ar mai încălzi! Dar… nu am căni! Cum de nu? Trebuie să remediez asta.

Pornesc laptop-ul (culmea, asta am) și scriu „căni” în bara de căutare a indispensabilului Google. Și… doar cu un click am ajuns în raiul cănilor: MagazinuldeCani.ro. Acolo găseam lucruri la care nici nu m-aș fi gândit că există, gen „căni croșetate”. Mai erau căni pentru cei cu pasiuni, căni pentru părinți și copii, căni hippie… Am găsit o cană pentru momentele în care îmi place să mă relaxez cu o carte bună și o băutură caldă, una pentru diminețile gri ce vreau să le colorez și una pentru diminețile în care visez cu ochii deschiși la el.

cani

Multe mi-au făcut cu ochiul, îndeosebi cele din categoria căni pictate. Sincer, aș fi cumpărat tot magazinul însă una m-a atras în mod special: o cană ce se asorta perfect cu vremea de afară. Albă, cu frunze pictate… îmi amintea de cana mea din copilărie, doar că asta avea și un infuzor. Era cana perfectă pentru ceai.

Privind-o, gândul mi-a zburat imediat la diminețile de toamnă târzie ale copilăriei mele. Pe 25 octombrie toți copii din oraș mergeam la Focul lui Sumedru… doar era un eveniment pentru care ne pregăteam din timp: strângem cauciucuri și lemne pentru foc ca niște mici piromani ce eram (unii mai aruncau și spray-uri în foc). Adulții participau și ei, iar mulți ne împărțeau covrigi sau prăjituri.

Însă diminețile de după Foc erau cele mai speciale. În casă era cald, iar mama aștepta să ne trezim pregătindu-ne un ceai aburind în care aveam să înmuiem covrigi. Tot anul așteptam momentul în care mâncam ceai cu covrigi. Era o bucurie neînchipuit de mare să simt gustul ăla de covrig „infuzat” cu ceai!

Unde-s diminețile alea? Cât de fericită eram atunci! Mă mulțumeam cu atât de puțin, dar până la urmă în asta stă fericirea – în lucruri mărunte cum ar fi niște covrigi rupți în bucățele și aruncați într-o cană cu ceai aburind!

Clar: trebuie să  îmi cumpăr cana asta! Sunt sigură că îmi va înfrumuseța multe dimineți… Hmmm, poate-ar trebui să cumpăr și un șirag de covrigi – s-o inaugurez cum trebuie!

cana-frunze-de-toamna


P.S.

Text scris cu drag și o cană de ceai cu covrigi alături pentru proba 10 din SuperBlog!

Anunțuri

7 gânduri despre „Despre fericire, căni, ceai și… covrigi

  1. Ca toate femeile , cu dambla la pantofi , eu mai am una : dambla sa am cani…Azi mi-am mai cumparat una , de la Starbucks…pe bune! Este de ceramica si are capac de ala cu fanta de baut…nu-ti zic cat am dat pe ea , ca te sperii….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s