Biblioteca de pe Străduţă · La plimbare pe străduţă

Soni et moi

A.S.

Acest articol nu este o recenzie! Sunt zeci de site-uri de recenzii, dacă vrei una – găsești acolo cu siguranță. Aici veți găsi doar o sună de însemnări subiective despre o carte care mi-a plăcut al naibii de mult –  Soni de Andrei Ruse.

Soni

Cum am cunoscut-o pe Soni?

Nu mai știu când am auzit prima dată de Soni. Știu doar că am vrut s-o citesc (sau mai bine spus să o pătrund adânc… cartea, nu altceva).  Prea o lăuda toată lumea și eu nu știam despre ce e vorba (bine, știam doar că e scrisă de tipul ăla de pe hyperliteratura – Andrei Ruse)…

Și, iată că am ajuns să scriu despre carte pe blog. (Hmmm, vă așteptați la o poveste mai lungă? Îmi pare rău chiar a fost atât de simplu: am auzit de bine despre carte, am devenit curioasă și … that’s all folks)

Câte ceva despre carte

Mi s-a mai întâmplat să cumpăr / împrumut cărți pe care toți le laudă și să să rămân complet dezamăgită. Ei bine, cu Soni nu a fost așa. Cartea asta te ține-n priză (are un ritm drăcesc chiar) și te face să nu o mai lași din mână cu una cu două.  De construcția narativă nu mai zic!

Dar, să o luăm cu începutul… Sonia (Soni pentru prieteni) are 26 de ani și află că mai are doar șase luni de trăit deoarece suferă de cancer la stomac. Contrar altor persoane care află că mai au puțin de trăit, ea nu alunecă într-o stare meditativ0-deprimantă. Soni se urcă într-un carusel al senzațiilor exacerbate prin consumul de droguri, sex și alte abuzuri… Din roman nu lipsesc întrebările incomode, dar nici romantismul.

 Bine, puteți afla câte ceva despre carte și urmărindu-i trailerul (a fost prima carte din România ce a beneficiat de așa ceva).

Câteva chestii care mi-au plăcut în mod deosebit (notate la liniuță):

  • Soni nu se lamentează, trăiește fiecare clipă la maxim;
  • Andrei se strecoară într-un mod inteligent în poveste (m-a făcut să bănui că e reală…)
  • Mesajul cărții e ușor de înțeles… iată și un mic citat ilustrativ (zic eu):

[…] ideea e aceeasi, Andrei. murim ca prostii. aceasta carte, poate, va reaminti unor ipocriti sau chiar unor oameni simpli ca nu sunt nemuritori. asta sper.

  • Visele / halucinațiile pe care le are Soni (demne de niște filme horror… cred) sunt genial scrise… mai ales dacă mi-au atras mie atenția e clar ceva!
  • Finalul nu mi s-a părut nici trist, nici vesel… e  deschis și îndeamnă cititorul la gândire.
  • Oricât v-aș scrie eu, tot n-aș cuprinde tot ce vreau să spun despre carte! Citiți-o!

Ce-am învățat de la Soni?

Că viața e scurtă și uităm se ne bucurăm de ea. Ne complicăm cu tot feluri de nimicuri și … căcaturi (scuzați expresia, rețineți sensul) și nu mai ținem cont de lucrurile care contează cu adevărat.

Cui recomand cartea?

Inițial mă gândeam să pun un avertisment (sau ceva de genul)… cartea asta ar putea să-i revolte pe mulți, dar tocmai ăia ar trebui să o citească!

 

Anunțuri

11 gânduri despre „Soni et moi

  1. Şi eu am citit cartea. Mi se pare foarte interesant personajul Soni, mai ales felul în care alege să-şi trăiască viaţa. Nu e o carte depresivă (aşa mă aşteptam după ce aflasem că e vorba de cancer), ci aş putea spune că e amuzantă. Sunt destul de multe paragrafe pline umor. Şi eu o recomand, e foarte bine scrisă. ^^

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s