Concursuri · La plimbare pe străduţă

Nu te da bătut (Concurs aniversar 2015 – etapa 3)

Dragii mei,

E timpul pentru etapa trei! Presupun că deja știți ce e de făcut! Eu încep povestea, apoi altcineva o continuă și… tot așa!

Fără a mai lungi introducerea, iată începutul de azi (și poza inspirațională – evident). Oare cum vă imaginați povestea Svetlanei?

O priveam fascinată pe Svetlana. Parcă plutea… de fapt, nici măcar plutitul nu-i atât de lin. E din altă lume, deși a crescut pe…

nu te da batut

P.S.

Mai multe detalii despre concurs în primul articol al seriei!

Anunțuri

29 de gânduri despre „Nu te da bătut (Concurs aniversar 2015 – etapa 3)

  1. … scara unui bloc ce își aștepta demolarea de un deceniu. De aceea nu avea niciun vecin. În afară de câinii ce îi furau cu dragoste mâncarea aproape în fiecare zi. Dar ei nu îi pierea deloc zâmbetul pentru că…

  2. …stia ca Dima o sa primeasca permisie in curand si ii scrisese ca vine acasa si vor cauta impreuna o gazda , unde se vor muta impreuna , in ciuda vointei parintilor lui care nu o acceptau pentru ca crescuse intr-un orfelinat. Insa Dima o incurajase sa mearga la scoala si ,uite!, desi ii era greu cu banii , mai avea putin si termina liceul si apoi ar fi vrut sa urmeze biologia , chiar daca Dima ii spusese ….

  3. să renunțe . Să se căsătorească și să vadă de familie . dar ea nu . Voia să călătorească , să devină cineva . Să arate că dincolo de condiția ei putea să devină cineva și apoi să se răzbune . Să se răzbune pe toți aceia care au umilit-o și care au băgat-o într-un orfelinat . era rusoaica . Știa . Dar familia ei fusese omorâtă . Iar ea ……………….

  4. … ea era ciudata cu ochi de rusalkă pe care o iubeau câinii. în fața oamenilor, înaintea lor, ea era o nălucă dezlegătoare de minți și de gânduri, desferecătoare de inimi. fmeile îi priveau chipul alb cu invidie, bărbații jinduiau la trupul subțire și prelung, înfășurat în hainele acelea prea largi.
    dar ea nu avea ochi pentru ceilalți, pentru oameni. pașii ei duceau către un drum numai al ei și în solitudinea frumuseții ei…

  5. se gândea la cariera frumoasă pe care o așteaptă. Iubea, și baletul și biologia. Baletul, pentru că acolo, în sala de balet putea visa, putea să se exprime fără nicio limită, era ea. Acolo dansa cu viața, se lupta, plângea, râdea.
    Biologia, pentru că iubea omul. Da, de mică și-a dorit să devină medic. De când și-a văzut cea mai bună prietenă din orfelinat murind pe un pat de spital, într-o cameră anostă, fără ca cineva să o ajute. Astea erau cele două mari iubiri ale ei și Dima, daimonul cu părul lung, negru. Era pe o bancă în parc și privea cerul, când…

  6. …cand o ploaia rece a inceput sa cada pe umerii ei goi… N-o simtea pierduta in ganduri cum era si a tresarit puternic cand o umbra s-a aplecat deasupra ei…
    – O sa racesti, sa stii! De ce nu-ti cauti adapost?!
    Era un barbat inalt, cu ochii de-un verde ca de iarba primaverii si blond ca razele senine ale cerului… Avea un zambet linistitor pe chip si o expresie blanda.
    – Eu…

  7. -Eu trebuie să plec, mă scuzați!- îi spuse fără prea multă convingere necunoscutului;

    Se ridică, lăsându-l pe acel bărbat să se depărteze, simțindu-i nepotrivirea în visele ei cuminți, făcu trei pași și se reîntoarse pe bancă. Ploaia încetase și ochii ei descoperiră …. un pliant căzut, ca din întâmplare, pe o creangă cu trei frunze roșii și trei verzi. Ridică, mai întâi creanga și o numi, subit, creanga lui Dumnezeu. Prea era perfectă. O răsucea vorbindu-i cu glas puternic, nefiindu-i teamă că ar putea-o auzi și alții. Hârtia devenise banală, un accesoriu doar, neștiind că de acolo i-ar fi venit bucuria. Se aplecă să-și lege șireturile ghetelor, mai mari cu un număr, dar parcă-și întârzia mișcările ca și când ar fi putut face balet oriunde. Acum avea doar baletul degetelor sale firave și subțiri, obosite puțin. Pe brațe, de frică să nu le uite vreodată, stătea sacul cu poantele ei sidefate dăruite de Tamara, prietena ei care se hotărâse să plece din țară, renunțând la dans, la vis, la tot. Ea nu avea să renunțe. Niciodată. Privi din nou creanga, o mângâia cu ochii și deschise pliantul. Se albi subit, deși termenul era impropriu pentru că ea oricum semăna cu un bibelou alb de porțelan fin. Minute în șir se gândi doar cum…

  8. Se intimplase ca tocmai ea sa gaseasca acel pliant. Acea usa deschisa spre visul la care nu renuntase. Desi de multe ori a tentat-o si pe ea ideea dar isi alunga spiridusul rau de pe umarul sting spunind ca luptase prea mult pentru asta. Si ca lumea e facuta si din visuri. Pliantul purta inn el mesajul :Acum e clipa ta. De fapt anunt un concurs la cel mai titrata companie de dans din tara. … dar asa il citi ea cu sufletul. Zimbi … Acum stia ca era un semn venit de Sus. Sprijinit de creanga lui Dumnezeu.. Lua pliantul si creanga si …

  9. incepu sa-si faca bagajul..da trebuia sa plece, trebuia sa incerce..acum..acum e momentul meu-se gandi ea, in timp ce indesa in bagaje tot ce ii cadea in mana. Bagajul era unul mic, vechi, ramas cine stie de unde, dar care se dovedea foarte util acum cand plecarea ei era …

  10. … de neamanat!
    In sfarsit primise raspunsul ala pe care il asteptase ani de-a randul! Semnul ala,prin care Cerul ii da unda verde sa creada! Semnul ala prin care Dumnezeu ii spune: ” Acum e mometul! Steaua ta s-a aprins! Fugi si straluceste puternic, asa ca ea! ”
    Impachetase tot … sperante, vise, nopti albe, zile umbrite de teama! Tot! Acum ori niciodata!
    Arunca o ultima privire in camaruta ce-i servise in ultimi 5 ani drept locuinta si ….

  11. …şi ieşi pe uşa vopsită într-o nuanţă extrem de închisă. Ştiuse că avea să vină un astfel de moment. Trebuia să se pregătească, trebuia să fie la fel de graţioasă ca un fluture şi să răsară de sub stratul de praf al societatăţii ce o privisese întotdeauna ca pe o visătoare. Şi atât. Nimic mai mult. Dar ea a avut speranţă, voinţă şi încredere. Acum trebuia doar să…

  12. dea ce e mai bun, sa arate de ce este capabila. Stia ca este cea mai buna, trebuia doar sa isi infranga emotiile si sa arate si celorlalti asta. Oare va reusi? Oare, pentru prima data, nu va mai fi doar o orfana invizibila celorlalti, ci o balerina, pe care intreaga lume o respecta si la demonstratia careia toti raman cu gura cascata? Cat de mult i-ar placea sa se intample asta, sa primeasca pe scena toti ursuletii de plus pe care si i-a dorit in copilarie si nu i-a primit niciodata. Cat de mult …

  13. i-ar plăceasă fie recunoscută, importantă, să fie cineva…Se lăsă sedusă de acest gănd de glorie, când deodată o stăfulgeră o revelație venită parcă de aiurea. Dar dacă vreau să fiu recunoscută, dacă talentul meu doresc să fie apreciat, oare nu trebuie să mă prefac, să țin cont de părerea celorlalți și să nu mai fiu eu…?! Oare atunci eu și dansul vom mai putea fi unul și acelaș trup ?! Voi mai uita de mine, de lume, de tot… astfel încât să fiu dans, bucurie, muzică…?! Rămase împietrită privind în gol fără…

  14. ..sa clipeasca. Stia ca trebuie sa leaga:munca multa si rasplata la care ravneste. Sau Dima, sufletul plecat, care razbeste doar pentru ca o are pe ea in minte. Sufletul este facut bucati, dar trebuie sa aleaga, acum ori niciodata. Deschide ochii, priveste spre cer, cautand parca o mana de ajutor, trage o gura de aer rece si alege. Pentru prima data in viata ei……

  15. Se punea pe primul loc. De fapt se punea pe locul pe care stia ca si Dima i-ar spune sa se puna. Acum avea o usa deschisa , nu o putea lasa asa, fara sa incerce macar. Era o promisiune pe care , isi aducea acum aminte, i-o facuse lui Dima cind plecase. Amindoi isi promisesera ca atunci cind va fi cazul , vor merge pe drumul care duce spre implinirea visurilor lor.
    Mai respira adinc si se urca in autobuzul care avea ca destinatie Visul. Strinse in mina pandativul de la el si stia ca va fi bine. Cele 10 minute , au trecut repede si trebuia sa coboare din autobuz si dupa citiva pasi, sa intre in cladirea pe care o admira de mica… Apasa clanta si cu gindul la promisiunea catre Dima si la rugaciunea inimii …

  16. pe care o rostea in fiecare seara. Da-mi destula putere sa merg mai departe, fii langa mine si ghideaza-mi pasii. Cu aceste ganduri in minte, intra in holul care ducea spre auditii. Dar deodata inima incepu sa-i bata cu repeziciune in piept, o lua ameteala si stomacul i se facu ghem. Se intoarse rapid pe calcaie si….

  17. incepu sa bata in retragere. Nici ea nu stia ce i se intampla de fapt. Intregul corp ii era aproape anesteziat iar sufletul il simtea greu precum un pietroi de plumb. Incepu sa priveasca stingher in jur si parca avea impresia ca in orice moment, totul avea sa se dezintegreze si sa devina haotic. Nul. Fara noima. Trebuia sa faca ceva dar pur si simplu intrase intr-un fel blocaj care-i inghetase toate simturile. In sufletul ei parea ca se da batalia finala. Deodata, isi intoarse privirea catre usa ce dadea in sala de auditii si, parca revenita din transa, isi dadu seama ce avea de facut in continuare. Trase aer in piept si…

  18. se indrepta spre ea. Cu fiecare pas pe care il facea, anxietatea ii crestea. Stia ca trebuie sa treaca peste trac, insa singurul lucru la care se putea gandi era ca nu o sa fie suficient de buna, ca o sa rateze, ca o sa revina la mediocritate si ca toate visele ei se vor narui. Toate aceste ganduri navalisera in capul ei. Dar, chiar cand mai avea doi pasi pana la usa …

  19. auzi o voce cunoscuta in spatele ei. Vocea aceea atat de draga si atat de cunoscuta, care ii facea visele minunate si realitatea atat de vie. Era vocea care o urmarea pretutindeni, pe care o iubea si pe care ar fi dat orice sa o auda acum, in aceste momente, sa fie acolo, sa o sustina. Dorinta ei se indeplinea. Dima era aici. Se intoarse spre locul de unde auzea vocea si …

  20. ..vazu chipul senin al lui Dima. Si ochii ce aveau o expresie strengareasca. „Bravo, fata draga… Asa te vreau. ” Ar fi vrut sa spuna ceva , dar parca cuvintele ii disparusera undeva in neant… Dima ,ii atinse usor fata cu mana si ii sopti… „Fugi inauntru si viseaza frumos. Nu plec nicaieri, aici stau pana iesi… si dupa”
    Cand deschise usa salii de dans, radia toata … Stia ca merita sa nu te dai batut si sa iti urmezi visul. Acum era sigura ca va fi cea mai buna reprezentatie a ei. Si ca nimic nu o poate opri. Avea certitudinea ca e iubita si ca undeva , acolo Sus e scris sa ii si sa le fie bine.
    Dansa cu gindul la el si cu inima scaldata in muzica vocii lui. Cei din sala erau acaparati de dansul ei. Prin usa intredeschisa, priveau doi ochi ce lacrimau … de fericire.

  21. Dima nu stia ce il atrasese acolo, insa ceva ii spusese ca trebuie sa se intoarca, sa fie langa ea. Simtea ca era ceva important in legatura cu Svetlana, dar nu stia ce… Asa ca a luat primul tren si a mers acasa, ca si cum cineva ii spusese ca viitorul depinde de asta. Colinda pe strazi, fara sa stie incotro, pana cand a vazut-o. In acel moment, a stiut de ce fusese atras acolo: privirea tematoare si plina de neincredere in fortele proprii a Svetlanei i-au confirmat ca era exact unde trebuia sa fie. Si vazand-o acolo, in sala mare, dansand, era ca si cum vedea un inger…

  22. …cu chip știut și iubit. Singura lui constantă într-o lume prea mare pentru ei, în care își construiseră o bucată de univers pentru amândoi, în care o văzuse căzând, dar și strălucind, muncind pentru fiecare moment de perfectiune. O privea, acum, dansand și isi amintea cum dansa zilnic, fără încetare, dar și fără muzică deseori, la lumina lumânării. Aveau doar muzica sufletului. Îi oblojise de atatea ori degetele însângerate și îi făcuse masaj la tălpi de zeci de ori încât acum îi privea picioarele perfecte cu teamă și admirație. Îi era alinare și știa asta, dar ea era pentru el motivul de a trăi, de a izbândi.

    Nu vă mai zic cât de vrăjiți au fost toți, cât de repede a luat audiția. Svetlana ieși pe stradă și sub ropote de aplauze necunoscute își continuă dansul ei de lebădă, acolo în colbul gri și obișnuit al existenței sale. Dans de învingătoare, de îndrăgostită de viață. Atunci am văzut-o și am știut ca ea va fi perfectă pentru cartea mea, care se va numi…

  23. Nu te da batut. Povestea celor care continua sa viseze in pofida a tot si toate. Care isi cauta puterea de a merge mai departe in cei dragi care stiu sa te sustina chiar daca e greu. Nu te da batut .. Nu renunta sa fii tu. Nu te da batut orice ar fi. Asta fredona si Svetlana , mana in mana cu Dima … Nu te da batut. Asa isi spusesera si in urma cu ani cand plecasera din orfelinat la intalnirea cu destinul.

  24. Si, intr-adevar, nu s-au dat batuti si povestea lor a continuat si a dainuit timp de secole. Svetlana si Dima izbutisera sa doboare toate obstacolele vietii si fiecare copil din oricare orfelinat din lume auzise macar o data in viata lui pomenindu-se de povestea lor si de toate peripetiile prin care au trecut impreuna.

Comentariile sunt închise