Poeziile mele

Nu știi cât („aberație” în vers alb combinată cu duzină de cuvinte)

sursa foto Pinterest
sursa foto Pinterest

Ai venit?

Nu știi cât te-am așteptat

să strigi

la sufletul meu –

catedrală pustiită

înconjurată de cruci de piatră.

Nu știi cât am așteptat

să preschimbi tot cimitirul ăla de secvențe triste

în stuf, pietriș și cărbune!

Nu știi cât de neputincioasă eram –

prinsă parcă-ntr-un șanț de glod

Dar acum peste toate astea s-a pus a amintirii

patină

și cerul e de-un albastru coral

(normal, doar acolo cântă îngeri)

iar soarele-i de-un galben… porumb.

Da, totul e de vis acum,

în aer am parfum de levănțică și iubire –

toate astea numai datorită ție…

Da, ție!

Tu – care mi-ai arătat cum să

mă desprind

de depresie

și obsesie

Tu – care… dacă n-ai fi fost

aș fi ajuns bătrână

și-nconjurată de pisici

Tu – care m-ai făcut să zâmbesc cu toată ființ!

Tu – care-ai venit

și-ai dărâmat și-apoi reclădit

TOT!


P.S.

Nu știu cât de logic e ceea ce am scris, dar de vină e Eddie și-a lui duzină de cuvinte!

Anunțuri

10 gânduri despre „Nu știi cât („aberație” în vers alb combinată cu duzină de cuvinte)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s