Concursuri · La plimbare pe străduţă

Svetlana

nu te da batut

O priveam fascinată pe Svetlana. Parcă plutea… de fapt, nici măcar plutitul nu-i atât de lin. E din altă lume, deși trăia pe scara unui bloc ce își aștepta demolarea de un deceniu. De aceea nu avea niciun vecin. În afară de câinii ce îi furau cu dragoste mâncarea aproape în fiecare zi. Dar ei nu îi pierea deloc zâmbetul pentru că ştia Dima o primească permisie în curând şi îi scrisese vine acasă şi vor caută împreună o gazdă, unde se vor muta împreună , în ciuda voinţei părinţilor lui care nu o acceptau pentru crescuse într-un orfelinat.

Însă Dima o încurajase meargă la şcoală şi ,uite!,deşi îi era greu cu banii , mai avea puţin şi termină liceul şi apoi ar fi vrut urmeze biologia , chiar dacă Dima îi spusese  să se căsătorească apoi și să vadă de familie . dar ea nu . Voia să călătorească , să devină cineva . Să arate că dincolo de condiția ei putea să devină cineva și apoi să se răzbune . Să se răzbune pe toți aceia care au umilit-o și care au băgat-o într-un orfelinat . era rusoaica . Știa . Dar familia ei fusese omorâtă . Iar ea era ciudata cu ochi de rusalkă pe care o iubeau câinii. În fața oamenilor, înaintea lor, ea era o nălucă dezlegătoare de minți și de gânduri, desferecătoare de inimi. Femeile îi priveau chipul alb cu invidie, bărbații jinduiau la trupul subțire și prelung, înfășurat în hainele acelea prea largi.

Dar ea nu avea ochi pentru ceilalți, pentru oameni. pașii ei duceau către un drum numai al ei și în solitudinea frumuseții ei se gândea la cariera frumoasă pe care o așteaptă. Iubea, și baletul și biologia. Baletul, pentru că acolo, în sala de balet putea visa, putea să se exprime fără nicio limită, era ea. Acolo dansa cu viața, se lupta, plângea, râdea.

Biologia, pentru că iubea omul. Da, de mică și-a dorit să devină medic. De când și-a văzut cea mai bună prietenă din orfelinat murind pe un pat de spital, într-o cameră anostă, fără ca cineva să o ajute. Astea erau cele două mari iubiri ale ei și Dima, daimonul cu părul lung, negru.

Era pe o bancă în parc și privea cerul, când o ploaie rece a început cadă pe umerii ei goi… N-o simţea pierdută în gânduri cum era şi a tresărit puternic când o umbră s-a aplecat deasupra ei…

– O răceşti, ştii! De ce nu-ţi cauţi adăpost?!

Era un bărbat înalt, cu ochii de-un verde de iarbă primăverii şi blond razele senine ale cerului… Avea un zâmbet liniştitor pe chip şi o expresie blândă.

– Eu trebuie să plec, mă scuzați!- îi spuse fără prea multă convingere necunoscutului;

Se ridică, lăsându-l pe acel bărbat să se depărteze, simțindu-i nepotrivirea în visele ei cuminți, făcu trei pași și se reîntoarse pe bancă. Ploaia încetase și ochii ei descoperiră …. un pliant căzut, ca din întâmplare, pe o creangă cu trei frunze roșii și trei verzi. Ridică, mai întâi creanga și o numi, subit, creanga lui Dumnezeu. Prea era perfectă. O răsucea vorbindu-i cu glas puternic, nefiindu-i teamă că ar putea-o auzi și alții. Hârtia devenise banală, un accesoriu doar, neștiind că de acolo i-ar fi venit bucuria.

Se aplecă să-și lege șireturile ghetelor, mai mari cu un număr, dar parcă-și întârzia mișcările ca și când ar fi putut face balet oriunde. Acum avea doar baletul degetelor sale firave și subțiri, obosite puțin. Pe brațe, de frică să nu le uite vreodată, stătea sacul cu poantele ei sidefate dăruite de Tamara, prietena ei care se hotărâse să plece din țară, renunțând la dans, la vis, la tot. Ea nu avea să renunțe. Niciodată. Privi din nou creanga, o mângâia cu ochii și deschise pliantul. Se albi subit, deși termenul era impropriu pentru că ea oricum semăna cu un bibelou alb de porțelan fin.

Minute în șir se gândi doar cum se întâmplase tocmai ea găsească acel pliant. Acea uşa deschisă spre visul la care nu renunţase. Deşi de multe ori a tentat-o şi pe ea ideea dar îşi alungă spiriduşul rău de pe umărul stâng spunând luptase prea mult pentru asta. Şi lumea e făcută şi din visuri. Pliantul purta în el mesajul : Acum e clipă ta. De fapt anunţa un concurs la cel mai titrată companie de dans din ţară. … dar aşa îl citi ea cu sufletul. Zâmbi … Acum ştia era un semn venit de Sus. Sprijinit de creangă lui Dumnezeu.. Lua pliantul şi creangă şi începu şi facă bagajul..da trebuia plece, trebuia încerce..acum..acum e momentul meu-se gândi ea, în timp ce îndesă în bagaje totce îi cădea în mâna. Bagajul era unul mic, vechi, rămas cine ştie de unde, dar care se dovedea foarte util acum când plecarea ei era de neamânat!


În sfârşit primise răspunsul ăla pe care îl aşteptase ani de-a rândul! Semnul ăla,prin care Cerul îi da undă verde creadă! Semnul ălaprin care Dumnezeu îi spune: ” Acum e mometul! Steaua ta s-a aprins! Fugi şi străluceşte puternic, aşa ea! ”

Împachetase totsperanţe, vise, nopţi albe, zile umbrite de teamă! Tot! Acum ori niciodată!

Aruncă o ultima privire în cămăruţa ce-i servise în ultimi 5 ani drept locuinţă şi i ieşi pe uşa vopsită într-o nuanţă extrem de închisă. Ştiuse că avea să vină un astfel de moment. Trebuia să se pregătească, trebuia să fie la fel de graţioasă ca un fluture şi să răsară de sub stratul de praf al societatăţii ce o privisese întotdeauna ca pe o visătoare. Şi atât. Nimic mai mult. Dar ea a avut speranţă, voinţă şi încredere.

Acum trebuia doar să dea ce e mai bun, arate de ce este capabilă. Ştia este cea mai bună, trebuia doar îşi înfrângă emoţiile şi arate şi celorlalţiasta. Oare va reuşi? Oare, pentru prima dată, nu va mai fi doar o orfană invizibilă celorlalţi, ci o balerină, pe care întreagă lume orespectă şi la demonstraţia căreia toţi rămân cu gură căscată? Cât de mult i-ar plăcea se întâmple asta, primească pe scenă toţiursuleţii de plus pe care şi i-a dorit în copilărie şi nu i-a primit niciodată.

Cât de mult i-ar plăceasă fie recunoscută, importantă, să fie cineva…Se lăsă sedusă de acest gănd de glorie, când deodată o stăfulgeră o revelație venită parcă de aiurea. Dar dacă vreau să fiu recunoscută, dacă talentul meu doresc să fie apreciat, oare nu trebuie să mă prefac, să țin cont de părerea celorlalți și să nu mai fiu eu…?! Oare atunci eu și dansul vom mai putea fi unul și acelaș trup ?! Voi mai uita de mine, de lume, de tot… astfel încât să fiu dans, bucurie, muzică…?!

Rămase împietrită privind în gol fără să clipească. Ştia trebuie leagă:muncă multă şi răsplată la care râvneşte. Sau Dima, sufletul plecat, care răzbeşte doar pentru o are pe ea în minte. Sufletul este făcut bucăţi, dar trebuie aleagă, acum ori niciodată. Deschide ochii, priveşte spre cer, căutând parcă o mâna de ajutor, trage o gură de aer rece şi alege.

Pentru prima dată în viaţă ei se punea pe primul loc. De fapt se punea pe locul pe care ştia şi Dima i-ar spune se pună. Acum avea o uşa deschisă , nu o putea lasă aşa, fără încerce măcar. Era o promisiune pe care , îşi aducea acum aminte, i-o făcuse lui Dima când plecase. Amândoi îşi promiseseră că atunci când va fi cazul , vor merge pe drumul care duce spre împlinirea visurilor lor.

Mai respiră adânc şi se urcă în autobuzul care avea ca destinaţie Visul. Strînse în mînă pandativul de la el şi ştia va fi bine. Cele 10 minute , au trecut repede şi trebuia coboare din autobuz şi după câţiva paşi, între în clădirea pe care o admira de mică. 

Apasă clanţa şi cu gîndul la promisiunea către Dima şi la rugăciunea inimii pe care o rostea în fiecare seară. Dami destulă putere merg mai departe, fii lângă mine şi ghideazămi paşii. Cu aceste gânduri înminte, intră în holul care ducea spre audiţii. Dar deodată inima începu -i bată cu repeziciune în piept, o lua ameţeală şi stomacul i sefăcu ghem. Se întoarse rapid pe călcâie şi începu bată în retragere. Nici ea nu ştia ce i se întâmplă de fapt.

Întregul corp îi era aproape anesteziat iar sufletul îl simţea greu precum un pietroi de plumb. Începu privească stingher în jur şi parcă avea impresia în orice moment, totul avea se dezintegreze şi devină haotic. Nul. Fără noimă. Trebuia facă ceva dar pur şi simplu intrase într-un fel blocaj care-i îngheţase toate simţurile. Însufletul ei părea se da bătălia finală. Deodată, îşi întoarse privirea către uşa ce dădea în sala de audiţii şi, parcă revenită dintranşă, îşi dădu seama ce avea de făcut în continuare.

Trase aer în piept şi se îndrepta spre ea. Cu fiecare pas pe care îl făcea, anxietatea îi creştea. Ştia trebuie treacă peste trac, însă singurul lucru lacare se putea gândi era nu o fie suficient de bună, o rateze, o revină la mediocritate şi toate visele ei se vor nărui. Toate aceste gânduri năvăliseră în capul ei. Dar, chiar când mai avea doi paşi până la uşa auzi o voce cunoscută în spatele ei. Vocea aceea atât de dragă şi atât de cunoscută, care îi făcea visele minunate şi realitatea atât de vie. Era vocea care o urmarea pretutindeni, pe care o iubea şi pe care ar fi dat orice o audă acum, în aceste momente, fie acolo, osusţină.

Dorinţa ei se îndeplinea. Dima era aici. Se întoarse spre locul de unde auzea vocea şi văzu chipul senin al lui Dima. Şi ochii ce aveau o expresie ştrengărească. „Bravo, faţă dragăAşa te vreau. ” Ar fi vrut spună ceva , dar parcă cuvintele îi dispăruseră undeva în neant… Dima, îi atinse uşor faţă cu mâna şi îi şopti… „Fugi înăuntru şi visează frumos. Nu plec nicăieri, aici stau până ieşişi după” 

Când deschise uşa sălii de dans, radia toatăŞtia merită nu te dai bătut şi îţi urmezi visul. Acum era sigură va fi cea maibună reprezentaţie a ei. Şi nimic nu o poate opri. Avea certitudinea e iubita şi undeva , acolo Sus e scris îi şi le fie bine.

Dansa cu gîndul la el şi cu inima scăldată în muzică vocii lui. Cei din sala erau acaparaţi de dansul ei. Prin uşa întredeschisă, priveau doi ochi ce lăcrimau… de fericire.

Dima nu ştia ce îl atrăsese acolo, însă ceva îi spusese trebuie se întoarcă, fie lângă ea. Simţea era ceva important în legătură cu Svetlana, dar nu ştia ce… Aşa a luat primul tren şi a mers acasă, şi cum cineva îi spusese viitorul depinde de asta.

Colindă pe străzi, fără ştie încotro, până când a văzut-o. În acel moment, a ştiut de ce fusese atras acolo: privirea temătoare şi plină de neîncredere în forţele proprii a Svetlanei i-au confirmat era exact unde trebuia fie. Şi văzând-o acolo, în sala mare, dansând, era şi cum vedea un înger cu chip știut și iubit.

Singura lui constantă într-o lume prea mare pentru ei, în care își construiseră o bucată de univers pentru amândoi, în care o văzuse căzând, dar și strălucind, muncind pentru fiecare moment de perfecțiune. O privea, acum, dansând și își amintea cum dansa zilnic, fără încetare, dar și fără muzică deseori, la lumina lumânării. Aveau doar muzica sufletului. Îi oblojise de atâtea ori degetele însângerate și îi făcuse masaj la tălpi de zeci de ori încât acum îi privea picioarele perfecte cu teamă și admirație. Îi era alinare și știa asta, dar ea era pentru el motivul de a trăi, de a izbândi.

Nu vă mai zic cât de vrăjiți au fost toți, cât de repede a luat audiția. Svetlana ieși pe stradă și sub ropote de aplauze necunoscute își continuă dansul ei de lebădă, acolo în colbul gri și obișnuit al existenței sale. Dans de învingătoare, de îndrăgostită de viață. Atunci am văzut-o și am știut ca ea va fi perfectă pentru cartea mea, care se va numi Nu te da bătut. Povestea celor care continuă viseze în pofida a tot şi toate. Care îşi caută puterea de a merge mai departe în cei dragicare ştiu te susţină chiar dacă e greu. Nu te da bătut .. Nu renunţă fii tu. Nu te da bătut orice ar fi. Asta fredona şi Svetlana ,mâna în mâna cu Dima … Nu te da bătut. Aşa îşi spuseseră şi în urmă cu ani când plecaseră din orfelinat la întâlnirea cu destinul.

Şi, întradevăr, nu s-au dat bătuţi şi povestea lor a continuat şi a dăinuit timp de secole. Svetlana şi Dima izbutiseră doboare toate obstacolele vieţii şi fiecare copil din oricare orfelinat din lume auzise măcar o dată în viaţă lui pomenindu-se de povestea lor şi de toate peripeţiile prin care au trecut împreună.


P.S.

A treia poveste din concursul aniversar, autorii îi găsiți în comentariile articolului! Cum diseară trebuie să pregătesc și povestea numărul 4, mai puteți comenta doar până la ora 20:00!

Anunțuri

4 gânduri despre „Svetlana

  1. Cred ca aceasta este preferata mea 😀 Multumim pentru aceste provocari, a fost un concurs minunat! Ma bucur cel mai mult ca ai avut si cititori la fel de minunati ( hihi ;)) ) care sa-ti raspunda afirmativ la provocare. Au iesit minunatii… iti dai seama ce faina ar fi o carticica cu asemenea povestioare?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s