Concursuri · La plimbare pe străduţă

Brad… lover

Miros de brad

Ador mirosul de brad. De fiecare dată când îl simt inspir puternic. Oare n-aș putea să mă-nvălui cu el? L-aș înghesui într-o sticluță de parfum și aș pulveriza peste tot pe unde văd oameni triști. Aș inventa o formulă chimică prin care fabricile și autoturismele să elimine doar miros de brad, char și când nu e Crăciun? Oare s-ar supăra cineva?

Oare aş putea cu ajutorul lui să fac oamenii să fie mai buni? Dar oare aş putea să aduc bucuria pe care am simţit-o alături de el? Oare mi l-ar aduce înapoi pe el?

Dar nu mă mai gândesc la el pentru mult timp şi îmi amintesc de fiecare brad pe care l-am avut în casă încă de când eram mică, de fiecare brad care mi-a făcut Crăciunul mai fericit. Ţin minte că tată venea se la serviciu fix în seară de ajun şi cară un brad gigantic în spate, iar eu ţopăiam fericită în jur când ai mei încercau să-l strecoare pe uşă. Iar în seară de ajun, stăteam împreună cu ai mei în jurul bradului şi îl împodobeam împreună, fiind înconjuraţi de mirosul de sarmale şi de cozonaci şi mirosul bradului, până când îmi simțeam pleoapele cum cad leneșe. Și atunci îmi luam păturica și perna cu Moș Crăciun și mă așezam în fața șemineului, mai exact lângă dragul meu prieten cu ace.

Mama ne spunea povești, căci eu eram convinsă că și bradul se bucură de ele, până când eu adormeam acolo. Iar dimineața când vedeam toate minunile acelea copilăria mea toată râdea sub înveliș de staniol, beteală construită cu migală de generații întregi, șiruri de copii deveniți peste timp oameni.

Printre acele povești m-am gândit prima oară dacă mirosul de brad mi-ar putea închide în el, ca într-un căuș, toate amintirile. Și cred că tu știai aceasta prea bine atunci, pe când abia învățam să te iubesc. Îți amintești?

La nuit etoille. Crezusem că Van Gogh te ademenise să pui sub brad acest flacon, în ajunul primului nostru Crăciun împreună. Cât de greu trebuie să fi fost să alegi! Cât de ușor ai știut că mirosul de brad siberian și de pin, de imortele și floare de angelica se va potrivi perfect cu prima noastră noapte, cu prima emoție și primul sărut.

Ca un spiriduș din alte lumi, tu ai venit atunci cu bradul în palme, aromă, ademenire…înstelând noaptea care nu știam dacă ar trebui să sar în sus de bucurie sau să fiu nervoasă că încă nu îl întâlnisem pe vestitul Moș Crăciun. Știam că e real, trebuia să fie; altminteri nu exista om care să poată să intre pe horn, decât el. Dar azi, spre deosebire de atunci, nu mai sunt nervoasă la gândul că încă nu am tras de o barbă, a cărui păr să nu fie fals, tind să cred că totuși e real – se ascunde după văi și dealuri în speranța că cineva îl mai crede viu, stând la o cană de ceai cu al său brad nins de timp. De ce n-ar fi?

Chiar aşa, de ce n-ar fi? Închid ochii şi în timp ce meditez la întrebare, încerc să mă bucur de toate senzaţiile stranii şi în acelaşi timpextrem de plăcute care îmi inundă instantaneu toate simţurile. Un val cald pluteşte în aer iar mirosul proaspăt de scorţişoară, portocale şi cozonaci îmi poartă paşii în trecut, ghidându-mă în perioada copilăriei, în care orice lucru nesemnificativ îmi stârnea reale emoţii,făcându-mă să mă simt specială, în care împodobirea bradului era ziua la care visam tot anul şi în care primeam cadouri ce îmi făceau inimasă tresalte de emoţie şi entuziasm. Şi asta nu pentru că erau scumpe. Ci pentru că erau fără de preţ. Un zâmbet melancolic îmi curbează buzele în timp ce mă întreb: când am încetat să ne mai bucurăm de lucrurile cu adevărat frumoase?

Când am încetat să mai fim copii? Să simţim bucuriile cotidiene că pe cele mai mari minuni,să ne bucurăm de zâmbetul persoanelor dragi, să iubim lucrurile simple,să ne urcăm pe o sanie şi să ne distrăm inima şi sufletul?

De ce nu putem să uităm să ne mai facem griji măcar în perioada Sfânta?Să ieşim din casă şi să ne „bulgărim, să râdem din suflet, să împodobim bradul ascultând colinde şi să trăim bucuriile vieții. Haideţi să fim copii!!!

Chiar aşa, când? Probabil când am încetat să mai fim copii, când realitatea ne-a copleşit cu probleme, griji şi nevoi… Dar tot ne facem timp, în ultima luna din an, pentru magia brăduţului veşnic verde, pe care, alături de copiii noştri, îl împodobim din nou. Şi măcar pentru câteva clipe furate, ne vedem iar copii!

Şi totuşi…ce este bradul? Un simbol al vieţii veşnice, un simbol al nemuririi, dar şi al iubirii eterne. Bradul este iarnă singurul care rămâne verde, care ţine piept troienelor şi frigului. Şi oricine îşi doreşte să trăiască veşnic, nu-i aşa?

Deci bradul este simbol. Simbol al dăinuirii . Poartă în el şi magie. Atât pentru cei mici cât şi pentru adulţi. În această perioada, când simt miros de brad , sufletul mi-e plin de bucurie,de acele momente pline de căldură şi frumos din copilărie. Mirosul de brad,iarnă,mi-e aducere aminte. Aducere aminte de oameni dragi,de emoţii şi mai ales de inocenţa anilor în care eram copil. Cu câtă putere credeam atunci întot şi toate. Bradul poate e şi simbolul faptului că orice ar fi, credinţă rămâne statornică.

Mirosul de brad,iarnă e magic şi ar trebui să purtăm această magie cu noi tot restul anului. Nu ar fi minunat? Dar dacă mă gândesc mai bine, poate asta ar ucide magia Crăciunului şi Crăciunul n-ar mai fi Crăciun. La urmă urmei, asociem mirosul de brad exclusiv cu această sărbătoare. Şi totuşi, nu mă pot abţine să îmi doresc să fie Crăciun tot restul anului. Wishful thinking aţi zice, dar reveriile sunt doar vise spulberate, iluzii de-o clipă, în schimb mireasma brazilor ce mor lângă ferestre ce-și împărtășesc jertfa cu toți pe cei care îi adună an de an în jurul său de Crăciun, nu va fi uitată niciodată. Nu întâmplător ritualul tămâierii, al colindelor celebrează o jertfă asumată din IUBIREA nemuritoare, care  ne învăluie, în fiecare an, în preajma sărbătorilor…

Oare de ce nu ne amintim să fim mai buni şi în restul anului? Oare de ce doar de Crăciun ne aducem aminte de copiii din casele pline de orfani, de bătrânii singuri aruncaţi într-un centru şi uitaţi acolo?! Oare ei maiştiu ce e acela bradul?! Oare ei au avut vreodată unul?! Zicem mereu „Hai să fim mai buni!” de Sărbători, dar până atunci…. haideţi să fim mai buni în tot timpul anului!

Am avut şi eu ani când greutăţile mi-au şters mireasma Crăciunului, dar acum… sunt bine iarăşi… şi n-am uitat acele clipe grele. Mă uit cu drag la bradul meu şi mă îmbrac… o să mă îndrept acum spre cei ce au nevoie să simtă şi ei magia, pentru că au nevoie de asta, au nevoie să fie înconjuraţi de noi, brazii metaforici. În definitiv, noi vom fi veşnic tineri, aşa cum bradul rămâne verde tot anul.

Noi avem culoare pentru tot ce poate fi îmbrăcat în speranţa. Noi suntem schimbarea, noi putem face mai mult, noi putem să aducem zâmbetele pe chipurile triste, noi putem să fim ceea ce ne dorim să fie în jurul nostru. Pentru că orice lucru bun începe de la o idee bună, de la un om care vreasă schimbe lumea. Toate invenţiile acestei lumi au pornit de la cineva care nu s-a mulţumit să fie mediocru, să fie că ceilalţi. Şi noi ştim că un simplu zâmbet poate aduce linişte în sufletul cuiva care se mulţumeşte cu lucruri simple. Hai să fim magici, măcar cu zâmbete dăruite la întâmplare pe străduțe aglomerate. Să împodobim privirile cu zâmbete luminoase, asemeni globurilor de cristal lucind în noaptea fermecată a Crăciunului.

Ador mirosul de brad. De fiecare dată când îl simt inspir puternic. Oare n-aș putea să mă-nvălui cu el? În acest an sunt aici, Dor, adulmecând bradul iubirii şi-al bucuriei. Aici, după atâţia ani în care ne-am refuzat această bucurie de nedescris. Astăzi, totul este despre cât mi-a fost de dor, despre împăcare, despre iubire. Astăzi, Crăciunul înseamnă „a rămâne”! Pe de-a-ntregul! Te iubesc cu fiecare sărbătoare care ne bate la uşă! Cu aroma de cetină verde, cu mireasma prăjiturilor scoase din cuptor, cu vâsc agăţat în pragul uşii întru sănătate şi bucurie! Dor, anul acesta toate mi-au ieşit! În dragoste am revenit!

Am revenit precum sărbătoarea mult așteptată acum, la fel de veselă , dorită și plină de surprize. Imi (re)deschid cadourile sufletului tău, în seara magică a clipelor în doi. Aroma cetinii verzi îmi reamintește de începuturi, când  nu-mi doream decât să mă învălui cu el, ca o a doua haină, purtată doar trei zile, de Crăciun. Nicio zi în plus, niciuna în minus. Dar cine poate rezuma senzația plăcută a mirosului de brad doar unui timp precis? Aveam o vecină, o negresă frumoasă, care locuia la o mansardă, pe un deal minunat din orașul meu. Se spunea despre ea că iubea brazii, Crăciunul, globurile și beteala mai mult ca orice. Poate doar dansul îi era mai iubit căci o vedeam, privind furișata de după perdele, cum dansa seară de seară. Fascinant, ca într-un ritual de ea știut.

Și nu e poveste, ea chiar a păstrat Crăciunul și bradul mult timp, până în primăvară, când tot nu l-a aruncat, ci l-a așezat pe balcon, așa uscat, cu beteala tremurând, zdrențuită deja. Și de câte ori venea pe balcon, îl mângâia cu ochii, cu privirea, atingându-l ca într-o vrajă. Mă înduioșa teribil și mă gândeam că tare drag o fi prins de brăduțul ei. Știam că e primul ei pomișor de când venise să locuiască în țara noastră.

Uneori ne obișnuim atât de mult cu imaginea bradului, încât ni se pare de neînchipuit să fie cuiva atât de special și unic, când e mereu doar la o mână întinsă, uitând că sunt lumi numai de nisip și soare, fără verdele nostru curat. Poate de asta, mulți dintre noi nu depășim clișeul acela cu asocierea bradului și copilărie, alt lucru la îndemână. De parcă n-ar conta la fel de mult și când ești matur, de parcă încă nu te poți pierde sub miros de pin și vin fiert, visând la tihnă meritată, măcar după un an de zile. Ne costă mult așteptarea și prea o transferăm în trecut când, de fapt prezentul şi viitorul sunt cele care contează cu adevărat: aici şi acum. Sau poate că mă înşel. Copilăria ne oferă energie şi încredere, şi atunci când ne amintim de ea ne simţim mai puternici, mai cu viaţă, pentru că ne amintim cu plăcere de fiecare clipă din copilărie, când mirosul de brad ne trezea dorinţe scrise pe foi, ascunse sub pernă sau puse la cutii poştale imaginare.Când serile se încheiau toate cu rugi pentru Moş Crăciun, Dumnezeul nostru în acele zile…

Au trecut anii…încă mai scriu şi ascund dorinţele sub pernă…Încă mai caut magia, colorată cu acordurile unui colind.Acum însă picur şi lacrimi de emoţie privindu-mi copiii care duc mai departe rugile, şi aşteptările…şi rugându-mă la Dumnezeul acestor zile să le prelungească clipele de linişte şi pace din suflet,candoarea şi inocenţa..Şi să le împodobească visele cu crenguţe de brad, pentru că da, e sărbătoare,şi mi-ar plăcea că pentru ei sărbătoarea să fie încă 10 ani de acum înainte. Pentru că momentul în care magia dispare, sărbătoarea nu mai este aceeaşi. Chiar dacă încă am dorinţe, încă sper, încă tresar, nimic nu se compară cu inocenţa copilăriei.


P.S.

Aceasta a fost ultima poveste din concursul aniversar. Autorii îi găsiți în articolul-provocare!

Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase așternute aici nu doar cu ocazia concursului! Duminică dimineață, când blogul va împlini 5 ani voi anunța și câștigătorul!

Până atunci… Crăciun fericit!

Anunțuri

25 de gânduri despre „Brad… lover

  1. Le-am citit pe nerasuflate pe fiecare in parte si mi-au lasat un zambet imens pe fata! Deborda de emotie! Cititorii s-au potrivit atat de armonios in cuvinte! Bravo lor!
    Sarbatori fericite va doresc!! ^_^ ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s