poveşti scurte/momente imaginare · Poveştile mele

Ilusi și scurta ei excursie pe Insula Iernatică

sursa foto Pinterest
sursa foto Pinterest

Mi-am căptușit sufletul cu angora să nu mai simt frigul din agora cuvintelor iernatice. Acolo am ajuns după ce aruncasem ancora în marea semanticii iernatice.

Ce-am găsit după acostare? Angoasă? Nu… doar un porc ce grohăia cât 10. O Cenușăreasă cu-n picior înghețat de frig (doar avea decât un pantof). O cântăreață grasă într-o canadiană groasă c-o voce stridentă și rece ca gresia din bucătărie pe care pășesc mereu desculță. Și, mai presus de toate un friiiig…. of, ce frig: îmi penetra trupul, mintea și sufletul!

Însă mie nu-mi păsa de toate. Cu respirația preschimbată-n aburi continuam să caut pana magică pe care mi-o vânduse din greșeală mama la acel târg de vechituri. Am mare nevoie de ea: trebuie să-i scriu ode marelui grof al inimii mele iluzorii.

Se putea să-l las așa? Fără să-i închin cuvinte? Lui? Cine-mi ridică sufletul mai sus de nori? Cine-mi trezește fiori ce mi se plimbă pe spate-n sus și-n jos și-n dreapta și-n stânga? Cine-mi comandă sistolele și diastolele?

Trebuie să găsesc pana aia! Ignor totul în jur și mai trag niște lână din asta fină și peste corp. Îmi cufund nasul în ea și iuțesc pasul. Trebuie s-o găsesc până la miezul nopții, altfel mă voi preschimba în stană de gheață și cine știe ce vapor voi scufunda!

Am traversat toată agora împânzită de creaturi ciudate și-am ajuns la ușa fildeșuită  a lui Stanislav Jumoski, nepotul doamnei Jumoski, el mi-a cumpărat pana… sper să înțeleagă că a a fost o greșeală. Am bătut de 2 ori jumătate și mi-a deschis.

Stanislav e cum mi-l aminteam: blond cu ochi glaciali. Acum câteva ierni se îndrăgostise de o nălucă a gheții pe care o văzuse patinând și-a cutreierat lumea-n lung și-n lat după ea. A găsit-o, s-au căsătorit și aici a rămas… Din când în când mai revine să-și viziteze bunica bolnavă.

Am auzit ceva vibrând cu putere – pana mea.

  • Bună ziua, Stanislav? Nu știu dacă îți mai amintești de mine… sunt…
  • Ilusi? Cum să nu… știu și de ce ai venit… printre lucrurile cumpărate la târgul de vechituri era și ceva ce-ți aparține ție și numai ție! Se și aude, nu? Intră!
  • Fă-te comodă! Îți aduc un ceai, cred că ai înghețat!

Stanislav veni cu un ceai cald și cu pana mea care, cum mi-a detectat prezența, cum a sărit din mâna lui și s-a lipit de inima mea. Am sorbit ceaiul în grabă, apoi gazda mea s-a oferit să mă ducă cu mașina până pe chei. Mașina lui era toată din gheață și funcționa pe zăpadă.

Când am ajuns, era deja 22. Un ho-ho-ho se auzea în zare… Stanislav mi-a spus că vine Moșul acasă, deci era noapte și trebuia să mă grăbesc… el devenise imun fiidncă îl vrăjise năluca.

M-am urcat repede, am ridicat ancora și-am început să vâslesc tot mai repede și tot mai departe de Insula Iernatică.

Parcă-i și auzeam vocea celui ce-mi pătrunsese-n ungherele taince chemându-mă.  Ce surpriză va avea!


Și cam asta a fost povestea inspirată de cele 12 cuvinte magice: agora, angora, ancora, angoasa, groasa, grasa, graseia, grohaia, grof, of, pantof, pana. Mai multe povești găsiți la Eddie în tabel!

Anunțuri

8 gânduri despre „Ilusi și scurta ei excursie pe Insula Iernatică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s