În trecere pe străduţă · La plimbare pe străduţă

Cosmin, păpădiile și scrisul

Nu mai știu de când îl citesc pe Cosmin… adică pe Cosmisian (cum i se spune pe-aici). Blogul lui de gânduri neinfinte e, pur și simplu, o altă lume – una magică, plină de creaturi fantastice…  De curând, această  lume a împlinit șase ani. Din vorbă în vorbă pe Facebook mi-am zis că ar trebui să-i iau un interviu lui Cosmin cu ocazia asta…

Prima întrebare care mi-a trecut prin minte a fost… ghiciți?

papadii

Cum era Cosmin când era copil?

Au trecut mulţi ani de atunci, dacă este să judecăm trecerea anilor. Cosminul-copil există încă în desfăşurare, doar aşa, să nu uit. Eram visător. Uneori mă trezeam visând peste salariul plătit. Avea cine să îmi spună asta. Mi-a plăcut mult natură şi petreceam adesea timp înea, văzând şi simţind aerul răcoros al vieţii. Preferăm jocurile soft, băieţii se băteau, iar eu aveam alte preferinţe. Ale sufletului.

Și păpădiile?

papadii 2Păpădiile creşteau frumos în copilărie. Le culegeam, mai ales pe cele cu tijă lungă, pentru ca fetele să le transforme în cununițe aurii. Noi, băieţii, ne transformăm în armate din poveşti şi sunăm din trompete de păpădie. Eram împătimit de păpădie şi când era puf, dar nu am ştiut cum se transformă ea aşa, dintr-o dată, din Prinţesă de Aur, în Prinţesă de Prinde-mă-de-poţi. Am menţionat în câteva scrieri pe blog despre un vis, când eram eu cam de opt ani. Visasem o femeie care nu avea chipul că al unei fiinţe umane, pentru că strălucirea ce i-l evidenţia era fascinantă. Cumva, acea dorinţa de a resimţi ce am simţit în acel vis m-a urmărit. Îi asociasem involuntar ideea de păpădie.În locul unde o visasem, creşteau păpădiile. De scris despre ele, am început în 2012. De atunci, am scris zeci de articole despre păpădie,dintre care unele, au devenit poveşti dragi mie.

Scrisul?

Scrisul este o delectare, este că aerul proaspăt din vârful unui munte, când te opreşti şi inspiri adânc privind în zare. Am început să scriu undeva în 2009, gânduri. Gânduri şi versuri. Rar câte o povestioară. Astăzi mă simt mult mai confortabil scriind proză scurtă, fictivă. Cine mă caută în ceea ce scriu poate găsi doar stil, pasiune pentru convertirea senzaţiilor în metafore jucăuşe, dar nu scriu jurnal. Mă joc adesea cu personaje desprinse din lumi noi, pe care le las să îşi coloreze vizita pe pagină mea albă.

Ești un visător?

Aş minţi să spun că sunt un pur-sânge-realist. Sunt visător. E prea uşor să îţi dai seama. Iată aici un bărbat simplu, sensibil şi visător. Romantic chiar. Faceţi ceva cu el, să îşi revină. Definiţia unui bărbat puternic nu mă caracterizează. Cele mai mari progrese în istoria umanităţii şi-au înrădăcinat realitatea din sânge de visător, cu ochii deschisi. Nu visez cu ochii închişi. Îmi place să îmi visez paşii. „Minunea visului. Toţi visează indiferent de unde provin, toţi visează în sus, spre bine şi bucurie. Că s-au născut în familii sănătoase,sau nu, că părinţilor viaţă le-a oferit o situaţie financiară mai bună, sau nu, oamenii visează la fel. Visul este limbajul unic al omului. Toate aspiraţiile omului din timpul zilei sunt dictate de mulţi factori ce nu sunt întotdeauna pozitivi, dar noaptea, visul îi uneşte pe oameni într-o stare de aspiraţie către binele suprem, pe care Dumnezeu l-a ascuns în miez de om.”

Cosmin în viața de zi cu zi… cum e? Sau preferi să-l lași în mister?

Îmi încep ziua sărind din pat. Apoi cafea. Niciodată nu refuz o cafea bună. Lucrez mult, inclusiv sâmbătă. Nu am cu cine mă certă pentru asta 🙂 . Sunt un om activ, implicat în multe alte aspecte ale vieţii. Nu las viaţă să vină peste mine. O înfrunt. Am oameni minunaţi în jur, pe care îi iubesc. Faptul că ei încă mă iubesc este şi mai minunat. Pentru feministe, că să se ştie, nu consider că un bărbat bărbat e cel care cere de la o femeie femeie să şi facă şi să îi dreagă. Ştiu să trăiesc frumos.

Dependențe?98a5d81510302456c012ae2baaec831f

Sunt dependent de oamenii pe care îi iubesc. Zilele în care nu am o doză bună din oricare din ei, sunt zile fără o satisfacţie care să lase zâmbete. A, da, zâmbete. Sunt dependent de zâmbete. Cafea. Dar nu depind eu de ea. Ea depinde de mine. Te-ai întrebat vreodată de ce iese abur ondulat de la cafea? Pentru că e fericită. Am încercat să nu am vicii sau dependenţe.

Vorbind de fericire – ce e ea și unde o găsim?

Fericirea. Mulţi au recurs la definiţii maximale, iar eu mă tem de definiţii când vine vorba de viaţă. Suntem atât de ramificaţi interior încât fericirea ne poate veni dintr-un zâmbet şi ne dispare de la faptul că ne-am împiedicat în şireturi. Fericirea pare să fie o stare. O condiţie. O atitudine voită de a progresa că om, dincolo de impedimente. Este, într-o mare măsură, dependenţă de Ce experimentăm şi unde suntem. Dar, ar trebui să provină de la o sursă interioară. Cred, fără a fi religios când spun asta, că Fericirea vine de la Dumnezeu, de la cei care ne sunt apropiaţi şi de la alegeri bune. Mai cred că o putem culege zilnic, că nu o putem găsi dintr-o bucată. Dar, se cumulează,într-o atitudine frumoasă asupra vieţii.

O dorință arzătoare?

Aş vrea să public cărţuliile cu păpădii 🙂 Dar, nu e chiar arzătoare dorinţa, că sigur le-aş fi văzut în librării până acum dacă mă ardea dorinţa. Greu de spus. Mai bine mă gândesc ce m-ar arde pe viitor 🙂

Îți plac surprizele… deci?

Sigur. Îmi plac cele care îmi încălzesc inima şi mă lasă fără reacţii. Sau, cu reacţii spontane, pe care nu le pot controla. Nu sunt pretenţios şi nu am nevoi mari. Şi, pentru cele pe care le am, nu aştept. Mi le îndeplinesc singur. Ce nu pot face eu, acel lucru este surpriză. Şi mă bucur pentru lucruri foarte simple.

Ai rămas copil în suflet?

Sigur. Nu am fugit de el. Copilul din mine coexistă destul de bine cu mine. Nu îl las de mâna pentru nimic în lume, mai ales în zonele aglomerate. Mă trezesc adesea făcând tot felul de năzbâtii pe la casă de marcat. Sau, cum am făcut de dimineaţă spre serviciu, am oprit o doamnă care cumpărase de pe undeva două cafele şi făcea echilibristică cu ele pe drum. Am oprit-o, m-am scuzat şi i-am spus de unde se cumpără cafea la 200 ml cu tot cu capac 🙂 După cum vezi, îl prezint adesea.

Pentru mine, ești unul din cele mai „ludice” personaje din blogosfera asta pestriță. Ce e pentru tine… imaginația?

Chiar a fost necesar să utilizezi ludicul în ghilimele? 🙂 Imaginaţia, pentru mine, generează lumi care sigur se învârt pe titirezul galactic al metaforelor, sau al personajelor fantastice. Recent am publicat două articole din seria „Dezliterarea pe fuior de timp – Mouelle Rouchere„, care numai ludice nu sunt 🙂 Amândouă descriu coma în care se află Pierre, iubitul dnei Mouelle. Dar, în general, mă joc cu sensurile cuvintelor. În cele din urmă, când ne-am terminat energia, le văd cum se reaşează cuminţi pe pagină, cât mai ortografic posibil.

E utilă imaginația (deci) sau o putem neglija în viața de zi cu zi și să ne ghidăm doar după norme?

Ce ne-am face fără imagniatie, nu ştiu. Imaginaţia sănătoasă spun…

E și una bolnavă, nu?

Sigur. În toate formele chiar. Cred că imaginaţia este întru câtva filtrată de tipul de om care o generează. Există oameni care au imaginaţie nativă, dar şi una cultivată. Sper că nu ofensez mai ştiu eu pe cine cu ignoranţa cu care prezint forme ale imaginaţiei.

Dar, da, există oameni a căror imaginaţie este macabră, rea.

Ca în desenele animate sau…?

Ca în desene animate? Eşti comică. Mai că în desenele animate. Dacă toţi cei purtaţi de imaginaţie ar fi buni, ar fi minunat. Imaginaţia este doar o pereche de ochelari, care nu generează în sine o lume. Omul o generează cu ceea ce are în cap, în inimă.

Completează următoarea afirmație: este o linie foarte fină între imaginație și… 

O linie foarte fină între realitate şi ficţiune, realitate şi irealitate, realitate şi falsitate. Aş spune că, linia este mai curând fină între cele două de la urmă.

Trecând la lucruri mai… serioase, ce reprezintă blogul pentru tine?

Blogul este locul în care pot vorbi fără să fiu întrerupt. Pe blog nu trebuie să explic, nu trebuie să repet şi nu trebuie să ţin cont de jocul de cuvinte.

Și totuși, nu te așteptai că va avea o viață atât de lungă.

Cu siguranţă că nu. Am numărat pe degete. Mi-a dat 6. Am renumărat în sens invers. La fel. Pe semne că sunt încă aici. Pe lângă efectul terapeutic al blogului pentru autor, se vrea că el să fiu şi un loc, o grădina, de delectare pentru cititor. M-ar bucură să ştiu că aşa este. Am şters un blog, mai am unul abandonat, îl am şi pe cel cu povestea păpădiei. Dar acesta îmi e drag. Şi, mă ţine obligaţia de a termină poveşti începute…

Și vor veni și povestiri noi (presupun)…

Cu siguranţă. Povestea cu acordeonul de plus am început-o privind tavanul?

Cam asta fost… cred… cel puțin pentru acum, căci întrebările nu mor niciodată. Tu vrei să mă întrebi ceva?

Sigur. Ce anume te-a determinat să îți dorești acest interviu.

A fost o chestie spontană, vorbeam despre bloguri și mi-am dat seama că ești o persoană care chiar are multe de spus, nu ca alții care aberează aiurea peste tot unde e posibil. În plus, îmi doream ceva fulgi de păpădie pe blog. Mulțumesc pentru tot, Cosmin!

papadii 3

Anunțuri

17 gânduri despre „Cosmin, păpădiile și scrisul

  1. Frumoase şi interesante întrebări, deosebite răspunsuri. Cosmin s-a jucat frumos cu răspunsurile, le-a adus exact unde trebuia. Păpădii şi raze de soare. 😉
    nota 10 pentru amândoi. Dar să nu o împărţiţi 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s