poveşti scurte/momente imaginare · Poveştile mele

Am cunoscut o stea

stea

Când eram mică, voiam să ating stelele și-mi imaginam că pot face asta urcându-mă pe o scară, dar rezultatul nu a fost deloc cel așteptat… Acum sunt mare, cică… Am 29 de ani. Știu că stelele adevărate nu pot fi atinse, însă de când sunt reporter am cunoscut alt gen de stele – unele mai strălucitoare, altele în curs de dobândire a strălucirii și unele imitații de stele. Prea multe imitații de stele în ultima vreme… mi s-a făcut dor de cele autentice…

M-am îndreptat spre terasa apartamentului meu din rue d’Abbeville. Auntci am realizat că plouă cu găleata.  E o vreme atât de mohorâtă încât ai impresia că Parisului îi pare rău pentru ceva sau… cineva. Stropi mari se izbesc de fereastra mea. Oare unde pleacă domnul Youssef, faimosul traducător-interpret de arabă, pe vremea asta? La vreun proces?

Ploaia se întețește tot mai tare… E furtună în toată regula…

În spatele meu, prin ecranul televizorului, colegi de breaslă continuau să vorbească despre stelele-imitație. Oare cât mai durează? Tot aud vorbindu-se despre niște dudui care nu fac nici doi bani când, de-odată aud… veste șocantă, actrița Pauline Picard nu mai e printre noi!

Pauline nu mai e printre noi? Cum adică? A plecat într-un turneu? Nu! Ăștia glumesc! Cum adică… a murit? Cum? Simt cum mi se naște o lacrimă, apoi încă una, și-ncă una… Mintea mea nu vrea să accepte una ca asta… și nici sufletul.

Am idolatrizat-o pe Pauline încă din adolescență. Era o legendă vie a filmului și a teatrului. Parcă stau s-o văd cu zulufii ei blonzi și ochii verzi, cu zâmbetul ăla năucitor… Țin minte că la primul interviu pe care i l-am luat aveam o tonă de emoții, dar ea m-a liniștit și mi-a spus că nu mușcă apoi a râs zgomotos. Avea un râs atât de natural și copilăros… nu prefăcut ca al altora… Emana un parfum discret de merișor și vocea ei părea o muzică suavă (lucru ce era de înțeles – doar jucase în atâtea musical-uri).

Spre deosebire de căutătoarele după glorie și faimă din ziua de azi, Pauline era umană… era înzestrată cu prea multă decență, bun simț, respect… Deși era o mare vedetă la plan mondial, nu umbla cu un cârd de bodyguarzi, doar cu unul masiv, chel și mustăcios

Am întâlnit-o pe la multe evenimente, am avut ocazia de a o cunoaște… Silvye, de mult nu am mai întâlnit o reporteriță atât de pasionată de ceea ce face. O să ajungi departe, să știi! Mi-a spus o dată… Mă aprecia, dar eu o apreciam tot mai mult pe zi ce trece.

În ultimii ani am devenit chiar prietene bune. O vizitam, mă vizita, ieșeam împreună… Chiar vineri am fost pe la ea… era o zi călduroasă și m-a întrebat dacă nu vreau să pe la ea să facem plajă la piscină.

Purta un costum de baie într-o piesă de culoare galben-pai ce contrasta cu tenul ei bronzat. Pe cap avea o pălărie albă cu boruri mari… Corpul ei era perfect ferm, de parcă avea 25, nu 45. Părea ruptă dintr-un calendar cu femei sexy.

– Pauline… pot să te întreb ceva?

– Orice, cherie!

– De ce ești singură? Ai toți bărbații la picioare și… ești singură. În interviuri răspunzi mereu politicos sau ocolești întrebarea cu abilitate… dar mă cunoști destul de bine, știi că ce-mi spui rămâne între noi.

– Chiar vrei să știi? Dar asta chiar va trebui să rămână între noi!

– Da, va fi secret! Promit!

– Silvye… eu… mie… îmi plac femeile!

– Cum? Vorbești serios?

– Da…mi-a răspuns ea cu calm.

– Dar asta nu mai e ceva ieșit din comun în ziua de azi… adică… e chiar o modă!

– O fi acum, dar atunci când m-am lansat eu… nu. Și mi-a respectat prea mult publicul… sau poate m-am temut de oprobriu… sau poate ambele. Sunt o lașă și-mi maschez lașitatea în decență…

A tăcut. Și-a lăsat capul în jos și a început să plângă. M-am ridicat de pe șezlongul meu și m-am așezat pe al ei. Am luat-o în brațe și-am simțit cum s-a zgribulit la mine în brațe.

– Să lucrezi pentru public poate fi cel mai greu și mai nedrept lucru… asta dacă îl respecți. Mereu am stat departe de scandaluri și mereu mi-am ținut viața privată și, mai ales relațiile departe… cât am putut, cum am știut… Nu te-ai întrebat vreodată de ce plec mereu în Mexic?

– Deci Amanda nu e sora ta?

– Nu… e… sau mai bine spus – era iubita mea.

– V-ați despărțit? 

– Da, de curând… Nu a mai suportat să ne ascundem doar de dragul unui public care a devenit oricum mare amator de senzațional…

– Te simți cumva rușinată cu condiția ta?

– Nu, nu e o boală, dar lumea încă nu înțelege și știi cât de greu se construiește o imagine și cât de ușor e să o dărâmi… nu vreau să o dărâm, înțelegi? Nu vreau să mă terfelesc prin mocirlă după ce am muncit o viață doar pentru că oamenii nu înțeleg… Ți-am mai spus, sunt o lașă…

Și de atunci nu am mai văzut-o. Am încercat s-o sun, dar nu a răspuns… Am sunat chiar și pe numărul de fix, însă mi-au răspuns fie menajera, fie bodyguard-ul.  Și-acum… aflu că a fost găsită moartă cu un flacon de somnifere și un mesaj pentru Amanda lângă.

Nu a mai suportat. Și-a trăit viața într-o aparentă strălucire, dar era ca un invalid… Și, cu toate astea, a fost o stea, una adevărată…

P.S.

Acesta e răspunsul meu la jocul celor 12 cuvinte de săptămâna asta! La Eddie în tabel sigur mai găsiți și alte povești cu cele 12 cuvinte ce apar bold-uite în text!

Anunțuri

10 gânduri despre „Am cunoscut o stea

      1. Scenă, scenariu, film…
        Maybe this will be your next step: screenplay!
        Engleza e influența Holywood-ului… Timid, dar cu rezultate, și cinematografia românească prinde aripi, așa că e nevoie și de scenariști!
        Succes în întreprinderile tale viitoare, blogger-istice sau scenaristice! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s