La plimbare pe străduţă · Tonomatul uriaş cu muzică şi poveşti de pe străduţă · vitrine

I Was A Creep

creep1
sursa foto: Pinterest

Acum sunt bine. Am tot ce vreau… ba chiar câteva kile de lucruri la care nici nu mă gândeam, dar la care nu mai pot renunța – aș fi proastă s-o fac.

Zâmbesc. Am toate motivele să fac asta și să aștept… tot ce va urma. Nu mai fac planuri, nu mai visez la cai verzi pe pereți și roz pe podea. Pur și simplu mă bucur de tot ce-mi oferă viața. În ultima vreme mi-a oferit doar lucruri bune și pe… el!

Acum sunt bine. Însă au fost momente în care nu eram. Aveam zile în care mă simțeam străină de toți cei pe care-i cunoșteam și de toate locurile pe care le știam.  Mă simțeam singură și-ncercam să îmi înec sinele trist în valuri de iluzii.

Acum sunt bine. Însă am avut momente când sufeream din cauza unor iubiri deghizate-n amăgiri. Eram o ciudată ce mereu ajungea să fie mușcată de singurătate.

Acum sunt bine. Am avut, totuși, momente în care mă-nchideam în suflet și fredonam împreună cu Haley și cei de la Post Modern Jukebox în timp ce-mi lingeam rănile de iubire…

But I’m a creep, I’m a weirdo,
What the hell am I doing here?
I don’t belong here

Și cât îmi plăcea cover-ul ăsta. Mi-era pansament și imn totodată. Cât îmi plăcea! Și-acum mă mai face să vibrez. Vocea aia de-ți intră prin toții porii. Orchestrația sublimă. Vibe-ul ăla classy! Sună vechi… și e totuși original. Versurile sunt de la Radiohead – dar cât de bine se pliază pe stilul ăsta. Știa Scot Bradlee ce știa când a înființat Postmodern Jukebox mizând pe rețeta: something old, something new & something borrowed! Piesele lor, deși cover-uri până la urmă, sună într-un mare fel.

Acum sunt bine. Am trecut de tot ce-a fost… gri. Acum zâmbesc și cred c-o să cumpăr un bilet la concertul Postmodern Jukebox ce va avea loc pe 29 mai la Sala Palatului. De ce? Păi ați văzut cum cântă. În plus, ador muzica – nu zgomotul.

Acum sunt bine. Iubesc cu tot sufletul, cu tot trupul, cu… tot. Singurul lucru ce a rămas la fel e muzica!

Anunțuri

11 gânduri despre „I Was A Creep

  1. Doamne, cata muzica ai făcut tu in acest articol, cat de bine sună fiecare cuvant, nici mai mult, nici mai puțin, ci atat cat trebuie. Acum sunt bine și eu, imi vine sa spun in acelasi ton, dar uneori uit ca as putea sa-mi relaxez clipele cu astfel de alegeri. Mulțumesc pentru recomandări și mă bucur pentru tine. Mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s