La feminin

Femeia care sunt azi

sursa foto: Facebook
sursa foto: Facebook

Femeia care sunt azi e rezultatul unui lung de relații chimice sufletești, de furtuni geomagnetice în inimă, de explozii solare în priviri. A crezut că și-a tocit capacitatea de a iubi, târând-o prin relații complicate/nepotrivite/îndoielnice/lascive/toxice/toate cele menționate anterior… Însă s-a înșelat, la fel cum s-a mai înșelat și cu altele până și-a dat seama cu ce garnitură se mănâncă viața.

Femeia care sunt azi e o visătoare tocmai pentru că a trecut prin multe.Înfruntă lumea și pe tocuri, și-n balerini. Arma ei e zâmbetul, iar dacă-l combin cu un ruj roșu e de-a dreptul ucigător. Nu se-ncarcă cu probleme, dar pune suflet în tot.

Femeia care sunt azi se trezește cu noaptea-n cap și nu o stă o clipă până seara. Poate nu va fi niciodată o gospodină desăvârșită, dar știe că mâncarea cea mai gustoasă e cea în care pui iubire (oare de-aia se spune că trece prin stomac?). Nu știe și nu vrea să colecționeze bărbați, deja l-a găsit pe-al ei și-i de-ajuns.

Femeia care sunt azi e independentă… dar nu se crede regina lumii / Xena prințesa războinică. Nu privește lumea de sus, ci drept în ochi. Își cunoaște defectele: mult prea încăpățânată, aeriană, irascibilă…

Femeia care sunt azi nu-i perfectă, nu-i stereotip. E unică. E indefinibilă. E imprevizibilă. E zăpăcită. Are o capacitate imensă de a iubi, dar și o capacitate imensă de a fi indiferentă (nu se-ncurcă cu chestii negative, precum ura). Nu are frivolitatea femeilor moderne căci nu știe ce marcă de haine sau de cosmetice o vinde (și oricum e la suprapreț, deci ar spune pas dacă-ar ști).

Femeia care sunt azi nu vrea să fie altceva / altcineva decât EA!

Anunțuri

13 gânduri despre „Femeia care sunt azi

  1. Felicitari! Visatoarele prepara alt fel de hrana …mult mai buna…pentru suflet..sa mananci doar un ochi prajit, dar sa il sorbi din priviri pe cel drag tie si care prefera sa se hraneasca cu dragostea ta in timp ce mai ia o inghititura de mancare rapida e cea mai ” solida” hrana… 😉

      1. Nu sunt gospodina, dar astept pe cineva sa prepar reteta fericirii 😂 … Imbunatatesc reteta cu ceva cuvinte potrivite, dar venite din inima, si cu cativa stropi de culoare…sigur nu o sa ii fie foame de..arta 😁

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s