Biblioteca de pe Străduţă · La plimbare pe străduţă

Jurnal de lectură întârizat

Sursa foto: juliepetit.com.br
Sursa foto: juliepetit.com.br

Luni seară, în timp ce scriam un articol pentru Literatura pe tocuri, am realizat că nu v-am mai povestit de mult ce am mai citit. Sigur, în viața mea au intervenit diverse situații care m-au cam ținut departe de blog și chiar am neglijat unele promisiuni, dar sper să mă revanșez curând!

Și cam gata cu introducerea plictisitoare! Să vă povestesc și cu ce cărți m-am mai delectat în ultima vreme, că de citit știți prea bine că nu mă pot lăsa. Când mă apuc de citit, rămân de parcă aș avea povestea lipită de mine.

Acestea fiind scrise, țin să vă informez că am citit și volumul doi din seria Am murit din fericire de Theo Anghel. Primul volum, Întoarceream-a convins că e bine să mai încerci și chestii noi din când în când. Curioasă de noile aventuri ale Orianei și, evident, de pățaniile lui Ama și ale lui Abel – m-am cufundat cu viteza luminii în volumul doi (Chaos).

După un început puțin mai dificil, Oriana s-a obișnuit cu noul ei statut. E mult mai matura, ba chiar își face și o listă  proprie de persoane pe care să le salveze deoarece cea pe care o primește din cer i se pare prea scurtă. Situația devine și mai interesantă în momentul în care Oriana primește și rolul de dădacă pentru un proaspăt recuperator de suflete, Gudila, puțin filozof și un ceva mai problematic și enervant! În scenă mai apare și Marc – un recuperator de suflete ce s-a dat de partea Întunericului de la care Oriana nu și poate lua gândul… dar mai bine citiți voi!

Totul a fost cum mă așteptam: personaje și acțiuni bine-conturate, sarcasm și ironii ce nu lasă indiferent pe nimeni (oricât de scorțos ar fi). Talentul lui Theo Anghel e acela de a îmbina cuvintele și de a crea situații pentru a-și capta cititorul și de a-l ține cu sufletul la gură până la ultima pagină! Abia aștept volumul trei!

 Visătoarea din Ostende de Eric-Emmanuel Schmitt. Cred că știți deja că am o pasiune nebună pentru Schmitt. A depășit de mult granița dintre „scriitorul preferat al Dianei” și „obsesia literară a Dianei”. Scriitura lui e pentru oricine, dar e departe de a fi simplistă – Schmitt pur și simplu știe cum să atingă punctul sensibil al oricărui cititor.

Visătoarea din Ostende e un volum de proză scurtă ce are ca temă centrală impactul pe care imaginația îl are asupra vieții noastre.

O fostă frumusețe ajunsă la o vârstă respectabilă îi dezvăluie unui scriitor povestea vieții ei – poveste atât de incredibilă încât pare o fabulație (unde mai pui că locuința respectivei se numește „Vila Circe”). O asistentă complexată de aspectul ei se lasă ghidată de pacientul orb de care avea grijă și ajunge să se redescopere. Pedantul profesor Maurice Plisson ajunge să nu mai deosebească idilica sa căsuță de vacanță de o casă bântuită. După 30 de ani de căsnicie Gabrielle de Sarlat are impresia că a descoperit adevărată față a soțului ei, dar oare chiar a descoperit tot ce era de aflat? În gara din Zürich o necunoscută cu un buchet de flori în mână așteaptă zi de zi pe cineva, dar oare pe cine… sau ce? Cam ăsta ar fi rezumatul-rezumatului-rezumatului poveștilor!

Restul rămâne să îl descoperiți voi!

La provocarea colegelor din LPT am început să citesc The Selected Works of D.H. Lawrence – un mastodont de carte cuprinzând mai multe romane și nuvele scrise de autorul britanic. Deși controversat în epoca sa (a fost considerat un pornograf care și-a irosit talentul), D.H. Lawrence a ajuns să fie unul din cei mai apreciați scriitori ai literaturii universale.

Am început incursiunea în vasta sa operă recitind Fii și amanții (Sons and lovers) – de data asta în limba engleză și, evident, parcă am văzut povestea cu alți ochi… părea mai autentică în contextul spațio-temporal (v-am dat pe spate cu asta, nu?). Acest roman este unul semi-autobiografic ce explorează teme precum familia, clasa socială, sexualitatea și relația sufocantă a unui bărbat (Paul Morel) cu mama sa (bine, inițial toată afecțiunea mamei se îndreaptă spre fiul mai mare care nu-și poate imagina viața fără ea).

Dar mai bine vă faceți voi o idee – indiferent de limba în care citiți această carte, e o capodoperă! Mulți o consideră cea mai reușită operă a lui Lawrence și chiar se clasează pe locul nouă într-un top al celor mai bune romane scrise în limba engleză în secolul XX.

Sper c-ați rezistat până aici! Voi ce ați mai citit? Ce mai citiți acum? Eu mă delectez cu Toate sfârșiturile sunt la fel de Andrei Cioată (detalii și concurs în curând).

Anunțuri

5 gânduri despre „Jurnal de lectură întârizat

  1. Chris Simion IN FIECARE ZI DUMNEZEU SE ROAGA LA MINE: as fi vrut sa incerc mai mult, sa simt mult mai mult, sa innebunesc mult mai mult. Sa respectie fiecare clipa care trece prin tine si sa fiiconstient de faptul ca nu o mai ai este o dovada de luciditate. Sa traiesti profund si sa incerci din toate trairile sa sculptezi numai frumusetea lor. Sa lupti pentru ca finalul sa fie incununat. Sa invingi inseamna sa nu lasi timpul sa treaca degeaba, sa veghezi permanent.
    Ma surprinde si ma acapareaza fara putinta de saturare, Chris Simion, cu fiecare noua aparitie editoriala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s