Biblioteca de pe Străduţă · Cafeneaua Soarelui · La plimbare pe străduţă · Recomandări

Colecții de cărți pe care le ador (1)

Încerc să ignor faptul că azi e duminică deja. Aș avea nevoie de mai mult timp pentru a-mi pune în ordine cuvintele, pentru a pregăti vreo prăjitură, pentru a sta cu cei dragi, pentru a citi și-a hoinări prin librării virtuale sau reale căutând noi titluri…

Am adus vorba de citit? Eh, ia hai să deschid eu ușile bibliotecii de pe străduță și să vă poftesc la o discuție interesantă. Într-una din lepșele livrești primite în ultima vreme v-am spus că principalul criteriu pe baza căruia îmi aleg cărțile este instinctul, dar pentru asta am totuși nevoie de câteva indicii pentru a depista o carte bună: autorul, editura și colecția.

Copil fiind am crescut cu vechea colecție Biblioteca pentru toți a părinților mei, cei de-o vârstă cu mine, sau puțin mai mari sigur știu că nu vorbesc de colecția ceva mai recentă lansată de Jurnalul Național, ci de una ceva mai veche apărută la editura Minerva.

Acum, în calitate de adult bookaholic, am și eu câteva mai multe colecții de cărți pe care le ador.

Și, pentru a nu mai lungi introducerea, zic să începem frumos, în ordine alfabetică după numele editurii!

Editura ALL

Strada ficțiunii

Nu cred că există cititor român care să nu fi auzit de colecția Strada Ficțiunii. O colecție „urbană, cosmopolită, eterogenă, perfect racordată la prezent” – așa este ea prezentată pe site. Gândită ca o stradă cu o arhitectură aparte unde scriitorii  au cartiere construite după imaginația lor și fiecare casă ascunde o poveste, Strada ficțiunii are patru secțiuni: Bestseller, Clasic, Contemporan și Crime.

Cartea mea preferată din această colecție? Fără a sta prea mult pe gânduri, vă pot spune că aceasta este De-aș avea un soț cât o muscă de Hatice Meryem.

Editura Humanitas

Raftul Denisei

Colecția coordonată de Denisa Comănescu reunește scriitori consacrați și deținători ai unor premii literare importante, scriitori tineri care s-au impus deja în lumea cărții („clasicii de mâine”), dar și debutanți excepționali. Raftul Denisei a devenit, cel puțin pentru mine, un garant al unei lecturi de calitate. În această colecție am regăsit de-a lungul anilor foarte multe cărți care s-au înscris în lunga mea listă de cărți preferate, însă astăzi o să vă recomand doar una – prima la care mă gândesc când aud de Raftul Denisei – Minciuni pe canapea de Irvin D. Yalom.

 Seria de autor Eric Emmanuel Schmitt

Nu cred că e vreo surpriză pentru voi faptul că menționez această serie de autor. Eric Emmanuel Schmitt e unul din scriitori mei preferați și a dobândit acest statut prin faptul că scrie simplu, dar în același timp e plin de semnificații. Schmitt e genul ăla rar de scriitor care îți impune să-ți pui întrebări esențiale, dar care poate fi înțeles de oricine indiferent de pregătirea pe care o are. Sincer, eu aș recomanda toate cărțile din Seria de autor Eric Emmanuel Schmitt – nu pot alege doar una singură, așa că o să vă spun care este prima carte din această colecție pe care am citit-o (nu, nu este Oscar și Tanti Roz): Cea mai frumoasă carte din lume – „opt nuvele, opt poveşti de iubire, opt femei”.

Editura Polirom

Seria de autor Aurora Liiceanu

Îmi plac cărțile Aurorei Liiceanu pentru că ea nu scrie doar pentru specialiști sau pentru studenții facultăților de psihologie. În paginile cărților cuprinse în Seria de autor Aurora Liiceanu găsim povești de viață redate cu măiestria unui biograf de top, iar fiecare personaj este analizat în detaliu. Cărțile acestea te fac să privești relațiile interumane și viața, în general, cu alți ochi. Preferata mea de până acum este, de departe, Supuse sau rebele. Două variante ale feminității.

Editura Trei

Fiction Connection

O altă colecție pe care o ador este Fiction connection, aceasta reunește scriitori care-mi plac în mod deosebit precum Pascal Bruckner (acestea are și câteva titluri în colecția Acum pentru viitor pe care le am pe lista mea de lectură de anul acesta), Frederic Beigbeder, S.J Watson și alți scriitori excepționali ai zilelor noastre. Practic, e o colecție pe care și să vrei și nu ai cum să o ocolești! Din această colecție de succes mi-au plăcut nu una, ci două cărți ce formează, de fapt, o serie: Dragoste virtuală și Toate cele șapte valuri scrise de Daniel Glattauer.

Acestea ar fi colecțiile mele preferate, dar mai am câteva care încep și ele să își facă loc pe listă: Biblioteca Polirom, Polirom Actual și Seria de autor Amos Oz. Bine, ar mai fi și câteva colecții din străinătate însă le las pentru un articol viitor.

Vouă ce colecții de carte vă plac?

Anunțuri

19 gânduri despre „Colecții de cărți pe care le ador (1)

  1. In afara de Aurora Liiceanu, am citit din fiecare tot ce am putut cumpara.
    Strada Fictiunii a fost prima mea dragoste,
    Din colectia Raftul Denisei am citit carti, dar nu toate.
    Eric Emmanuel Schmitt este un autor exceptional.
    Ai gusturi eclectice si imi place mult acest lucru!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s