Gânduri scrise · Scrisori către un necunoscut

Prieteni

Prieten… un cuvânt atât de plin de înțeles și totuși atât de restrictiv dacă îl analizezi atent.

Te-ai gândit vreodată cine îți e prieten cu adevărat?

Prieten e cel care-ți scrie când se întoarce în țară după ani de zile și abia așteaptă să te vadă. Și cel pe care nu l-ai văzut niciodată, dar pierzi ore cu el la telefon și pe net pentru că aveți atâtea în comun.

Prieteni îți sunt cei care te știu de când vârstele voastre aveau alt prefix și încă te suportă, ba chiar îi ești un soi de consultant…

Prieteni îți sunt cei din gașca nebună din liceu, ați supraviețuit petrecerilor, ideilor năstrușnice, BAC-ului, v-ați urmat visele – însă pe cine suni când ai nevoie de… orice sau pui vreo ieșire la cale?

Prietenii adevărați nu se despart de tine pentru că tu ai reușit s-ajungi acolo unde ei nu. Ei se bucură pentru reușitele tale.

Prietenii adevărați te ascultă și crede ce-i spui, nu pe cea a altora – că vorba aia nu-ți trăiesc alții viața.

Un prieten poate o să te mai contrazică, dacă-i extremist nu-ți va mai vorbi o perioadă. Dar cine-ți va spune „ți-am spus eu! hai, plângi pe umărul ăsta!” când te vei da cu capul de pereți?

Un prieten adevărat îți artă ce faci bun și ce nu…

Un prieten adevărat te încurajează.

Un prieten adevărat e mereu alături de tine, chiar dacă tu-i spui că ai nevoie să fii singur… ia ghici cine-i după ușă?

Restul? Cunoscuți și / sau amici de circumstanță, în cel mai bun caz… în cel mai rău: prieteni din interes.

Anunțuri

9 gânduri despre „Prieteni

  1. Treaba asta cu prietenii si prietenia…e tare contrarie! Suna a Rai vs Iad , credinciosi vs atei , femei vs barbati….hm , aici sunt nisipuri miscatoare… 😜

  2. Dar oare noi suntem cu adevărat prietenii cuiva? Ca să îi putem recunoaşte pe ei, trebuie să ştim ce facem noi pentru cei care ne consideră prieteni. Zic şi io.
    Că tu ai scris fain şi nu puteam să încep să te laud direct 😀

  3. Nu cred ca exista prieteni adevarati,autentici,devotati pîna la sacrificiul de sine,cu exceptia lui Hristos . Cine Îl gaseste si-L accepta,nu doar ca are un prieten permanent,caruia sa-i împartasasca problemele cotidiene zilnice,ci un adevarat frate mai mare,care va empatiza cu el si-l va sprijini,implicându-Se total în toate problemele cotidiene,oferind solutiile perfecte,absolute,mostenite de la Tatal Sau,SURSA IUBIRII ABSOLUTE ! 🙂

  4. Prieteni adevarati ….da exista! Cel putin pentru mine. Am si 2 exemple diferite: o prieteie care dureaza din clasa a I-a, asadar 23 de ani. Anul trecut am nascut amandoua la diferenta de 5 zile si radeam ca nebunele la telefon (la mine erau calmantele) ce fain va fi si cand ne vom vedea, toti si toate, pentru ca locuim in judete diferite.

    Al doilea exemplu: anul 1 de facultate, am cunoscut-o prin colega de an si de camera, dar ea a ramas si colega …hmmmm, a cam plecat. Suntem 2 zuze si la cei aproape 30 de ani, cand una se simte mai ciudatel, mai rau, cu moralul la pamant, cealalta simte si contactam (telefon, mesaj, o imagine pe fb, orice). Daca e telefon, vorbim si cate 2 ore, cate-n luna si-n stele, ne certam una pe alta cu „las-o mai moale”, „ba tu!”, incercam sa ne ridicam moralul una alteia, sa facem haz de necaz, en bucuram de vestile bune, punem umarul la bataie si 2 urechi dispuse sa asculte. Oh, da, prietenii adevarati exista, acum depinde ce insemana „adevarat” pentru fiecare, pentru ca totul e subiectiv, asadar relativ. Adevarul meu poate nu e si adevarul tau!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s