Concursuri · Gânduri scrise · interviuri cu mine · Jurnal · La plimbare pe străduţă

Know me better – Răspunsuri și câștigători

16998768_1288420307920495_6105541372488752250_n

Deși ai impresia că până la 27 de ani ajungi să te cunoști, uneori o simplă întrebare e de ajuns să îți dovedească exact contrariul. Ei bine, eu am primit multe astfel de întrebări cu ocazia provocării pe care am lansat-o acum ceva timp. Astăzi este, în sfârșit, ziua răspunsurilor. Voi lua fiecare întrebare în ordine cronologică și voi răspunde, iar la finalul articolului vă voi dezvălui câștigătorii -cei ale căror întrebări m-au pus în dificultate.

Gigel: De unde te inspiri? 

Eu: Mă inspir din… orice. O baltă pe care o văd pe drum poate fi o sursă inepuizabilă de inspirație pentru mine 😀 Serios vorbind, îmi place să scrii despre oameni și sentimentele lor. De cele mai multe ori mă inspir din lucruri văzute pe stradă sau din poze pe care le găsesc pe Pinterest.

Suflet: Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?

Eu: Nu știu, cred că el m-a descoperit pe mine. M-am pomenit scriind poezii prin clasa a doua… și de atunci am tot scris.

Adi L.: Ai idee cât te apreciez pentru ceea ce faci?

Eu: Nu, dar îți mulțumesc pentru asta.

Andreea S: Descrie-mi, te rog, o zi perfectă pentru tine. Fără perdea și cu toată sinceritatea! Știu că poți.

Eu: Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar o zi perfectă pentru mine nu cred că e pe-atât de picantă pe cât te-ai aștepta. De fapt, orice zi e perfectă dacă am lângă mine persoana iubită. Nu contează ce facem, chiar și treburile casnice devin mai plăcute.

Potecuța: „Sunt Diana. Am aproape 27. Vicii: ciocolata și cuvintele. Job: corporatist, în totală antiteză cu spiritul meu. Locuiesc într-un oraș mic, dar visele mele sunt de mărimea junglelor de beton din SUA gen New York, L.A. & co.” – dacă ar fi să spui toate toate astea într-un singur cuvânt, care-ar fi el? În afară de illusion, ce alt cuvânt te defineşte cel mai bine?

Eu: Hmmm… un singur cuvânt, pe bune? După ce mi-am stors creierul o săptămână gândindu-mă la un singur cuvânt, pot spune „bezmetică”, pot, pot? 😀

Petru: Tu ce cadou aștepți de ziua ta?

Eu: Orice numai să fie împachetat frumos și cu fundiță.

Roxana: Dacă mâine nu ai mai scrie, ce ai face?

Eu: Simplu, le-aș dicta altora să scrie în locul meu, oricât de tâmpită ar fi ideea pe care aș vrea-o scrisă.

Gânduri neclare: 1) Cum te-ai ridicat ultima dată când ai picat. 2) Cum arată primul lucru scris de tine?

Eu: 1) Scriind – nu știu alt mod sau cel puțin e singurul remediu ce funcționează în cazul meu. 2) Pe blog – cam așa. Primul lucru creativ a fost o poezie care începea așa: „pisicuța mea e mică, dar e tare frumușică” – nu vreau să vorbesc despre asta 😆

Elenis: Donna Tartt (în „Sticletele”) scria că „secretele ne definesc”. Unii păstrăm secrete tocmai lucrurile care ne dezonorează sau care merită păstrate doar lângă sufletul nostru. Care este acel secret (să știi că cititorii fideli se prind repede dacă l-ai mai divulgat vreodată) care te definește ca femeie, ca scriitor (de texte, cum zicea un autor român), ca blogger sau ca om în general?

Eu: Secret? Oricine are secrete, nu neapărat dezonorante, mai mult lucruri pe care vrei să le ții ascuns în tine pentru că nu mai vrei să te gândești la asta. Secretul meu? Câteva „iubiri” pasagere și nesăbuite. Suficient cât să știu cum se simt dezamăgirile, înșelăciunile, prieteniile false. Dar, mereu am fost de acord cu ideea că trebuie să săruți mai multe broaște până să-ți cunoști prințul, deci să privim latura pozitivă, shall we?

Dmd: Eu scriu uneori poezii…care este muza ta valoroasă (fertilă), bucuria sau tristețea?

Eu: Mi se pare că în poeziile mele (sau, mai bine spus, în tentativele mele de poezii) primează un aer de melancolie… Însă asta e doar în cazul  poeziilor, în general nu cred să primeze vreunul din aceste sentimente. Cum i-am  spus și lui Gigel, mă inspir din multe lucruri.

Alina: Care a fost cea mai năstrușnică întâmplare pe care ai făcut-o pentru o carte pe care ți-ai dorit-o foarte tare?

Eu: Era să cad cu biblioteca cu tot? Dar asta când eram mică, de atunci mă port cuviincios cu cărțile.

Geo: Ce te motivează să  mergi mai departe atunci când ți-ai dori să cedezi, să renunți la unele lucruri?

Eu: Teama de a dezamăgi. Pe cei dragi… pe mine însămi. Cred că e un motiv destul de puternic.

Dan Surducan: Dacă ar fi să rezumi iubirea la un simbol sau obiect vizual, care ar fi acesta?

Eu: O inimă ar fi prea banal, nu? Pentru mine iubirea e un cer senin de primăvară: imensă, mângâietoare, pură, liberă.

Antoaneta: 1) Când publici prima carte? 2) Când ne putem întâlni la o cafea?

Eu: 1) Sper că în curând, dacă mi se așează lucrurile. 2) Oricând ești prin zonă sau când vin eu în București 🙂 mi-ar plăcea să vin la Bookfest dacă timpul va fi în favoarea mea.

Iosif: Care este originea,identitatea și scopul existenței femeii, în universul infinit?

Eu: Femeia e FEMEIE, ea e o filosofie întreagă: ea dă viață, ea o îngrijește, ea iubește nemărginit și luptă pentru orice (chiar dacă aspectul ei e firav). Nu știu cât vă răspunde asta la întrebare…

Alexandra Ioana G: 1. Ai scrie o carte despre iubire ? Și dacă da, pe ce pui accent atunci când te gândești la acest cuvânt ? 2. Ți-ar plăcea să locuiești într-un oraș ca New York sau L.A. ? Crezi că lumea de acolo e mai bună ca aici ? Sau pur și simplu nu ai renunța la Romania ?

Eu: 1. Deja fac asta. Lucrurile pe care pun accent când mă gândesc la asta am scris mai sus, la întrebarea lui Dan. 2) Am spus că visele mele au dimensiunea celor două orașe. De locuit nu aș locui nicăieri altundeva decât în România. Am fost într-o delegație de o săptămână la Paris… n-aș rezista altundeva decât în calitate de turist. Însă lumea e la fel peste tot: nu există mai buni sau mai răi, există oameni și oameni – nu e unul la fel ca altul.

Anasyllvi: ce anume îți inspiră cuvântul „artă”?

Eu: Frumusețe. Viață. Perfecțiune.

 Ane: Care îți sunt valorile? Trăiești viața visurilor tale?

Eu: Vreau să cred că trăiesc așa cum mi-am dorit întotdeauna: să fiu sinceră cu mine și cu cei din jurul meu, să îmi ating scopurile doar prin mijloace proprii.

Dorina: Cum reușești să mă aduci, iar și iar, pe străduța cu iluzii? Vorba cântecului „Mă-ntorc la tine, iar și iar…”. Cred că era cu marea :).

Eu: Sunt o sirenă sub acoperire, ăsta-i secretul 😆 Serios vorbind acum, nu știu ce fac, eu doar scriu!

MissChocolate: Știm deja că îți place Paștele. Are vreo legătură alegerea sărbătorii preferate/a zilei/anotimpului și ceea ce te face să simți cu interiorul tău? Sau sunt doar aspecte exterioare?

Eu: M-am născut în Miercurea Mare. Ziua mea a fost mereu în apropierea Paștelui. Din cauza asta m-am simțit întotdeauna mai legată de sărbătoarea asta și mi se pare că încă nu e atât de comercială, încă mai e și despre bunătate, reînnoire….

Mirabela: De ce corporatist când ai o fire atât de visătoare și artistică? Și nu-mi spune că pentru bani.

Eu: Simplu: am încercat să fac din scris un job. Scriam ca nebuna zi și noapte de ajunsesem să urăsc asta. Efectiv nu mai găseam nicio plăcere… nu mă mai regăseam pe mine. Oricum, e cam greu să trăiești doar din scris în România. În plus, de când eram mică mi-am dorit să lucrez aici – și uite că am reușit. Îmi place ceea ce fac, chiar dacă uneori e greu… și nimic nu se compară cu momentul în care mă întorc la tastatură pentru a-mi elibera cuvintele.

Alina (curcubeul unui visător): Care este cartea care te-a schimbat?

Eu: Cred că m-am schimbat cu fiecare carte citită. Totuși, dacă ar fi să aleg una aceea ar fi Viața pe un peron de Octavian Paler.

maelisweb: Ai avut vreodată senzația că realitatea este cel mai frumos vis?  Faci ceea ce ai visat să faci sau faci ceea ce faci doar pentru că împrejurările te-au adus aici?

Eu: Cred că ține de fiecare să-și facă realitatea cel mai frumos vis, sau cât mai aproape de asta. Am făcut ca împrejurările să mă aducă să fac ce am visat, prin urmare.

Carmen (printrecuvinteratacite):  Ai găsit lipiciul potrivit a repara sufletul descompus( întrebare vis-a-vis de articolul tău – poezia)?

Eu: Da, lipiciul meu a fost scrisul… am apelat cu succes la el de mai multe ori.

Claudia Groza Lazăr: Dacă ai putea călători în timp, ai merge în trecut sau în viitor? De ce ai ales astfel?

Eu: Aș alege, fără îndoială, viitorul. De ce? Sunt o mare curioasă, nu cred că îmi mai trebuie alt motiv.

Mugur: Nu-ntreb nimic, pentru că nu știu nimic, iar dacă aș ști, oare ce rost ar mai avea întrebarea? Doar în mine mai este loc de întrebări, căci… Mă întreb dară: dacă pe data de 8 vei răspunde tuturor întrebărilor ce ți-au fost și îți vor mai fi puse, ce va mai rămâne de aflat despre tine?

Eu: Cum am spus și mai sus: uneori mă surprind și pe mine… Nu cred că poți ajunge să te cunoști îndeajuns. Mereu va fi câte ceva de aflat.

maelisweb: Știu că ți-am mai pus câteva întrebări înainte dar nu mă puteam abține. Dacă viața ta ar fi o carte ce titlu ar avea? (Exceptând illusion)

Eu: Păi Diana – mi se pare o variantă mai bună 😀 scurt și cuprinzător.

Bianca: care e cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o vreodată și cum ai remediat situația?

Eu: Am iubit persoana nepotrivită. Nu mi-am dat seama la timp, deci nu știu dacă am remediat situația… dar am învățat multe din asta, cum ar fi că nu greșelile ne definesc, ci ceea ce am devenit după ce ne-am trezit din ele.

Călător prin viata: Nu știu dacă e târziu sau nu, dar eu sunt curioasă: dacă ai avea de ales între a -ți pierde capacitatea de a vorbi sau darul de a scrie ce ai alege, să trăiești în tăcere și să comunici prin cuvinte sau să poți vorbi, ca și până acum, dar să nu mai poți scrie?

Eu: Asta cu vorbitul o mai rezolv… dar scrisul, nu! M-am și gândit cum o rezolv cu scrisul: scriu pe telefon și apoi folosesc o aplicație pentru citit! Sau dacă nu mai am baterie scrie pe o foaie, mă descurc eu cumva dacă rămân fără glasul de privighetoare 😆 … Dar ce mă fac eu fără scris?

Gata! Și-acum trebuie să anunț câștigătorii? Pffff, greu, greu, greu de tot. Am primit multe întrebări interesante…

La categoria cititori fideli, o voi alege pe Potecuță pentru că m-a pus în mare dificultate: cum să aleg doar un singur cuvânt când mie-mi vin în cap 10 000 pe secundă?

La categoria cititori mai noi (în comentarii mai ales) o s-o aleg pe Roxana  pentru că mi-a plăcut tare mult întrebarea ei.

O să le rog pe cele două să mă contacteze folosind fie pagina de facebook a blogului, fie formularul de contact. Voi avea nevoie de: datele de contact (adresa și număr de telefon) + titlul cărții pe care și-o doresc (prețul să fie de maxim 40 de lei).

Vă mulțumesc tuturor pentru întrebări și răbdare.

O sâmbătă frumoasă!

 

Anunțuri

51 de gânduri despre „Know me better – Răspunsuri și câștigători

  1. Eu, eu, euuuuu? 😯 Eu?? 😳
    Iuuupiii! Mulţumesc mult de tot, draga mea! Nu am vrut să te încurc, am vrut numa’ să întreb 😀
    Sunt tare pe fugă acum dar mâine sau luni cel târziu, ne „auzim” pe mail. Îi bun aşa?
    Mulţumesc încă o dată!!! A venit Iepuraşul la mine 😀

  2. Mie mi-a placut și ce te-a intrebat „călător prin viață”. Tare frumos și incitant a fost totul. Se vede ca am lipsit din virtual cam mult, nu as fi ratat sa intru in joc. Esti atat de creativa, sincera, naturala, fireasca. O încantare. Multumesc pentru delectare…

    1. Mulțumesc, Adriana 🙂 și mie mi-a plăcut întrebarea ei, dar… mai câștigase un concurs similar pe blog și așa am făcut departajarea (nu știu cât de corectă a fost). Și au mai fost întrebări…

  3. Intrebarea mea e mai grea decat pare la prima vedere, dar ma declar satisfacuta de raspuns. 🙂 Mi-a placut ideea acestui concurs, precum si seria de intrebari si raspunsuri. Nu in ultimul rand, felicitari castigatorilor!

    1. Știu, tocmai de aceea unii dintre voi vor mai primi o surpriză de la mine în zilele ce urmează pentru că spațiul a fost, totuși, limitat și nu puteam face un articol kilometric 🙂 Mă bucur că ți-a plăcut ideea concursului, mai am și alte provocări pentru voi care sper să îți placă cel puțin cât asta 🙂

  4. Pe mine? woow, nu-mi vine sa cred, iarta-ma pentru intraziere, dar vin cu doua boli la pachet, una a lui David si una pe care o port eu. E cea mai buna veste de cand am rujeola. Multumesc frumos.

  5. Întâi, timpul mi-a fost potrivnic, apoi…
    Apoi și uitarea este scrisă-n legile omenești, chiar dacă nu ne-o dorim.
    Dar iată că tot am ajuns aici, chiar dacă am întârziat nepermis de mult.

    De fapt, eu nu voiam să apar aici, întrebarea mea fiind pentru atunci.
    Cunoașterea, cunoașterea de sine în mod special, pare a fi un… joc de-a joaca. Oare chiar credem că ne putem cunoaște? Dar oare suntem aceiași în ieri și azi?
    În noi se produc permanente schimbări și chiar dacă nu toate sunt esențiale, ne modifică viața, felul de-a fi. Mereu apar elemente noi, de aceea te surprinzi pe tine însăți. La vârsta mea nu mă mai las surprins, doar observ modificările și las frâu liber sufletului să încerce să înțeleagă.

    Să ai un sfârșit de săptămână pe placul sufletului tău!

    1. Timpul ne e mereu impotriva. El ne duce pe unde nu ne gandim. Datorita lui apar si schimbarile din noi, astfel cred ca niciodata nu ne vom cunoaste indeajuns. Un weekend prelungit minunat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s