Cafeneaua Soarelui · Gânduri scrise · Vise Şi Oglinzi

Performanțe

 

performanta
sursa foto: http://www.ivivva.com

Weekendul a fost marcat de două evenimente: unul neplăcut și unul plăcut. Din anumite considerente, o să mă leg mai mult de cel plăcut, dar nu pot evita să nu menționez de primul pentru că există o anumite conexiune între ele prin prisma subiectului pe care vreau să îl abordez… în rest, nimeni nu are dreptul să judece.

În social media s-a discutat și paradiscutat despre părinții care își forțează copii să atingă performanța. Recunosc, sunt și astfel de specimene care, frustrate de eșecuri, își forțează copii să facă eforturi supraomenești comparativ cu vârsta lor. Îl mai țineți minte pe micuțul Hercule? Dacă nu, un search pe Google sau YouTube vă va împrospăta memoria. După ce i-am văzut tatăl în direct, îmi e greu să cred, că acelui copil nu i s-a insuflat în mod forțat să atingă acele performanțe. Dacă opinia mea e greșită, îmi cer scuze, înseamnă că eu mi-am creat o părere eronată. Și-ar mai fi cazuri, nu neapărat în mediul sportiv.

Dar ce se întâmplă când acel copil crește într-o familie de performeri, când își spune tot timpul „Vreau să fiu ca mama / tata / sora / fratele”? Tind să cred că asta a fost și în cazul tineri alpiniste ucise de avalanșă. Nu o să intru în detalii despre trasee și avertizări, aici ar fi de discutat…  Sau ce se întâmplă când vezi la televizor un sport care-ți face cu ochiul și vrei să-l încerci? Câte fetițe nu se visează Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Lavinia Miloșovici, Cătălina Ponor? Un părinte care-și lasă copilul să-și urmeze visurile nu cred că trebuie criticat.

Sportul disciplinează, te ajută să te dezvolți nu doar fizic, ci și psihic. Performanța înseamnă sacrificiu și dedicare. Dar mulțumirea pe care o ai când ești acolo sus e de nedescris. Și câtă nevoie avem de astfel de exemple. De eroi care-și sacrifică anii cei mai frumoși! Am crescut văzând România pe cele mai înalte podiumuri ale gimnasticii, nu-s poate cea mai talentată persoană când vine vorba de activități fizice… însă, dacă am învățat ceva din tot ce am privit, e că orice lucru bun se obține doar prin muncă asiduă, prin renunțare… E o lecție valoroasă, de neprețuit chiar.

Și cum să nu-ți placă să te uiți la un sport, oricare ar fi el. Eu, sincer, aveam momente când mă prefăceam că sunt pe bârnă…era una din distracțiile mele preferate. Cum, să fim sinceri, gimnastica românească nu mai e ce a fost, credeam că viitoarele generații nu se vor mai bucura atât de mult să privească orice competiție de gimnastică. Serios, nu e același lucru dacă nu participă și România! Însă uite că speranța ne-a fost resuscitată și sper că nu va fi doar o ultimă răsuflare a gimnasticii române înainte de a-și da duhul. Poate se va mișca ceva  și într-un mod pozitiv.

Mulțumesc, Cătălina! Mulțumesc, Larisa! Mulțumesc, Marian! Mulțumesc că încă mai inspirați generații! Mulțumesc pentru speranța că și copii mei vor putea învăța ce am învățat și eu, că vor avea modele de urmat în adevăratul sens al cuvântului! Mulțumesc că ați dus încă o dată numele acestei țări sus, chiar dacă unora nu le convine (că doar știți ce s-a întâmplat la meciul Soranei Cîrstea cu Johanna Konta, nu că ar fi prima dată)! Și nu în ultimul rând, le mulțumesc celor dragi vouă că au ales să sacrifice timpul pe care l-ați fi putut petrece împreună pentru a vă lăsa să vă urmați visele!

Poți judeca un părinte care își încurajează copilul, care îl îndeamnă să-și urmeze visele, să fie cel mai bun? Aștept un răspuns doar la întrebarea asta, nu discutăm despre alte alegeri care da, sunt discutabile. Articolul acesta este despre copii deosebiți care aleg să-și sacrifice copilăria pentru a-și atinge visele și despre oamenii care îi sprijină necondiționat și care uneori sunt criticați pe nedrept.

Anunțuri

18 gânduri despre „Performanțe

  1. Interesant articolul consider ca ati pus punctul pe”i”. sunt si parinti care ii forteaza cumva pe copii sa fie ceva ce ei nu vor, sunt si copii care vor sa ajunga ca parintii lor, sunt si copii care pur si simplu au vazut niste sportivi la T.V. si vor sa ajunga ca ei. Cred ca fiecare trebuie sa fim destul de inteligenti sa ne stim limitele si sa nu fortam mai mult decat e nevoie.

    1. Personal sper să fie din ce în ce mai puțini părinți care își obligă copii să facă ceva ce nu vor… așa ne alegem cu viitori adulți ratați 😦 părerea mea…

  2. Si eu ma uitam când eram mică Jocurile Olimpice. Imi plăcea la nebunie ce se intampla acolo. Referitor la intrebare, nu stiu ce să zic. E cu dus întors. Dar tind să cred ca un copil daca nu e nascut pentru a face un lucru, nu il va face, indiferent de ce vor altii. Nu cred ca poti forta pe cineva sa faca ceva ce nu îi place si sa mai iasa si campion. Eu ma uit la sora mea. De când era mică are o chestie pentru înălțimi. La 2 ani daca urca o treapta deasupra pământului tipa cat o tinea gura. Cum ar fi fost daca ar fi forțat-o mama sa facă alpinism? I-ar fi trecut teama? Nu cred. In schimb daca ar fi vazut o ca toata ziua sta cu chitară in mana nu cred ca nu ar fi dus o la vreun curs ceva, sa faca performanță. Copilul ala cu mușchi de e in stare sa te ridice si pe tine pentru mine e un copil pierdut. Lu ta-su i-ar trebui niste teste psihice….

    1. E imposibil să nu-ți placă ce vezi la Jocurile Olimpice, cred… și eu mai am o pasiune și pentru patinajul artistic. Cred că un părinte care-și forțează copilul ar trebui decăzut din drepturi și, totodată, copii din ziua de azi sunt destul de precoce cred că ar trebui să fie foarte mici pentru a fi obligați.

  3. BRAVO! Tot respectul pentru acest articol și pentru sinceritate! Și eu mă aflu printre adolescenții care practică sport de performanță și pe care părinții îl sprijină necondiționat, mi se pare ceva firesc!

  4. Şi te mai miri de ce sunt unii părinţi aşa de paranoici! Părinţi care văzând ceea ce se vede, aleg calea sigură. Calea vieţii îngrădite. Şi apoi, ajung copii la maturitatea şi încep reproşurile.

    Să-mi trag una cât de greu este să fii părinte!

  5. Toti visam în copilarie,ba chiar si la maturitate sa atingem performante într-un domeniu sau altul . Cine nu are visuri, nu traieste cu adevarat. Viata este o cursa contra cronometru,o competitie cu noi însine,într-o continua lupta de perfectionare a fapturii fizico-intelectual,pentru a deveni agreati si apreciati de semeni,si nu e un lucru rau în sine,însa când parformantele si gloria lumii te ridica pe culmile succesului si te pun în lumina reflectoarelor,riscul de a cadea în prapastia viciilor si coruptiei sistemului lumii,este enorm,în absenta credintei în Dumnezeu.
    Eu as zice ca e un lucru bun a sustine si încuraja un copil în a deveni performer DACA pasiunea lui vizeaza domenii ale valorlor autentice,benefice trupului,sufletului si spiritului sau,al celor apropiati,al comunitatii,societatii în care se formeaza si îsi duce activitatea.
    Eu cred în liberul arbitru… liberté,égalité,fraterité ! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s