Cafeneaua Soarelui · Dezbaterea de Vineri · La plimbare pe străduţă

Dubla mea personalitate

Sunt spirit liber cu vise strânse-ntr-un caleidoscop… și totuși, de luni până vineri, de a 8 la 16 (cel puțin) îmi târăsc sufletul și mintea prin purgatoriul unei multinaționale. De ce fac asta? Am răspuns recent la această întrebare care mi-a fost pusă inițial de Mirabela.

Dacă era pentru bani ar fi fost prea simplu și prea necaracteristic. Știți deja că am mai avut unele colaborări cu diverse site-uri, unele neplătite, altele da. Însă treaba asta cu blogging-ul e tare dură dacă vrei să faci bani din ea, cel puțin pentru un om care are cuvintele în vene. Simțeam cumva că-mi prostituez esența ființei mele și îmi era tot mai greu să scriu chiar și pe blog. Așa că am spus „stop!”.

M-am reprofilat și am muncit din greu. Am învățat lucruri noi și apoi am avut oportunitatea de a face un pas mai departe, să ajung acolo unde mi-am dorit dintotdeauna să lucrez. Da, uneori am momente în care-mi spun „ce naiba caut eu aici?!”, dar satisfacția de a reuși să-mi duc sarcinile până la capăt e mult mai mare. Și apoi, nu se compară nimic cu momentele în care ajung acasă și încep să scriu pe blog, să-mi descătușez ideile și cuvintele încătușate timp de opt ore în standardele stricte ale limbii franceze.

Dar v-am mai spus asta deja, chiar dacă mai pe scurt. Cum astăzi e vineri, evident, am ajuns la momentul în care trebuie să vă pun o întrebare:

Atunci când nu te mai regăsești într-un lucru care îți plăcea, nu e mai bine să te oprești, să vezi ce nu mai merge?

Anunțuri

17 gânduri despre „Dubla mea personalitate

  1. Cred ca uneori ajuta sa faci un pas in spate si sa privesti lucrurile in ansamblu. Si poate e mai bine sa renunti la ceva ce obisnuia sa te faca fericit si sa pastrezi amintirile, decat sa strici ceva frumos. Probabil nu e cazul scrisului, totusi.

    1. Nu, nu e cazul scrisului. Eu doar am renuntat la a mai scrie lucruri care nu ma caracterizeaza 🙂 P.S. Sunt de acord cu tine, totusi, uneori e mai bine sa renunti la un lucru.

  2. cel mai bine ar fi sa iei o pauza si sa te regasesti…uneori facem prea multe si uitam sa mai fim, da sa fim doar noi cu noi insine…poate sa fie ceva pe care ti-ai dorit demult timp sa faci si nu ai facut sau poate doar ai nevoie de o alta abordare a ceea ce iti placea …

  3. Reorienteaza-ti optiunile cu rabdare si întelepciune,cautând o activitate pe care sa o faci cu placere si pasiune,care sa-ti ofere satisfactii în toate aspectele vietii,daca ai posibilitatea aceasta.
    O activitate de rutina îndelungata,poate afecta psihicul sensibil în mod negativ,putând provoca stari de disconfort depresiv.(zic si eu) 🙂

    1. Aici am scris despre trecut 🙂 pentru ca cineva m-a intrebat de ce am jobul pe care il am. Cred ca am facut alegerea corecta si am procedat oarecum in acest mod…

  4. Am fost pusa in situatia aceasta si am decis sa incerc mai mult. M-am dus intr-un loc pentru putin timp in care am putut sa gandesc fara griji si sa fiu linistita, apoi am pornit iar pe acelasi drum cu entuziasm. A fost din nou bine, foarte bine pentru un timp…pana nu a mai fost.
    Nu cred ca trebuia sa renunt cu luni in urma, cred ca momentul in care am plecat de acolo a fost potrivit.
    Stiu ca am incercat pentru ca iubeam prea mult ceea ce faceam si acest lucru imi da o pace interioara.
    Mai sunt momente in care ma gandesc cu putina nostalgie la ce a fost si ma gandesc cu entuziasm cum ar fi acum daca m-as intoarce, dar niciodata nu o fac, nu o fac pentru am alte lucruri in minte, unele mai importante, alte prioritati.
    Oamenii se schimba, lucrurile se schimba, totul se schimba pana la urma intr-un fel sau altul si acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri in viata.
    -Andreea🌹

      1. Sa inteleg ca ai regasit o bucatica din tine in mine…nu asta una dintre cele mai frumoase lucruri?
        cand oamenii se inteleg la un anumit nivel, cand scrii despre ceva fara prea multe detalii sau cuvinte si oamenii se inteleg pe ei sau isi amintesc sau pur si simplu simt?
        🌹🌹🌹

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s