Gânduri scrise

Trocadero (Noi 4)

Eram sigură că îl voi regăsi în Montmartre și, uite așa, am demonstrat că legea lui Murphy e perfect adevărată. De ce am fost acolo? Prostie? Dor? Destin?

Acum parcă tot Parisul îmi râde în față. Toate străzile, toate clădirile… toate locurile care îmi erau atât de familiare cândva îmi râd în față. Sunt lucruri în viață de care nu poți fugi. Noroc cu Alex că m-a salvat… probabil a crezut că suntem împreună… asta e singura chestia care mă face să zâmbesc un pic, căci lui îi plac bărbații poate chiar mai mult decât mine. După ce Henri s-a îndepărtat un pic chiar mi-a șoptit că era tare drăguț „necunoscutul”…

  • Hei, Maty! Tu nu vrei să-ți faci o poză cu turnul? îmi strigă Xandra.

Nici nu am realizat că am ajuns la Trocadero și că era noapte. O noapte neagră, lipsită de stele, luminată însă de turn. Era puțin frig, dar turiștii încă mișunau, își făceau poze… Niște negri se tot plimbau prin mulțime vânzând mini-brelocuri cu turnul Eiffel , era o mega afacere: 5 la 1 euro, unul era tare amuzant pentru că avea pe cap o coroniță în vârful căreia era o fundiță roz luminoasă. Era mult zumzet în jurul meu, dar eu nu simțeam nimic altceva decât amintirile pulsând prin minte și-n rest o liniște mormântală.

M-am îndepărtat de grup și m-am așezat pe una din trepte. Grădina era și ea încremenită în întuneric. Turnul se oglindea frumos și mândru în lac. Niște tipi făceau de zor poze. Sigur erau instagrammeri renumiți sau, cel puțin, instagrammeri wannabe.

  • Hei, nena, ce-i cu tine? Mă întreabă Xandra așezându-se lângă  mine. De azi dimineață parcă nu mai ești tu?
  • Știi, Xandra, acum câțiva ani eram studentă aici.  Îmi petreceam zilele citind pe malul Senei, scriind poezii sau hoinărind pe străduțe mai puțin vizitate  cu colegele mele. Într-o zi, drumurile noastre ne-au purtat în Montmartre și acolo am cunoscut un pictor. El s-a oferit să ne facă turul cartierului și, din vorbă în vorbă, ne-am dat seama că avem multe în comun… eu cu el adică, fetele mele erau genul care se dădeau în vânt după distracții. Mie îmi plăcea aerul lui boem și faptul că era un soi de enciclopedie ambulantă a artei de orice tip.Ne-a întrebat dacă ziua următoare vrem să îi vizităm atelierul, fetele au zis pas, eu am acceptat. Și, uite așa, eu am intrat în lumea lui și el în a mea. Ajunsesem să nu îmi mai pot închipui o zi fără poveștile lui, fără culorile în care picta întreaga lume, nu doar tablouri…
  • Ah… asta-i o ușurare, nena, știi, Robeta Rodrigruez, roșcata aia nesuferită, tot susținea că ești lesbi… Dar, de ce v-ați despărțit… dacă nu sunt prea indiscretă?
  • Nu m-a înșelat, dacă te gândeai la asta, pur și simplu mi se părea că îl schimb. Nu mai era același, nu ma picta ca înainte. Devenise oarecum dependent de mine… și n-am vrut să-l distrug, sau, nu știu, poate mie mi-a fost frică de faptul că nu voi putea gestiona totul…eram o copilă, aveam 20 de ani.
  • Era tipul acela, de azi dimineață? Cel cu ochii verzi care te-a privit insistent?
  • Da… era el.
  • Maty, querida, te-ai gândit vreodată ce o fi fost în sufletul lui? Ce s-o fi întâmplat cu el? Toți artiștii mai au nevoie și de pauze…
  • Nu dorm nopțile gândindu-mă la el…
  • Păi și atunci?
  • Atunci ce? Au trecut 6 ani. În timpul ăsta putea să se și căsătorească.
  • Cum tu nu l-ai uitat, cred că nici el pe tine, crede-mă, nena, sunt semi-babă, am ceva mai multă experiență decât tine.

Luna părea că se ivește de după nori în spatele turnului. Era liniște și totuși zgomot din pricina celor care coborau scările dorind să se apropie mai mult de turn. Xandra m-a luat de mână.

  • Dacă viața, ți-a dat șansa asta, de ce să nu profiți de ea? mi-a spus ea.
  • Faif uan iuro! ne întrerupe un negru cu bentiță cu fundă roz fosforescentă discuția băgându-ne în față un cerc de sârmă pe care avea atârnate zeci de brelocuri cu turnul Eiffel. Selfistic?

Poate că Xandra are dreptate. Ce pierd dacă încerc? Cât să mai trăiesc așa, fugind de mine însămi…

Anunțuri

7 gânduri despre „Trocadero (Noi 4)

  1. 🙂 Acest pasaj mi-a amintit de o perioada trecuta când am lucrat la Metrou. Aveam în subteran un local unde ne întâlneam toata echipa,cu seful care ne distribuia afisele publicitare ce trebuia sa le schimbam prin statii. Iesind într-o dimineata din acest local,am vazut mergând în fata mea o silueta de diva autentica si dorind sa-i vad fata,am accelerat mersul,tragând cu coada ochiului am ramas stupefiat „dumneaei” nu era proaspat barbierita. De atunci sunt mult mai vigilent,deoarece stiu ca oricând pot sa ma însel … 🙂 🙂

  2. felictari! foarte autentic descrisa atmosfera de la Paris, mai ales cu cei care vand peste tot selfie-stick-uri. „One Euro, one Euro” :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s