Femei (serie de povești) · La feminin · La plimbare pe străduţă

Anabella (short story)

  • Nu-mi mai pot privi corpul în oglindă căci în loc de reflexia lui e o imagine care-mi stârnește repulsie. Când fac duș, prin fiecare atingere simt cum mi se zvâcneau corpul și întreaga ființă din acea strânsoare repugnantă… dar n-au putut. Nu-i pot privi pe ceilalți în ochi, pentru c-am fost pătată. Când stau în liniște îi simt gâfâielile insuportabile și-i simt mirosul scârbos de sudoare. Pe Bogdan, evident, l-am mutat în sufragerie… Pur și simplu… nu știu cum aș putea vorbi despre asta detaliat.
  • Dar trebuie să te duci la poliție, Anabella!
  • Mi-e frică… tot timpul retrăiesc acele clipe, dacă le-aș povesti mi-e că aș trezi alți demoni care zac adânc în psihicul meu visând la clipa în care mă vor înhăța cu ghearele lor ascuțite.
  • Și ce vrei, să umble liber pe străzi? Să mai atace altă nevinovată?

Lacrimile i-au izbucnit precum un râu și-au început să sape o albie pe tenul ei palid. Ochii i-au devenit tulburi, buzele au început să-i tremure… Am cuprins-o în brațe. Nimeni nu trebuie să treacă prin ce a trecut ea și, de fapt, nimeni nu își imaginează că va trece. Când auzim la știrile de la ora cinci despre violuri ne spunem că nouă nu ni se poate întâmpla asta, că doar dezmățatele sunt ținta degeneraților. Dar nu-i așa… Anabella e una din cele mai cuminți fete pe care le cunosc.  S-a urcat într-un taxiu pentru se duce acasă, dar nu a mai ajuns acolo… De trei zile e ca un soi de umbră și nu reușim să aflăm doar bucățele de la ea.

  • Draga mea, știu că ți-e greu, dar trebuie… trebuie să vorbești cu polițistul care va veni… Nenorocitul ăla trebuie pedepsit.
  • Trebuie… mi-a răspuns ea privind în gol.

Ușa s-a deschis. În cameră a intrat o doamnă polițist ce părea ruptă din filme: zveltă, păr negru-ciocolată prins strâns într-un coc, ochi albastru cobalt, buze pline și cărnoase și-o uniformă impecabilă. După ea a intrat și Bogdan vizibil afectat de situație atât fizic, cât și psihic: îi citeam pentru prima dată neputința în ochii lui verzui spre albastru,  iar spatele îi era cam strâmb de la dormitul pe canapea.

  • Doamna inspector Vasilescu a venit să vorbească cu Anabella.

Din păcate nu ne-a lăsat să rămânem, dar am răsuflat ușurată când am văzut că o femeie a venit să vorbească cu ea… poate așa se va deschide… Biata mea prietenă…

P.S.

Acest articol face parte din seria de articole despre stări și tipuri de femei pe care m-am gândit să o reiau.

Anunțuri

2 gânduri despre „Anabella (short story)

  1. Lumea citatina,metropolitana,este un loc în care sufltele inocente cad si sunt prinse în capcanele mortii,uneori fara sansa de a se elibera vreodata !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s