La plimbare pe străduţă · Noiembrie · Poveştile mele · Tonomatul uriaş cu muzică şi poveşti de pe străduţă

Noiembrie (3)

sursa: Pinterest

Nu-mi vine să cred că s-a dus. Pur și simplu a plecat fără să-și ia rămas-bun. Ultimele zile au fost foarte grele. Vidul lăsat de plecarea tatei, lacrimile care  nu-mi mai secau, neputința, lipsa de sens a tuturor lucrurilor, plânsul mamei care îmi amplifica toate aceste stări, hoarda de paparazzi pregătiți tot timpul să apese pe declanșatorul aparatului foto.

 Nu avem suficiente arme pentru a lupta împotriva cancerului, am făcut tot ce am putut să îi prelungim viața, dar el e prea puternic. Mi-a spus doctorul Edwards cu o voce sfârșită la înmormântare. El este… a fost prietenul cel mai bun al tatei și, cumva, moartea asta l-a afectat și mai mult. Ca oncolog a văzut-o de multe ori, dar e prima dată când îi răpește pe cineva atât de apropiat. Știu că o să te doară, dar înainte să moară îmi ceruse să-i pun ultima ta piesă…

Tata… încă nu mă pot obișnui cu gândul. Golul ăsta din suflet e atât de mare încât mă mir că nu m-a absorbit încă.

Au trecut trei zile deja și nimic nu s-a estompat. Durerea e tot aici și cred că va rămâne pe veci. M-am trezit cu noaptea în cap și-am condus de nebună până la coasta oceanului, la locul nostru special. Am pornit CD-ul cu  Amy Winehouse, mi-am turnat în cana mea preferată niște cafea din termos și m-am așezat pe capota mașinii. Soarele încă nu mijise. Vocea lui Amy parcă mă mângâia, era cântăreața mea preferată și tata spunea că e favorita lui după mine. Ultimul meu cântec e un cover după Valerie. Când a început piesa asta am început să plâng și să îngân și eu Why don’t come over, Valerie? În mintea mea parcă-l vedeam pe tata spunându-mi asta.

Am simțit o mână pe umăr. La starea pe care o am nici nu am fost atentă să nu fiu urmărită. M-am întors și… era chiar el, Ray.

  • Valerie! Îmi pare atât de rău! Mi-a spus el cuprinzându-mă în brațe, atunci am realizat cât de mult aveam nevoie de asta. Îmi pare atât de rău pentru domnul Trevor și și mai rău că nu am ajuns la timp…

Eu nu mai puteam spune nimic. Plânsul mă năpădise.

  • Dar nu o să mai plec, nu o să mai plec nici dacă tu mă alungi.

Nu mai voiam să plece oricum… M-am afundat în pieptul lui.

*

Au trecut aproape două luni. E noiembrie. Unele lucruri s-au schimbat… Așa cum prevăzusem, Bill nu a luat nicio audiție și s-a întors acasă. Oricum e mai bine, o persoană salvată de virusul celebrității e un câștig pentru omenire. Prin urmare, e liniște în casă… Însă vidul lăsat de moartea tatei e tot acolo, nimic nu-l va acoperi – am început să mă obișnuiesc cu asta.  Și Ray a rămas lângă mine, aseară și-a adus toate bagajele.

Întind mâna și-i mângâi linia care i se formează între omoplați. El deschide ochii. Are un zâmbet cald, de copil… Știu că de data asta niciunul din noi nu va mai pleca.

Sfârșit

Anunțuri

4 gânduri despre „Noiembrie (3)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s