Amintiri blogosferice · D'ale mele · Recomandări

Highlights 1/2018 – Un altfel de jurnal

sursa foto: Pinterest

Iată că aproape ne despărțim de prima săptămână din ianuarie. A trebuit să ne dezmorțim, mai cu chef, mai fără și să ne întoarcem la viețile noastre mai puțin festive și sclipicioase. Azi le mai spunem la mulți ani „ionilor pozitivi” din viețile noastre și-apoi chiar am dat gata toate sărbătorile iernatice (care anul ăsta par mai mult primăvăratice)! Bine, asta dacă nu sărbătoriți pe rit vechi, în cazul ăsta, cred că sunteți norocoși!

Cum a fost săptămâna asta pentru mine? Păi să vedem mai întâi câteva lucruri care mi-au plăcut:

  • Cei care mă urmăresc pe Instagram știu deja că citesc o carte superbă: Acolo unde femeile sunt regi – o să vă spun mai multe despre ea curând 🙂
  • Pe net mi-a atras atenția un articol de pe Writers Write (unul din site-urile mele preferate cu tips-uri și articole utile pentru bloggeri și scriitori). Titlul său este 7 Practical Resolutions For Bloggers (7 Rezoluții practice pentru bloggeri). Prima, îndeosebi, mi se pare genială: Just do it! – bloggingul nu evoluează în mod inerent și nu e impulsionat de vreo muză misterioasă. El (bloggingul, căci despre el vorbeam, nu despre Kit Harington 😆 ), implică multă muncă și chiar și studiu pentru că va trebui să înveți câte ceva: cum să îți faci un blog, cum să scrii un articol… Și-apoi mai este și partea de implicare. Și celelalte rezoluții sunt interesante, la unele chiar am început să lucrez și eu, dar vă las pe voi să le descoperiți citind articolul.
  • Și prin blogosfera mioritică, evident, am descoperit articole interesante.  Fiindcă e duminică și mâine vine teribila zi de luni, o să vă recomand articolul Ancăi despre Internet sperând că vă va descreți frunțile.
  • Am mai fost și la un film mișto, dar o să aflați curând la care (doar v-am promis că deschid un cinematograf pe străduță!).

Și-n rest… Nimic important, ca tot corporatistul care se respectă, m-am întors la biroul mult iubit (mă gândeam să-i compun și o poezie omagială pe stil ceaușist, dar mă tem de reacții, așa că am lăsat-o baltă). Ah, ba mai e ceva, ieri mi-am rupt picioarele la shopping (evident la figurat, sunt întreagă și nevătămată) – oare nu s-a gândit nimeni că o tură de cumpărături în perioada reducerilor e un exercițiu perfect dacă vrei să dai jos cele câteva kile acumulate de sărbători?

Bun, deja aiurez. Săptămâna voastră cum a fost? Ce lucruri v-au plăcut? Ce idei v-au mai venit?

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Highlights 1/2018 – Un altfel de jurnal

  1. Iesirea din obscuritatea „matrixului” rutinei universale, prin introspectie, raportându-ne gândirea imaginativ, visând (chiar cu ochii deschisi) la frumusetea naturala, modesta, simpla a iubirii absolute, (consider eu), este solutia spre multumire, satisfactie si fericire .
    O saptamâna cât mai placuta si frumoasa, draga Diana !

  2. N-a fost o saptamana prea festiva si nici prea linistita pentru mine, dar am supravietuit!🙂O sa vina si zile mai bune, hopefully.Stii vorba aia: o sa apara soarele si pe strada mea(la figurat vorbind ca la propriu eu zic ca a aparut de prea muuuulte ori).Un inceput de saptamana cat mai placut sa ai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s