De ceva timp mă tot chinui cu o întrebare pe care mi-a adresat-o Dorina: „este totul de vânzare?” Fiindcă i-am promis, am tot încercat să scriu un articol pe blog despre asta, dar… nimic parcă nu-mi suna bine până acum, când după vreo câteva articole în coșul de gunoi virtual și încă vreo 3 ciorne pending, m-a lovit coana inspirație cu parul fix în moalele capului (cred).
Mai țineți minte reclamele acelea la Mastercard? Cele cu „pentru toate celelalte există Mastercard”? Acolo ni se spunea cum putem cumpăra aproape orice cu cardul de credit/debit, mai puțin lucrurile cu adevărat importante: zâmbete, fericire, momente cu cei dragi. Dar totuși, ce nu se cumpără în ziua de azi? Oamenii își cumpără identități și trupuri noi, diplome, slujbe, drepturi și libertăți imorale, chiar și niște iluzii pe care ei le consideră iubiri. Știți voi, principiul e simplu: „Vreau o viață nouă și de restul caramele!”.
Se pare că pentru unii, Mastercardul e valabil pentru toate. Dar oare o fericire cumpărată e la fel de reală? Sau e doar o minciună ce pare plauzibilă? „Banii n-aduc fericirea, dar te ajută să-ntreţii iubirea” – cânta Andra prin 2013. Din păcate, știu prea mulți oameni așa, iar iubirea ce se întreține cu bani = relație reciproc avantajoasă (dacă mă înțelegeți). Și-am mai dat câteva exemple mai sus, practic poți fabrica un om nou dacă ai resursele necesare, dar cât de autentic va fi?
Voi ce credeți, orice se poate cumpăra? Cât de reală e o viață aparent fericită, dar cufundată în minciună? (P.S. Da, iar vă dau teme de gândire vinerea 🙂 )