Fetele de la bar · Poveştile mele

Sofia 3

În fața mea stă o femeie la vreo 25 de ani, are roșul acela inconfundabil de irlandez, cei mai limpezi ochi verzi pe care i-am văzut și pistrui… mulți pistrui pe față. Poartă un tricou negru pe care scrie „Metallica” care-i vine puțin cam mare și niște blugi atât de rupți încât zici că tocmai s-a luptat cu niște feline gigantice. Ea nu m-a observat, ascultă niște muzică în căști și ignoră cu stil tot restul realității… Eu, în schimb, îmi notez în minte trăsăturile ei – cine știe când voi avea nevoie de un astfel de personaj?

Trei stații mai încolo cobor și-o las singură pe muza mea din metrou. Eh, poate că a fost o idee bună să vin la Londra. Inițial, tot ce mă atrăgea la această excursie era posibilitatea de a o revedea pe Sofia. Dar să fim sinceri, capitala Angliei are vreo 9 milioane de locuitori, care ar fi posibilitățile? Și totuși cum de n-am căzut în depresie? Întâlnirile cu cititorii mi-au făcut bine… extrem de bine… nesperat. Brusc mi-am amintit că sunt mai mult decât un biet suferind din dragoste. Mulți mi-au spus asta: Eric, André, Eva… însă a trebuit să vin până aici ca să-mi dau seama.

Îndreptându-mă spre ieșire, niște ochi dintr-un afiș mi-au atras atenția. Nu a trebuit să examinez atent căci îmi dădusem seama: era ea, Sofia. Nu avea de gând să mă lase în pace. Mi-am notat adresa în telefon hotărât să mă duc să o văd diseară.

Barul unde cântă acum e complet diferit de cel vechi: fix în inima Clapham-ului, punctul 0 al distracției din sudul Londrei (conform ghidurilor online și hoardelor de hipsteri). Nu tu fum și tipi dubioși, nu tu grijă că cineva ar putea să-ți șterpelească portofelul… locul ăsta practic definiția eleganței, fără a o mai lungi cu descrierile plicticoase!

M-am așezat la o masă situată aproape de scenă și totuși ferită de ochii publicului. Câteva note de pian și apoi vocea ei răsună mai armonios, mai viu, decât în toate visurile și reveriile mele. Dar… atât a fost, nu am tresărit s-o văd, nu am mai vibrat… pur și simplu am admirat vocea ei, la fel cum au făcut toți cei din public. Însă după ce a coborât de pe scenă, tot am simțit nevoia s-o urmăresc până în culise.

  • Sofia!

Ea s-a întors mirată. M-a privit atent, încordându-și privirea, căutându-mă probabil printre ițele încurcate ale memoriei.

  • Îmi cer scuze, vă cunosc cumva? … îmi păreți… nu, nu se poate! Ești tu?
  • Dacă „tu” înseamnă un tip căruia i-ai șterpelit toți banii din portofel într-o noapte…

A privit în jos oftând.

  • Hei, tipul ăsta te deranjează, iubire? Un tip rupt parcă din filmele cu James Bond își plasează ostentativ brațul peste umerii ei.
  • Nu, el e… un prieten vechi din Bulgaria.
  • A, da? Păi atunci poftește-l la masa noastră, știi că-mi place să-ți cunosc prietenii.

Paznicul Sofiei s-a dovedit a fi proprietarul barului și viitorul ei soț. E un tip foarte carismatic, vorbăreț, prietenos – puțin cam atipic pentru un britanic veritabil, nu-i de mirare că  ea l-a plăcut. Cei doi păreau incredibil de fericiți și îndrăgostiți și, culmea, asta nu mi-a trezit nici furie, nici gelozie, doar bucurie… în sfârșit puteam închide capitolul ăsta. Ba chiar am plecat de acolo promițându-le că le voi trimite următorul meu roman, când va apărea el…

Am mers pe jos până la metrou încercând să ignor tinerele bete de pe marginea trotuarului care înjurau orice bărbat trecea pe lângă ele. De când trebuie să plătim toți pentru stupizenia vreunui mascul care nu-și poate ține pantalonii pe el?

Am urcat în metrou. Acolo am zărit-o iarăși pe ea, tipa pe care o văzusem de dimineață. De data aceasta purta niște bocanci cu ținte, un tutu negru mult prea scurt, un maiou și o geacă de piele. Nu mai erau scaune libere, așa că încerca să își țină echilibrul ținându-se de o bară, dar nu prea reușea. Privirea i s-a tot împleticit până a picat pe mine.

  • Are you followin′ me? Why don′ t leave me alone?*

M-am mutat ceva mai departe de ea. Nu aveam chef de scandaluri, nu acum când scăpasem de vraja Sofiei! Eram pregătit să reiau totul și chiar să public tot ceea ce ascunsesem sub cheie, bineînțeles modificând câte ceva pe alocuri… Sofia, cine știe, poate a fost un soi de muză trimisă de divinitatea creației…

Am coborât din metrou și mi-am privit telefonul, aveam un mesaj de la Eva:

Hei, nu mai știu nimic despre tine… sper că ești bine. P.S. Când te întorci, mai pot veni pe la tine, nu? Sau vii cu mirifica și mirobolanta ta Sofia?

Eva… brusc, imaginea ei mi s-a instalat în minte, fix în locul din care tocmai o ștersesem pe Sofia.

sofia 3
sursa foto: http://www.squarewheels.org.uk/rly/stock/1959tubeStock/

Notă *= Mă urmărești? De ce nu mă lași în pace?

Reclame

Un gând despre „Sofia 3

  1. Înca de la prima vizita facuta în Londra, aceasta metropola mi-a inspirat un sentiment de repulsie, comparându-l cu decadenta si dictatura „(Ma)money” … 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.