poveşti scurte/momente imaginare · Poveştile mele

Amelia

Photo by it’s me neosiam on Pexels.com

M-am trezit căutând ceva prin pat. Tot ce am găsit a fost un loc gol ce se răcise deja. Nici parfumul nu-i rămăsese impregnat ca-n poveștile siropoase. Când rămâi singur, în viața reală, rămâi singur și-atât. M-am ridicat în capul oaselor și-am pornit televizorul. Busu sporovăia ceva despre cu totul altceva decât starea vremii, dar era clar oricum – încă o zi ploioasă.

Mi-am luat telefonul și-am început să verific Facebook-ul: toți declarau plini de patos „#jenesuispascharlie, #jesuissimona”. Mda, nici eu nu-s Charlie, dar nici Simona nu sunt! Numele meu e Amelia, iar de azi începe un nou capitol al vieții mele… cică.

Pe la 10 m-am dat jos din pat. După rutina matinală, m-am dus spre dulap. Jumătate din el era gol. Așa ar fi trebuit să fie și sufletul meu? Ciudat, era mai plin ca niciodată? Sau o fi vreun soi de anestezie? Cine știe? Mi-am luat un tricou albastru, niște blugi, m-am încălțat în niște adidași albi.

Voiam să ies din casă când m-a sunat Teia.

  • Hei, ce faci? Cum ești?
  • Cum să fiu … bine.
  • Sigur?
  • Da … sunt mai bine decât în ultimele 10 luni.
  • Sigur spui adevărul?
  • Hei, dar ăsta-i un control sau ce e?
  • Ești prietena mea cea mai bună … ne știm de la grădiniță, suntem practic neamuri!!! Îmi fac griji pentru tine, idioato!
  • Mda, mulțumesc, dar sunt bine! Sunt liniștită. Voiam să ies până în parc…
  • În parc, ca pensionarii? Ce zici de o sesiune de shopping? Nimic nu spune mai bine „libertate” decât niște haine noi!

*

Mi-am petrecut restul dimineții intrând și ieșind din magazine. Am ajuns acasă cu picioarele umflate, vreo 5 plase branduite și sărăcită de câteva sute de lei. Dar du asta mă deranja. După ce am învârtit cheia-n ușă m-a izbit singurătatea. Nu mai era nimeni să m-aștepte, să-mi ceară să probez hainele pentru a vedea cum îmi stă, să-mi spună că vrea cartofi prăjiți. Efectul anesteziei trecuse. Cu el, parcă se duseseră și toate motivele pentru care am vrut să plece… Îmi aminteam doar lucrurile bune și asta era ca un soi de pumnal ce mă înțepa în mod repetat în suflet.

Nicio relație, oricât de dăunătoare ar fi, oricât ai vrea să ieși din ea, nu trece fără să-ți lase o durere surdă. Naivă am fost! Credeam că de data asta nu va mai fi așa, că sunt călită…

Mi-am pus niște muzică deprimantă și-am  început să pictez ceea ce simt – un ocean tulbure.

Reclame

10 gânduri despre „Amelia

  1. Naivitatea curiozitatii nestapânite feminine, provoaca întotdeauna deziluzii. Viata bate virtualul ! Simona i-a dat o lectie de viata Ameliei ! 🙂 ))
    Un Weekend REAL superb, draga Diana !

      1. „Simona” este partenera mea si e…REALA,
        Amelia e doar o entitate în oglinda virtuala.
        „Jenesuispascharlie”, doar un slogan din tara,
        „Jesuissimona” este adevarata si…atemporala !

  2. Natura are oroare de vid aici, pe Pământ. Un loc gol lângă noi doare, așa cum doare un membru fantomă amputat. Cred că doar Cel de sus (oricum s-ar numi El) poate înțelege și supraviețui vidului. Noi, pământenii trebuie să-l umplem 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.