calatorii · D'ale mele

Castelul din Balcic

img-20180720-wa0000

Un colț de rai care a fost cândva al nostru. Un loc unde cerul întâlnește marea și desăvârște frumusețea naturii. Castelul din Balcic e un loc încărcat de istorie pentru noi, românii și (zic eu) cu toții ar trebui să-l vizităm din acest motiv, dar și din pricina peisajul magnific.
Aici veți găsi nu doar un castel. Cuibul Liniștit al Reginei Maria e înconjurat de o imensă grădină botanică străbătută de ape curgătoare. Este un loc magic și tocmai de aceea nu voi intra prea mult în detalii, prefer să las imaginile să vorbească pentru moment 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce mi-a plăcut la Castelul din Balcic

  • Evident grădinile, dar și vilele cochete și bine păstrate,
  • Expoziția de cactuși,
  • Degustarea de vinuri (au sortimente inedite și delicioase),
  • Se vorbește română, cam stâlcit, dar merge 🙂

Ce nu mi-a plăcut la Castelul din Balcic

  • Degustarea de dulciuri bulgărești nu a fost la fel de bine prezentată precum cea de vinuri, iar bucățelele de dulciuri au fost cam mici (chiar minuscule),
  • Doamna de la casa de bilete pentru grădina botanică parcă era o murătură evadată din borcan,
  • Sistemul de plată: plătești intrarea în grădină și după 10 metri (până să intri în grădină) plătești și intrarea în castel. Eu zic că se poate plăti un singur bilet, din moment ce de la prima casă îți spun că nu se poate să iei bilet doar pentru grădină sau doar pentru castel.
  • Parcarea, deși privată, cam neserioasă – la Nessebar am primit un bon cu cod de bare, aici ne-au dat un bon pe care era trecută ora cu pixul, dar când ne-am întors ne-au calculat tariful fără să se mai uite pe bon,
  • Prețurile la surveniruri duble față de Sunny Beach și chiar Nessebar.

Impresia generală

Una peste alta, mi-a plăcut la Castelul din Balcic – peisajele și clădirile fac toți banii. Ca notă îi dau un 8,5 și menționez că aș reveni oricând.

Aici se încheie mini-seria despre scurta mea vacanță în Bulgaria. Scriind aceste articole, m-am tot gândit: de ce la ei se poate și la noi nu? Sigur, și aici e loc de mai bine, dar e un pic mai OK decât la noi.

Reclame

27 de gânduri despre „Castelul din Balcic

  1. Balcic si Nessebar as vizita si eu. Avem si noi locuri unde se poate, unde oamenii chiar se straduiesc, insa la noi exista o oarecare lipsa de educatie de ambele parti ale actului ospitalitatii, in multe dintre cazuri. Ca sa nu mai zic de birocratie si lucruri facute fara a fi si gandite in prealabil. Cu o floare nu se face primavara, e nevoie de un efort constant si de eficienta.

    1. Știu că noi l-am făcut, e păcat că l-am pierdut… Și da, și la noi sunt locații turistice excelente, dar cred că nu le promovăm suficient… eu am inaugurat rubrica de călătorii cu un reper din județul meu, lacul Vidraru, dar vor mai urma și alte locuri din țară 🙂

  2. Eu nu mă mai întreb de ce alţii pot. Că rămân cu gust amar degeba…
    Mă bucur că ţi-a plăcut, arată bine ce ne-ai prezentat, aş vrea şi eu acolo. Deci au şi ei murături? 😀

    1. Potecuta, chiar nu e cazul de data asta. 😀 Reamintesc tot chestii cunoscute, dar pe care le uitam cand ne apuca autoflagelarea. Singurul merit al bulgarilor pentru ca le iese mai bine asta cu turismul la mare e ca ei si-au vandut statiunile ca un intreg nemtilor. Germanii le-au aranjat foarte fain, dar cum iesi din ele nimeresti in deszastrul bulgar la care noi niciodata nu am fost in stare sa ajungem. 😀 Daca insir acum numele a 20 de orase romanesti, oricare dintre ele mutat in Bulgaria ar deveni imediat cel mai frumos oras din Bulgaria, asa cum a ramas Cernautiul si pana aum cel mai frumos oras din Ukraina, apropo de pierderi. OK, nu ne putem compara cu realizarile vecinilor mai din vest, dar nici bulgarii nu se pot compara cu noi. Hai sa lasam lucrurile in matca lor confirmata de toate statsticiile si sa nu ne entuziasmam pentru niste chestii punctuale, aranjate si alea de altii, nu de localnici. 🙂

        1. Thumbs up! Din ‘90 incoace noi nu ne vindem tara. O dam degeaba si nici macar pt ceva constructiv (sa spunem ca am dat-o la fier vechi). Ma intrebam daca are vreo importanta cine construieste in tara (noi sau strainii). Important e sa se faca ceva, sa se vada ca se misca lucrurile. In urma cu mai bine de 10 ani, cand am traversat Bg in drum spre Gr, surpriza placuta ca am putut plati in euro la un restaurant m-a facut sa afirm ca bulgarii ne-o vor lua inainte. Cativa ani mai tarziu, in doua randuri (cu pauza intre), m-am convins ca marea lor nu e la fel ca marea noastra (asa cum credeam). Da, au investit nemtii, rusii si elvetienii, dar au fost lasati sa o faca in felul lor. La noi de ce nu s-au inghesuit?! Cuvantul spaga are cumva un rol in ecuatie? Nici nu mai conteaza! Ma opresc.

          1. Sunt perfect de acord! Mă doare să văd atâtea monumente în paragină, pe când alţii profită din plin de orice bolovan care are în spate un strop de istorie. Dar da… mai bine ne oprim aici.
            Mi-a plăcut mult cum ai pus punctul pe i.

  3. Mi-ai adus aminte de Balcic!
    Un coleg pleaca acum in concediu la greci. Cand se intoarce, va merge cateva zile la Balcic. De cand a fost acolo in urma cu vreo doi, trei ani, merge in fiecare vara special sa revada Balcicul!
    Si mie mi-a placut mult! Nu pot compara Balcicul cu Nessebarul deoarece fiecare are alt specific, dar ambele sunt minunate!

  4. Superbe imaginile ! Eu cred ca cea mai „neagra” plaje a Marii Negre, este cea a românilor, iar acest lucru se datoreaza mentalitatii traditionale învechite, neevoluate, a egoismului, narcisismului exacerbat, a dezinteresului, delasarii,a lipsei de unitate în diversitate, lipsei educatiei civice, altruism si iubire de neam si tara.
    O seara superba, draga Diana !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.