D'ale mele

Un soi de manifest pentru greșeli

 

board game business challenge chess
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Ne împărțim orele unei zile în task-uri. Ne stabilim target-uri, idealuri, scopuri și-apoi ne măsurăm tot ce-am realizat pe o scară a perfecțiunii știută de fiecare în parte, diferită de la individ la individ.

La cea mai mică eroare ni se pare că am ratat totul. Am uitat, se pare, că greșind învățăm.

Ne străduim să ne îndreptăm greșelile și chiar să le acoperim. Oh, dacă vede șeful asta? Cum de nu am fost atent(ă)? Ce mai e de făcut acum? OK, de acord, orice eroare trebuie reparată, dar înainte de a o „șterge” ai grijă să ți-o întipărești în minte, să înveți din ea, să fii mai bun(ă) în ceea ce faci.

Perfecțiunea e un soi de sirenă care ne atrage pe toți în mrejele ei. Uităm cu toții un lucru: suntem oameni, nu calculatoare/roboți! Nu putem rula un script pentru a ne îndeplini task-urile.

De câte ori am greșit eu?

La job – de nenumărate. De mai multe ori la început, de mai puține ori pe parcurs ce am căpătat experiență… și mai greșesc și acum. Asta e. Îndrept, învăț și life goes on. Shit happens – așa mi-a spus cineva o dată, nu prea sufeream acea persoană, dar mare dreptate avea. Dacă aveam un job prea ușor, clar nu-l mai făceam eu – creau un soft pentru asta și booom! bugetul era gestionat perfect din prima, fără „repreviziuni” și toate bălăriile. Însă unei mașinării îi lipsește subtilitatea minții umane, atenția și la alte lucruri decât cele care țin de o procedură standard.

În blogging – tot de multe ori. Nu mă refer doar la greșelile din articole, deși recunosc că mereu îmi propun să recitesc articolele de după ce le termin de scris și de fiecare dată ignor asta și apăs publish. Poate-am făcut alegeri greșite în colaborări sau poate m-am aruncat în alte colaborări fără să îmi estimez bine timpul și să nu le pot onora așa cum am vrut. Poate-am fost prea sensibilă la unele subiecte și am avut încredere în cei care mi-au spus acea poveste. Poate-am avut perioade în care am fost delăsătoare cu scrisul.

În partea neprofesională a vieții offline – nici nu vreau să mă gândesc. Poate-ar trebui să petrec mai mult timp cu bunicii pe care-i mai am, cât îi mai am. Poate n-am ascultat-o pe mama tot timpul. Poate am făcut alegeri proaste sau pripite, mai ales în adolescență… dar sigur aș fi fost alt om acum fără ele.

Am greșit, greșesc și cu siguranță voi mai greși. Îmi va părea rău? Da, pentru unele da…

Un lucru pe care l-am învățat e să fiu realistă: nu sunt perfectă, nu voi fi vreodată. Tot ce pot să fac e să învăț din tot ceea ce nu-mi iese asa cum ar trebui și să devin o versiune mai bună a mea, dar fără să devin un soi de mașinărie care execută totul perfect.

P.S.

Pentru cei interesați, am găsit un discurs foarte interesant susținut de Diana Laufenberg în 2010 în cadrul conferinței TedxMidAtlantic. Pentru cei care au nevoie de traducere, alegeți transcript și apoi selectați limba română.

 

Reclame

12 gânduri despre „Un soi de manifest pentru greșeli

  1. Personal, consider că atunci când greșești în viața profesională, trebuie să îți asumi: Recunosc,am greșit și iată câteva soluții la care m-am gândit, pentru a-mi repara greșeala. 🙂
    În rest, din greșeli învățăm, dacă vrem.

  2. E un cantec pe la radio unde la un moment dat sunt versurile cam asa: „dac-as fi supererou, m-as numi Omul Greseala”, cam asa si cu mine. Am incercat insa sa invat lectiile din aceste greseli si sa incerc sa nu le mai repet. Cum zice proverbul „Errare humanum est, sed perseverare diabolicum”. Perfectiunea este deja pentru zona divinitatii, cel putin cam asa vad eu lucrurile. Weekend minunat!

    1. Nu știu ce căutai în spam, WordPress-ul mai dă și rateuri. Știu și eu cântecul cred că este valabil și pentru mine 🙂 Și da, și eu cred că perfecțiunea e deja de domeniul divinității…

  3. Totul tine de nivelul propriilor perceptii. Suntem Oameni, rational-sentimentali, supusi slabiciunilor sentimentelor perceptiei celor cinci simturi primare, însa suntem dotati în plus fata de alte specii cu ratiune prin care putem face distinctia dintre lumina si întuneric, alb si negru, bine si rau iubire si ura, cald si frig, frumos si urât, placut si neplacut, iar daca acasta ratiune nu este tulburata artificial sau natural, avem capacitatea LIBERULUI ALBITRU, (autocontrolul) capacitate afectata în general de betia orgoliilor, ambitiilor si gândurile ipocriziei ascunse în taina abisului sufletesc mascat continuu de cuvinte (vesminte) aparente împrumutate ce nu ne apartin cu adevarat si nu ne caracterizeaza.
    Un Weekend minunat si binecuvântat, draga Diana !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.