Martha 8

affection afterglow backlit blur
Fotografie de luizclas pe Pexels.com
  • Nu-mi vine să cred că ești chiar tu aici! Îmi spune ea de îndată ce Adela ne-a lăsat singuri pentru a-și lua o cafea.
  • Sincer… nu știu cum de am avut curajul… știi, după ziua aceea te-am urmărit în fiecare zi în autobuz, dar nu am mai avut curaj să vorbesc cu tine. Ba nu, o singură dată m-am așezat lângă tine fără a-ți mai spune nimic.
  • Hei, s-a sunat, mergem la clasă? Ne întrerupe Adela.

*

Martha e extraordinară, dar știam asta deja. Zilele următoare am petrecut tot mai mult timp împreună pentru că Adela a răcit subit. E deja a patra zi. Se pare că astăzi întârzie. O aștept de ceva vreme în cancelarie. Profesorii, unii fără vedere, alții cu vedere parțială se îndreaptă spre sălile de clasă… nu sunt diferiți de cei pe care-i știu eu, nici elevii nu sunt deosebiți față de ceilalți – până la urmă e o școală normală.

  • Matei, bună dimineața! Mă întorc și o salut pe doamna Petrescu – directoarea și singurul cadru didactic fără probleme de vedere de aici.
  • Bună dimineața!
  • Ce mai faci tu? Cum merge lucrarea de licență?
  • Bine, sunt momentan în faza de documentare.
  • Ah, să ai spor atunci! Uite, a sosit și Martha!

Martha a intrat. Își strânge bastonul, nu are nevoie de el aici. Cunoaște fiecare colțișor.

  • Martha! Aici!
  • Bună dimineața!
  • Cum a fost, draga mea?
  • A fost OK. Am vorbit cu fiica dumneavoastră și voi merge la Paris peste trei luni.
  • Super!
  • Sincer, nu știu cum să vă mulțumesc!

Oare despre ce vorbesc?

  • Ah, Matei, ești aici! Mergem?
  • Mergem! Martha, despre ce vorbeai cu doamna Petrescu, pleci la Paris?
  • Da. Fiica ei e un chirurg oftalmolog foarte bun, lucrează la o clinică din Paris. A venit câteva săptămâni în țară și m-a văzut. Se pare că există o șansă să îmi recapăt vederea.
  • Vorbești serios? Deși nu îmi păsa dacă vede sau nu, vestea asta m-a bucurat enorm.
  • Da. Nu m-am născut așa, știi? Când aveam cinci ani mi-au sărit niște scântei de la aparatul de sudură în ochi. Dar se pare că tehnologia a mai evoluat între timp.

Ziua a continuat în mod normal. Am discutat cu elevii despre schimbările climatice, ba chiar le-am dat și un mic proiect de făcut în weekend.

  • Se pare că-ți place profesoratul.
  • De fapt îmi plac copii. Și asta e doar voluntariat, nu mă văd cu catalogul la subraț.
  • Hmmm… Da, nu prea pare a fi genul tău de activitate. Ne știm de puțin timp, dar am impresia că totuși știu atât de multe despre tine.
  • Și eu la fel. Martha, ai vreun program diseară?
  • Eu? Atunci se pare că nu știi atât de multe despre mine! Îmi spune ea râzând. Toate serile mele sunt la fel: ori citesc, ori ascult un audiobook, ori sporovăiesc la telefon cu Adela.
  • Și nu ai vrea să faci altceva? Să ieși din rutină?
  • Ca de exemplu?
  • Să ieși undeva.
  • Ar fi o idee bună!
  • Perfect! Vin să te iau la 7!

*

  • Ce-i cu fața asta de fericit, tinere?
  • Eh, nea Gică! Cred că sunt îndrăgostit!
  • De cine? De fătuca aceea de care mi-ai zis sau de cea care a urcat mai devreme și te căuta?
  • Ce fată?
  • Una roșcată, tunsă scurt.
  • Serios, cred că e o greșeală.
  • Nu cred, du-te și vezi.

Curios, urc scările în grabă. Oare cine putea fi. Intru în casă și.

  • Adela! Ce schimbare!
  • Hai închide gura! Îl aud pe Adi. Deochi fata!
  • WOW!
  • Ia loc! Îmi spune Adi.

Adela stătea în fața lui cu o ceașcă de cafea în față. Era complet schimbată, nu doar coafura, ci și hainele erau diferite. Părea altă persoană.

  • Și, ce-i cu tine în acest loc al pierzaniei?
  • Păi, am lipsit câteva zile de la universitate și aș avea nevoie de cursuri.

Hmmm și venea tocmai la noi și nu la prietena ei? De ceva timp aveam impresia că-i place de Adi și poate că schimbarea asta are de-a face cu el…

  • De ce nu ai spus așa! Adi se ridică și se întoarce cu mapa lui. Poftim, sper să-mi înțelegi scrisul. Unde sunt puncte de suspensie sunt cuvinte pe care nu le-am înțeles de la Marineasca, știi cum e…

Adela zâmbește. Adi cred că începe brusc s-o placă, dar nu prea am timp de idila lor. În mintea mea vedeam numai steluțe și chipul Marthei, de parcă aș fi fost la prima iubire… dar oare am iubit până acum așa?

  • Eh, eu vă las! Trebuie să mă pregătesc pentru o întâlnire.
  • Ooooo! Cu verișoara mea?
  • Da.
  • Ce să zic, noroc bro!
  • Mulțumesc, bro! Îi răspund eu făcându-i cu ochiul.

Cum ar fi ca eu să fiu cu Martha și Adi cu Adela? Hmmm!

Va urma

8 gânduri despre “Martha 8

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.