Martha 14

monochrome photo of couple holding hands
Fotografie de Min An pe Pexels.com
  • Și, cum sunt nunțile la români? Mă întreabă Johanne privindu-mă peste paravanul ce ne separa. E colega mea de un an și jumătate, de când m-am stabilit în Paris. Ne înțelegem de minune pentru că nici unul din noi nu aparține cu adevărat locului acesta: eu român, ea cameruneză. Bine, ea e ceva mai adaptată traiului de aici – eu sunt cu adevărat aerian…
  • Oh… sunt… fastuoase. Se dă o petrecere foarte mare unde trebuie să inviți tot soiul de oameni rude, cunoscuți, necunoscuți pe care-i cunosc doar părinții mirilor… E multă mâncare și muzică tradițională pe care trebuie măcar să te prefaci că știi să o dansezi… Ah și multe obiceiuri parcă fără rost, gen furatul miresei.
  • Furatul miresei? Mă întreabă ea arătându-și dinții perfect albi, în contrast total cu pielea ei închisă.
  • Da… și apoi ginerele trebuie să plătească o recompensă. Asta constă, de obicei, în băutură sau, mai nou, se cer și caraghioslâcuri gen o declarație de dragoste, un cântec, striptease…
  • Atunci e distractiv!
  • Spui tu?
  • Da… o să mă chemi și pe mine la nunta ta, nu?
  • Da… când va fi!
  • Nu pari prea convins. Tu și Martha aveți probleme?
  • Nu chiar, doar că…
  • Ah… nehotărârea masculină! Îmi spune ea ridicându-se. Nu o să vă înțeleg niciodată! În fine… mă duci și pe mine acasă, Remy are nu știu ce ședință.
  • Sigur!
  • Super, dar să mă aștepți, te rog… trebuie să-i duc balaurului niște hârtii la semnat.
  • Ah, baftă!
  • Merci beaucoup! Îmi spune ea și pleacă fluturându-și codițele împletite.

Eu ies pe terasă, la o țigară. În fața mea, La Défense* se întinde precum o mare de ferestre și beton pentru care Grand Arche* pare un soi de strâmtoare… Gibraltar-ul Défensien.

*

  • Și, ești apropiat de cei la a căror nuntă te duci? Sau… Mă întreabă Johanne în timp ce conduc.
  • Ah, da! Adela e verișoara Marthei, iar cu Adi am împărțit chiria de când eram în ultimul an de liceu și până când m-am mutat aici… suntem practic frați.
  • Ce frumos!
  • Da…

*

  • Bună, iubire! Îi spun eu Marthei și încerc să o sărut, dar mă îndepărtează. Ce s-a întâmplat?
  • Cine era tipa care a coborât din mașină?

Oh, iar începem…

  • Era Johanne, de la birou… o cunoști.
  • Ah, Johanne…
  • Maty, când o să încetezi cu prostiile astea? Hai mai bine să facem bagajul, mâine trebuie să plecăm în România!
  • Da, ai dreptate…

Va urma

Notă

*La Défense – cartier de afaceri, Grand Arche – monument ce marchează intrarea în La Défense .

6 gânduri despre “Martha 14

  1. Se pare că pe strada iluziilor se pot descoperi și cuvinte frumoase, așezate în povești care te țin „cu sufletul la gură”. Și, încetul cu încetul, povestea prinde contur și te face să nu mai ai răbdare până la următorul episod. Ăsta sunt eu, cel nerăbdător.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.