Martha · Poveştile mele

Martha 20

c58355da0289f1085514ae2cf7149931
sursa foto: Pinterest

Nu mă pricep la relații… De fapt, nu credeam vreodată să am una. Întunericul era mirele meu. Apoi, de nu știu unde, a apărut Matei și lumea mi s-a schimbat. Definitiv. Irevocabil. El a fost scăparea mea. Când am vorbit pentru prima dată cu el parcă s-a aprins ceva în mine, o dorință pe care o reprimasem cu mult timp în urmă – voiam să văd cum arată lumea din nou. Și am reușit să văd… măcar c-un ochi, cu celălalt sunt tot cufundată-n întuneric… De aceea încă mă tem, în dreapta totul e luminos, colorat, dar în stânga întunericul a pus stăpânire pe mine.

La început l-am ignorat. Și ce fericită am fost! Apoi, într-o seară, am realizat că nu-l pot obliga pe Matei să stea lângă mine așa cum stă și întunericul. Se pregătea să iasă în oraș cu colegii lui. Mă rugase să-i caut o pereche de pantofi pe care nu o găsea. Tot scotoceam prin dulapul cu pantofi și nu reușeam să dau de ei, cu toate că eram ferm convinsă că acolo i-am pus. Matei s-a apropiat de mine, era pregătit de plecare… s-a uitat în dulap și… acolo erau.

  • Ah, erau aici… mai în stânga. Trebuia să îi caut eu…

Atunci m-am simțit neputincioasă. M-a pupat pe frunte și-a plecat. Mai târziu, am văzut pe Facebook o poză cu el și colegii lui, lângă el stătea o femeie frumoasă, care în mod cert nu avea problema mea. Atunci teama mi-a intrat în suflet și s-a împerecheat cu întunericul.

Ieri m-a sunat Adela și mi-a spus ceva care îmi confirmă temerile. În chiuvetă avea un pahar murdar de ruj… era clar. Frica mi s-a materializat.

  • Te grăbești! îmi spune Amalia sorbind din cafea.
  • Era un pahar murdar de ruj!
  • Și… prietene nu are? Sau trebuie să fie neapărat o amantă? Dacă-l mai stresezi atât sigur își face una! Maty… știi ce cred, cred c-ar trebui să te duci la terapie… îți pot recomanda pe cineva!
  • O să mă gândesc la asta… cred că am nevoie să mă detașez un pic de tot. Chiar și de Matei.

*

O nouă zi. Afară plouă mărunt. Intru grăbită în stația de metrou. Cobor scările. Am ajuns exact la fix. Intru și-mi ocup un loc. În fața mea un cuplu de turiști se țin de mână, au priviri de visători… așa cum aveam și eu cu Matei cândva. Privirea lui s-a stins de mult. Cel puțin nu o mai are față de mine. Dar oare chiar pot să mă despart de el? Oare chiar vrea să se despartă de mine? În primele zile am avut sute de apeluri ratate, de două zile… nimic. Dacă și-a găsit pe cineva? Telefonul îmi sună, e el. Îi resping și îi scriu un mesaj… trebuie să-mi limpezesc gândurile.

Reclame

6 gânduri despre „Martha 20

  1. Relatiile dintre oameni au aspecte, dimensiuni si forme complexe, paradoxale, tainice, adeseori imprevizibile si incomprehensibile pe care omul muritor e incapabil sa le metrizeze si controleze, prin inteligenta, stiinta, logica si IQ-ul elevat, chiar peste medie, fara întelepciunea care vine de sus de la Dumnezeu, iar aceasta este: „…mai întâi curata, apoi pasnica, blânda,usor de înduplecat, plina de îndurare si de roduri bune, fara partinire, nefatarnica.”
    O saptamâna, plina de roduri ale Întelepciunii elevate, draga Diana ! 🙂

  2. Frământările astea interioare cred că nu ocolesc pe nimeni. Uneori ele devin moment de cotitură, dar cred că niciodată nu putem afla cum ar fi evoluat lucrurile dacă am fi reacționat în alt mod decât am făcut-o. Nu cred că putem avea o opinie obiectivă în ceea ce privește reacțiile posibile ale unei alte persoane.
    Este doar o părere personală, iscată citind ultimele episoade.

    Spor la scris!
    Îți doresc o săptămână minunată!

    1. Exact, nici eu nu cred că există un mod standard de a reacționa. Depinde de fiecare, de întâmplărils prin care a trecut, de mediul său… O săptămână frumoasă 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.