Martha · Poveştile mele

Martha 24

2769c244b16bac5e9f7d002b4a5d7c29
sursa foto: Pinterest

Am condus ca un nebun până la spital. Am ignorat semne de circulație, semafoare, intersecții. Ce mai conta?

De ce ar face Martha una ca asta? Eu mi-o imaginam fericită…

Prin minte mi se perindau zeci de amintiri cu ea. Prima dată când am văzut-o. Regăsirea. Prima întâlnire. Primul sărut. Plecarea ei în Franța. Plecarea mea în Franța. Prima noapte. Mutarea în noua casă. Toate lucrurile pe care le încuiasem undeva într-un sertar al memoriei.

Amalia mă întâmpină cu o expresie gravă.

  • Amalia. Ce faci? Martha cum e?
  • Eu sunt… nu știu cum sunt. De când am găsit-o sunt în stare de șoc… Dar hai să vorbim mai târziu despre asta, te rog! Cât despre Martha… e mai bine acum. Și-a revenit cât-de-cât și cere să te vadă.
  • Dar de ce a făcut asta, știi? Nu se înțelegea cu tipul acela cu care era?
  • Ce tip?
  • Am văzut-o cu un tip…
  • Un tip?! Sigur era Jeremie. Începe să râdă. Tu ai crezut că e cu el. Râde și mai tare. Dragul meu, Jeremie e mai interesat de tine decât de Martha.
  • Ce vrei să spui cu asta?
  • E gay. Homosexual. Poponar. Ce-i așa greu de procesat, domnule copywriter?

Am dat cu pumnul în perete. Adică totul nu a fost decât o neînțelegere stupidă. Cum de am reacționat atât de impulsiv? Amalia îmi pune o mână pe umăr și mă bate ușor.

  • Calmează-te! Nu rezolvi nimic cu asta. Mai bine du-te să o vezi pe Martha, te rog.

Am intrat într-o rezervă cu pereți albi imaculați. Un aparat piuia de zori, iar sunetul îi era amplificat parcă de 1000 de ori. Martha era în pat, și el alb, cu lenjerii orbitor de curate cum nu văzusem niciodată pe la vreun spital românesc. Dormea. Am luat-o de mână și-am simțit o strângere, dar nu a fost ceva mai mult de un gest involuntar. Am lăsat-o să doarmă.

*

S-a trezit după vreo 30 de minute, dezorientată.

  • Unde sunt? Matei, ce cauți aici?
  • Șșșșt. Nu te agita.

Tace o clipă. Duce mâna la cap. E confuză.

  • O, nu! Ce am făcut?
  • Nu ai făcut nimic, adică nu ai reușit să faci ce ți-ai propus. Amalia a ajuns la timp.
  • Și tu?
  • Eu? Cum să te las singură? Martha, deși nu am fost fizic aproape, gândul meu a fost la tine în fiecare zi. Știu că sună siropos, dar așa e… Dintr-o prostie am ridicat bariere între noi și nu știi cât regret asta…

*

Am plecat de la spital pe la 23. Drumul spre casă a fost liniștit, dar sunt ferm convins că mă va paște vreo amendă pentru ce s-a întâmplat de dimineață. Ce mai contează? Acasă am ajuns pe la miezul nopții. Nu mai era nimeni pe stradă. Până și luminile clădirii erau stinse. Liniște totală… Tare bine mi-ar fi prins o discuție cu nea Gică acum…

Mi-am aprins o țigară și-am început să mă gândesc la Giulia. Relația noastră era o minciună și-atât. Trebuia să se termine…

*

Am urcat. Ușa era descuiată, dar lumina stinsă. Am bâjbâit până în living. Pe fotoliu, lângă o veioză ce emana o lumină chioară, stătea Giulia furioasă.

  • Unde ai fost?
  • Să o văd pe Martha.
  • Ceeeeeeeee?
  • Giulia, o să fiu sincer cu tine. Îi spun eu, așezându-mă lângă ea. Relația asta nu merge…

Va urma

Reclame

15 gânduri despre „Martha 24

    1. Mie mi-a fost milă de Mihai și în clipa în care a intrat în relația cu Giulia, el fiind atunci in dezechilibru emoțional, în letargie am putea spune, când rațiunea lui era aproape anihilată. Nu știu cum reacținați voi, fetele, dar eu am trecut printr-un astfel de moment, în care aproape că nu rătionam, iar o persoană în apropierea mea era necesară, căci singurătatea era mizerabilă și distrugătoare. Știu însă că relația cu Giulia nu putea să dureze, după opinia mea, căci mereu a fost simțită de Mihai ca un simplu paleativ, lucru simțit și de Giulia, de altfel („Te gândeai la Marta, nu-i așa?” replică la care Mihai nu-i răspunde.).

      A nu se înțelege că nu mi-a fost milă și de Giulia, care cred că-l iubește și face tot posibilul să-i fie alături.

        1. Ai dreptate, poate crea dependență, căreia i-aș putea spune obișnuință, cel puțin în anumite situații. Dar așa ceva se poate întâmpla în mai multe genuri de relații, în care, să spunem, sentimentele nu sunt neapărat implicate.
          Pe de altă parte, aș spune că paleativul în foarte puține situații chiar te face să uiți subiectul de la care ai pornit, iubirea aceea . Probabil că, doar dacă paleativul reușește la rândul său să devină iubire. Dar cred că, părere strict personală, în extrem de puține cazuri se întâmplă așa.

  1. Îmi place desfasurarea si succesiunea evenimentelor, pentru mine personal, oarecum previzibile, cunoscând aceste sentimente paradoxale, experimentate pe propria-mi piele asemeni unui déjà vu care nu se poate sterge niciodata definitiv, ramânând ca un tatuaj pe suflet, un fel de souvenir éternelle. 🙂
    O zi sublima si senina, draga Diana !

  2. In sfarsit! Sentimentele curate si adevarate au iesit la lumina ca un izvor de munte! Cat despre Giulia! Nu cred ca il iubea cu adevarat pe Matei. Cred mai degraba ca il dorea ca trofeu. Se credea superioara Marthei si in virtutea acestui fapt, nu-si putea permite sa-l lase pe Matei „uneia” ca Martha!
    Soarta…
    Seara minunata!

  3. Mă iartă!
    Azi, citind episodul pe care tu-l consideri ultimul, mi-am dat seama că într-un comentariu am avut nerușinarea de a-ți reboteza eroul, așa că m-am întors să mă asigur. Da, i-am spus Mihai, în loc de numele lui real, Matei.
    Te rog să mă ierți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.