Martha · Poveştile mele

Martha 25

Dan râde copios în telefon. Nu mă așteptam la reacția asta din partea lui. Știu că nu o mai suporta nici el pe Giulia, dar era soră-sa până la urmă.

  • Stai să pun pe speaker, spune el printre râsete, e și Adi cu mine. Așa… repetă cum a reacționat prințesa supremă?
  • Cum să reacționeze? A aruncat c-un pahar de whisky în mine.
  • Pe buneee? C-an telenovele… detalii, detalii, te rog nu ne scuti! Pfoai, trebuia să înregistrezi faza asta!
  • Cum să fie? Eu stăteam pur și simplu, liniștit că am spus ce  aveam de spus și paharul a trecut milimetric pe lângă mine. Am și simțit textura sticlei. Apoi o bubuitura, apoi câteva cioburi au sărit pe mine și, în același timp, Giulia a început să țipe ca o isterică.
  • Ce-ți ziceam, c-an telenovele. Și cum s-a calmat?
  • A început să-și piardă vocea de la țipat și a tăcut.
  • Haaaaaa! Știi ce? Foarte bine ai făcut, era și timpul să o pună cineva la locul ei, prea se credea buricul pământului, prințesa supremă a omeniri…

*

După ce am terminat de vorbit cu cei doi, am plecat la Martha. Am oprit în drum la un butic Pierre Hermé și i-am luat niște macarons asortate, cum știam că-i plac. La ieșire am fost acostat de o țigăncușă la vreo doisprezece-treisprezece ani, cu o fustă verde înțesată cu maci roșii, o bluză roșie cu niște ciucuri, două cozi împletite și niște ochi limpezi ce contrastau cu pielea ei închisă. Mi-a vorbit într-o franceză pocită:

  • Sil vu ple mesiu! An pur sanc euro…*

Mi-a întins niște trandafiri care păreau a fi tăiați cu siguranță de pe undeva… I-am cumpărat pe toți, fără să mă dau de gol că aș fi român.

*

  • Mateeei! Martha zâmbește cu toți porii în clipa în care intru pe ușă
  • Ți-am promis că mă întorc! Astea-s pentru tine.
  • Vaaai, atâtea flori!
  • Eh, o nimica toată. Ah, am și astea!
  • Macarons, yum! Chiar nu trebuia!
  • O ba da! Nu știu cum să compensez atâta lipsă din cauza unei prostii.
  • Nu contează, important e că ești aici acum…
  • Și nu voi mai pleca. În clipa în care am primit mesajul de la Amalia, m-a cuprins o teamă groaznică… un soi de durere metalică, nu știu cum să-ți explic… mi-a fost frică că te voi pierde și doar din vina mea…
  • Șșșșt… nu mai spune asta, te rog!

*

Am ajuns acasă.  Peretele era pătat în locul în care se izbise paharul, cioburile erau pe jos, whisky-ul se impregnase și-n parchet și mirosul lui încă bântuia prin aer de parcă aș fi fost într-o crâșmă.  Trebuie să repar asta, dar nu acum…

Acum, prioritatea mea e Martha.

Va urma

*transcriere fonetică aproximativă pentru „Vă rog domnule! Unul la cinci euro”.

Reclame

10 gânduri despre „Martha 25

  1. Ai grija cum urci pe scara! Daca te cocotezi prea sus, s-ar putea sa te doara rau dosul (adica curul!) cand cazi!
    Alexandru Graur spunea „curu-i cur si fundu-i fund”! L-am auzit cu urechile mele!
    Seara buna!

  2. Am cunoscut-o personal si am trait „telenovela” alaturi de o „Giulia” din alta viata, cu alt nume ! 🙂 O experienta si totodata o lectie inedita ! 🙂 ))
    Un Weekend minunat si inspirat, draga Diana !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.