Focus

46656793_1170562289758713_5235356903807840364_n(1)

Cred că o parte din voi știe deja că nu prea mă dau în vânt după cărțile de dezvoltare personală, mai ales că până acum am dat numai de titluri și descrieri promițătoare însă de conținut mai mult decât evident. Ei bine, uite că am dat și de o carte ce aparține acestui gen care nu a avut un conținut atât de generalist este vorba de Focus. Motivatia ascunsa a performanței a cunoscutului Daniel Goleman.

Am dat de carte pe când eram în căutarea unui cadou într-o librărie. M-a atras, în primul rând, grafica (recunosc) apoi titlul și descrierea (mai ales pentru că nu sunt cea mai atentă persoană). Am și răsfoit-o puțin pe loc și mi-am zis „de ce nu?”.

Ce-am găsit aici? Multe explicații, multe povești interesante… chiar am parcurs destul de ușor cartea pentru că am fost efectiv captivată de conținut. Subiectele abordate de Daniel Goleman sunt mai mult decât diverse: empatia, încălzirea globală, lumea business, lumea competițiilor sportive. Însă toate converg într-un singur punct: atenția și importanța acesteia.

Focus e o lucrare interesantă prin prisma stilului abordat, a explicațiilor pe înțelesul tuturor… însă aș fi vrut mai mult! Poate mai multe lucruri de pus în practică, cel puțin mie mi se pare că singurul sfat în materie de îmbunătățire a atenției oferit de Goleman este mindfulness-ul. Poate fi și acesta un punct de început…

Totuși, pot spune că am dat peste o carte de dezvoltare personală care nu m-a plictisit și din care am învățat câte ceva.

Voi citiți cărți de dezvoltare personală?

 

11 gânduri despre “Focus

  1. Îmi place Goleman. Îmi place cum scrie si cum explică in general. Chiar sunt tentata sa citesc cartea asta. Deși nu citesc nicio carte de genul. In afară de Goleman, din ale cărui cărți am mai citit.

  2. Iosif

    De ceva vreme eu citesc o Carte absoluta si reala,
    În care e ascunsa în simboluri cheia Vietii vesnice.
    E cartea scrisa-n Suflet, si-n inima deschisa, naturala,
    Din care curge mirul sfânt, ce arde-n veci în „sfesnice”!

    O flacara ce arde de Iubirea absoluta, sfânta, ireala,
    Cu jar nestins de ploi, de viscole, zapezi, înghet si vânt.
    Chiar daca râurile, marea si oceanele, ar da navala,
    În ea se afla Dragostea si focul viu, al Spiritului Sfânt…

    O seara magnifica, cu liniste, pace si iubire vesnica, draga Diana !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.